Atu papa!!!

ropot de secunde...

Am fost un copil foarte mofturos. Mi s-a povestit că, pe la un an şi ceva, mama îmi pregătea pentru fiecare masă cinci sau şase feluri de mâncare, în crăticioare minuscule, pentru că eu acceptam să mi se dea doar câteva linguriţe din fiecare, după care strigam, pe un ton poruncitor:

– Atu papa!!!

În paranteză fie spus, mama  a fost sfătuită de medicul de familie să nu se mai chinuiască astfel, să-ncerce să mă scape de mofturi. Adică să-mi pună aceeaşi mâncare sub nas, dimineaţa, la prânz şi seara, până când, de foame, n-o să am încotro şi-o să mănânc toată porţia. Şi, între timp, să-mi dea să beau ceai, ca să nu mă deshidratez.

Zis şi făcut. Experimentul a durat vreo două zile, timp în care nu m-am atins de mâncare, aşa că mama, dându-se bătută, m-a întrebat, în final:

– Dar ce-ai vrea tu să mănânci acum?…

Vezi articol original 656 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s