Şapte duzini şi un îndemn

prima

.
Mă ţii prizonier în orice anotimp – într-al prieteniei, într-al iubirii suave, într-al pasiunii oarbe…

Hipnotică, făptura ta, uneori chip fără trup, alteori trup ce-mi prinde privirea, nelâsându-i răgaz să se înalţe către chip, dansează, în fiecare dimineaţă, pe fiecare rază de soare… şi mă urmează apoi, ceas de ceas – pecete pusă de destin peste întreaga-mi viaţă…

În seri târzii de vară, te văd pe cer, purtând în păr grădini de stele…

Şi cad involuntar în genunchi, copleşit de parfumul fiinţei tale, când te apropii ca să mi te dai în dar, stăpână a luminii mele…

________________________________

a doua

Seri după seri, cutreier grădini ale unui anotimp uitat – dar involuntar al fiecărui ceas în care se-adâncesc genunchi de destin prizonier, eliberat, într-un chip sau altul, de dimineaţa hipnotică…

________________________________

a treia

Seri, dar grădini,

dimineaţă hipnotică,

chip prizonier,

genunchi involuntar,

anotimp,

ceas,

destin

…

________________________________

a patra

Ce anotimp mi te-a dat în dar,

hipnotică floare, chip de cleştar?

În ce dimineaţă m-am trezit,

prizonier al unui ceas fericit?

Oare din ce grădini te-a cules

(involuntar, sau fiindc-a ales

stând seri de-a rândul în genunchi )

ăst destin ce ne leagă, mănunchi?

________________________________

a cincea

Prin grădini, de dimineaţă,

Stă o babă şugubeaţă,

Care ţine pe genunchi

Seri legate într-un mănunchi,

După ce le-a adunat

Ceas cu ceas, pe înnoptat.

O priveşti, involuntar,

Cum bea rouă din pahar,

Sau, în anotimp mai rece,

Ţurţuri cum pe buze-şi trece.

E blajină, chip zbârcit,

De destin înţelepţit,

Dar râde, hipnotică,

– Cotoroanţă mitică –

Şi te face prizonier,

Cu un hohot pişicher.

________________________________

a şasea

Ceas involuntar,

Ce chip dai în dar.

În grădini uitate,

În seri fermecate?

Anotimp străin,

În genunchi, senin,

Ia-ţi al tău destin:

Prizonier de ceaţă,

Rob de dimineaţă,

Hipnotică viaţă…

________________________________

a şaptea

M-am întors. Revin mereu în acest anotimp. Da, mereu, adică în fiecare an. Odată pe an. Echinocţiul mă ţine prizonier şi mă eliberează în fiecare primăvară hipnotică. Sunt liber să cad în genunchi în faţa verdelui ei crud, să mă minunez în chip şi fel de fiecare ceas al horbotei de floare de pe pomii tineri, să visez pasiuni răscolitoare în seri cu aromă de pământ reavăn, să mă îmbăt de cântecul fiecărei grădini la sărbătoarea învierii vegetale, să sorb apa vie a norilor în fiecare dimineaţă ploioasă, să mă întreb cine sunt, cel fel de destin am primit în dar, să ridic involuntar din umeri, încercând zadarnic să mă scutur de povara neştiinţei… Dar nu-i aşa că nici voi nu ştiţi răspunsul? Nu-i aşa?!

________________________________

________________________________

Nu ştiu să scriu aşa ca ei, nu-mi iese-n nici-un anotimp, hipnotică e slova lor, parcă venind din larg de timp… Involuntar stau în genunchi în ceas târziu din multe seri şi mă gândesc că ei ştiu vraja de dimineaţă a lui ieri, că prizonier le e cuvântul şi îl plantează în grădini spre-a da în dar frumoasa-i floare pentru prieteni şi străini, c-au un destin care îi leagă de vers şi de metaforă, ştiu în ce chip se face vinul de vorbe într-o amforă… Şi vă îndemn să îi citiţi, să-i savuraţi pe îndelete, cu câte-un clic pe-aceste nume să-i invitaţi să vă desfete: psi, alma nahe, scorpio, dor, vavaly, lili3d, tiberiu, lafee, abisurile, dia na, roxana, dictatura justiţiei, some words, silving, max.