Duzina de cuvinte – Anunţ oficial

Toate persoanele interesate de postul de şamandoc municipal care vor da un răspuns plauzibil la întrebarea de mai jos sunt aşteptate peste trei zile terestre la interviul de angajare.

Alb Astru e un tentalent voinic, în floarea vârstei, căsătorit de ceva vreme cu Casca Dor, o imaculatură tânără. Ambii sunt umanoizi, din specii compatibile. Înainte de nuntă au păstrat paradistanţa rituală şi legală. Slujba de cununie a fost o pastenie de toată frumuseţea, oficiată de Sal Petru, cel mai cunoscut pionegru de pe Cedruga, a patra planetă din sistemul solar Convrig. Sal a reuşit să-i aranjeze pe nuntaşi alcătuind elicerc perfect, şi au rămas aşa preţ de un minutacut, timp în care mirii au luat, după datină, câte o îmbucătură de cuscal frământat în suc de amolenţă şi câte o sorbitură de snurcus vechi de cincizeci de ani cedrugeni. Iar în lunacuta de miere au stat într-un hotel de lux de pe culmea celui mai înalt suspinten. Toate celelalte cupluri care şi-au petrecut acolo prima noapte comună şi au respectat cu sfinţenie toate tradiţiile, aşa cum au făcut Alb şi Casca, sunt extrem de fertile. Însă ei doi încă nu au urmaşi.
Intuiţi care este cauza?

Stimaţi candidaţi, nu uitaţi să treceţi pe la psi şi să urmăriţi link-urile din tabelul pe care-l veţi descoperi. S-ar putea să vă fie de mare folos!!!

===   ===   ===
Recomandări: Vania, Zina

Anunțuri

23 comentarii la “Duzina de cuvinte – Anunţ oficial

  1. Pingback: Duzina de cuvinte-Veta « Cataratorii

  2. Oameni buni! Devastator mai e postul Pastelui. E a treia postare care numai ganduri pacatoase are.
    Ca sa ma inscriu si eu pentru postul de samandoc municipal (nu de-alta, da’ prea vad ca e bataie pe functia asta!) tre’ sa va fac atenti ca nimeni nu stie ce naiba au facut (sau n-au facut !!) umanoizii astia in camera de lux…cu tot luxul ei.
    Daca au pastrat in continuare paradistanta???
    Tare frumos anunt! As zice umanitar 😉 :))
    Sa ai o zi placuta! Si …astept invitatia la interviu 🙂

    Apreciază

  3. Pingback: Greierele şi Furnica « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s