Şapte duzini şi un îndemn

prima

.
Mă ţii prizonier în orice anotimp – într-al prieteniei, într-al iubirii suave, într-al pasiunii oarbe…

Hipnotică, făptura ta, uneori chip fără trup, alteori trup ce-mi prinde privirea, nelâsându-i răgaz să se înalţe către chip, dansează, în fiecare dimineaţă, pe fiecare rază de soare… şi mă urmează apoi, ceas de ceas – pecete pusă de destin peste întreaga-mi viaţă…

În seri târzii de vară, te văd pe cer, purtând în păr grădini de stele…

Şi cad involuntar în genunchi, copleşit de parfumul fiinţei tale, când te apropii ca să mi te dai în dar, stăpână a luminii mele…

________________________________

a doua

Seri după seri, cutreier grădini ale unui anotimp uitat – dar involuntar al fiecărui ceas în care se-adâncesc genunchi de destin prizonier, eliberat, într-un chip sau altul, de dimineaţa hipnotică

________________________________

a treia

Seri, dar grădini,

dimineaţă hipnotică,

chip prizonier,

genunchi involuntar,

anotimp,

ceas,

destin

________________________________

a patra

Ce anotimp mi te-a dat în dar,

hipnotică floare, chip de cleştar?

În ce dimineaţă m-am trezit,

prizonier al unui ceas fericit?

Oare din ce grădini te-a cules

(involuntar, sau fiindc-a ales

stând seri de-a rândul în genunchi )

ăst destin ce ne leagă, mănunchi?

________________________________

a cincea

Prin grădini, de dimineaţă,

Stă o babă şugubeaţă,

Care ţine pe genunchi

Seri legate într-un mănunchi,

După ce le-a adunat

Ceas cu ceas, pe înnoptat.

O priveşti, involuntar,

Cum bea rouă din pahar,

Sau, în anotimp mai rece,

Ţurţuri cum pe buze-şi trece.

E blajină, chip zbârcit,

De destin înţelepţit,

Dar râde, hipnotică,

– Cotoroanţă mitică –

Şi te face prizonier,

Cu un hohot pişicher.

________________________________

a şasea

Ceas involuntar,

Ce chip dai în dar.

În grădini uitate,

În seri fermecate?

Anotimp străin,

În genunchi, senin,

Ia-ţi al tău destin:

Prizonier de ceaţă,

Rob de dimineaţă,

Hipnotică viaţă…

________________________________

a şaptea

M-am întors. Revin mereu în acest anotimp. Da, mereu, adică în fiecare an. Odată pe an. Echinocţiul mă ţine prizonier şi mă eliberează în fiecare primăvară hipnotică. Sunt liber să cad în genunchi în faţa verdelui ei crud, să mă minunez în chip şi fel de fiecare ceas al horbotei de floare de pe pomii tineri, să visez pasiuni răscolitoare în seri cu aromă de pământ reavăn, să mă îmbăt de cântecul fiecărei grădini la sărbătoarea învierii vegetale, să sorb apa vie a norilor în fiecare dimineaţă ploioasă, să mă întreb cine sunt, cel fel de destin am primit în dar, să ridic involuntar din umeri, încercând zadarnic să mă scutur de povara neştiinţei… Dar nu-i aşa că nici voi nu ştiţi răspunsul? Nu-i aşa?!

________________________________

________________________________

Nu ştiu să scriu aşa ca ei, nu-mi iese-n nici-un anotimp, hipnotică e slova lor, parcă venind din larg de timp… Involuntar stau în genunchi în ceas târziu din multe seri şi mă gândesc că ei ştiu vraja de dimineaţă a lui ieri, că prizonier le e cuvântul şi îl plantează în grădini spre-a da în dar frumoasa-i floare pentru prieteni şi străini, c-au un destin care îi leagă de vers şi de metaforă, ştiu în ce chip se face vinul de vorbe într-o amforă… Şi vă îndemn să îi citiţi, să-i savuraţi pe îndelete, cu câte-un clic pe-aceste nume să-i invitaţi să vă desfete: psi, alma nahe, scorpio, dor, vavaly, lili3d, tiberiu, lafee, abisurile, dia na, roxana, dictatura justiţiei, some words, silving, max.

Anunțuri

57 comentarii la “Şapte duzini şi un îndemn

  1. wow, cata harnicie aici la tine… ca sa numai spun ce frumos ne-ai „anacondeiat” pe fiecare ( m am recunoscut cu bucurie). duzina mea favorita e cea cu numarul 5 . imi place babuta hatra ( e cumva baba Dochia?). Spor in toate , nu doar in scris!

    Apreciază

    • Culmea e că de data asta nu v-am anacondeiat – pe niciunul – am scris înainte de a vă citi! Dacă există asemănări, sunt o pură întâmplare – sau, în fine, cu „puritatea” alterată de faptul că aceste cuvinte ne-au inspirat gânduri asemănătoare 🙂

      Spor tuturor!

      Apreciază

  2. ştii prea bine dulce vin să torni în amfora cu toarte, ce ne dezleagă şi nu ne desparte… decât un cer, astăzi senin. şi când duzina ne adună chemând la primăvară, iară, ca un pisoi venit din lună eu te privesc şi mă-nfioară cuvânt şi gând… 😉 sunt amforă în vânt!

    Apreciază

  3. Pingback: Următorul pas | Alma Nahe

  4. Prima ţine de ceas, destin
    a doua de gând, involuntar, clandestin.
    A treia te ţine prizonier,
    îi dai chip gândului repetat, dar efemer.
    A patra îţi înmiresmează dimineaţa,
    şi orice anotimp ar fi, alegi duceaţa
    vorbelor de-ndrăgostit.
    Peste a cincea sar, voi ca să uit,
    că babă o să fiu şi eu, ah, ce junghi!
    Uite, deja mă doare şi-un genunchi!
    A şasea-i cu plimbări, hipnotică, eheee, ce seri!
    Mi-ai amintit că suntem adieri.
    Şi la a şaptea îmi veni a zice-aşa:
    Grădina Domnului e mare fiindcă are
    grădini mai mici (mici filiale)prin care, fiecare
    ne tot poftim la câte o plimbare,
    din care ne întoarcem mai plini de alţii,
    dar mai vii.

    Bine-ai revenit!

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulţumesc pentru splendida primire!
      Dar asta-i doar o răbufnire,
      o rafală de gând
      turnat în cuvânt.
      Mă mai întorc, o vreme, într-o tăcere
      pe care-o s-o mai rup, când şi când,
      cu plăcere.

      Apreciază

  5. Pingback: Duzina de cuvinte: chip de înger | Dia na's blog

  6. Pingback: Duzina | Tiberiuorasanu's Blog

  7. esti un adevarat talent! cu cata usurinta te joci cu cuvintele, le schimbi sensul si creezi expresii pline de emotii! 7duzini! chiar si titlul este colosal! sunt deosebit de impresionata! felicitari! 🙂

    Apreciază

  8. Pingback: Duzina de cuvinte – Dar | calatorprintaramea

  9. Pingback: Întrebarea zilei « Dictatura justitiei

    • Poate greşesc, dar cred că-s permutări de 12, şi până la 12! mai e loc berechet pentru cineva cu mult chef de joacă, cum sunt eu uneori… Păcat că nu ne putem permite să ne rezumăm viaţa la astfel de jocuri! 🙂
      (De fapt, aş zice că se poate ajunge la mai mult de 12!, fiindcă fiecare permutare poate avea n variante, în funcţie de cuvintele cu care-o „asezonăm”, nu? :D)

      Apreciază

  10. Pingback: Înflorire (duzina de cuvinte) | innerspacejournal

  11. Pingback: Cu tine… | Cățărătorii

  12. Pingback: Duzina de cuvinte… Prizonier | Dor De Dragoste

  13. Pingback: O porţie de matildină şi una de matildeală | ropot de secunde...

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s