Două duzini

.

O zână (sau o vrăjitoare), aparent nepăsătoare, cu albă bonetă, mi-a şoptit în taină, trimiţându-şi spre mine, de la mare distanţă (de prin Ardeal, de peste şapte văi şi şapte coaste de deal), freamătul de baghetă, că azi, din miez de noapte şi până ce altă noapte va goni altă seară, aste cuvinte ce par să vă sară în ochi, aici, ca nişte şiruri de negre furnici, vor fi de multe ori întrebuinţate, fără sfială, toate. Vă vor cânta cu glas virtual de păsări fermecate, dacă veţi avea curaj să urcaţi, clic cu clic, cu pas de voinic, trepte abrupte ce pornesc din castelul-tabel deschis cu cheia psi (pe care-o să-l înalţ, treptat, şi aci):

1.	tibi	2.	mitzaa
3.	carmen pricop	4.	tibidoi
5.	Vero	6.	duzinile mele
7.	Gara pentru doi	8.	La Fee
9.	Dictatura Justitiei	10.	Scorpio
11.	dor	12.	lili3d
13.	cita	14.	roxana
15.	Dia na	16.	cammely

du.
Închei aducându-mi şi eu obolul, o plagiere/oglindire a „ciotului de poveste” încropit de Vero:

Cobor de pe deal în fapt de seară, pe poteci abrupte, străbătând grăbită distanţa ce ne desparte. Ajung în sat odată cu lumina albă trimisă de lună peste aripi de păsări adormite în susurul şoptit al doinei tale de dor. Îţi pătrund în odaie fără sfială, căci nu mai suntem unul pentru altul o taină. Şi, cu gesturi aparent nepăsătoare, îmi scot fără vorbe boneta, spunându-ţi că te iubesc cu freamătul părului revărsat din căuşul ei  peste umeri.