Duzina de cuvinte – Guest Post

Coana Matilda şi-a dat mult prea târziu seama (calu’ plecase, era deja pe platformă) că şi-ar fi putut colora crema Doina superblogată cu duzina de cuvinte de astăzi. Da’ omu’, când n-are de lucru, îşi face; iar când are prea mult, găseşte ceva în plus.  Coana a adăugat culorile şi, fiindcă nu vrea să-şi mânjească alte bloage cu rimel superconcursuri, a venit aici să ceară „pământ şi apă”. Şi, după cum se poate vedea mai jos, i-am dat.

Mă trezeşte o rază de soare, îmi cade pe ochi după ce s-a strecurat, cu o precizie sadică, prin golul milimetric dintre draperiile gălbui, străine, care reuşesc să ţină dogoarea amiezii dincolo de ele…

Casc, întind mâna către noptiera străină, îmi găsesc ceasul…

Pe naiba amiază! E două şi jumătate!

Dar nu se poate spune că am dormit prea mult. Nu după noaptea nunţii, a nunţii mele!

O nuntă mică, dar frumoasă, numai şi numai cu cei foarte apropiaţi nouă. Locul rezervat pentru „felicitări, masă şi dans” a fost apartamentul spaţios al mătuşilor mele, care ocupă în întregime etajul întâi al unei case construite între cele două războaie. Acum acolo dorm, e posibil să mai doarmă încă, alături de mătuşi, câteva rude venite din provincie. Iar la mine, la părinţii mei acasă, în apartamentul nostru de bloc, dorm, alături de ei, e posibil să mai doarmă încă, proaspeţii mei socri.

Noi, eu şi mirele, suntem în… „garsoniera nupţială”, pusă la dispoziţie de Ica, vecina de la parter a mătuşilor. Ea oricum avea treabă la Piteşti. Se-ntoarce abia mâine seară.

Apropo de mire, soţul meu doarme dus şi pare să viseze frumos, umbra mustăţilor e străvezie, nu reuşeşte s-ascundă un zâmbet trandafiriu… Dar mie parcă mi-a sărit somnul… Mă frec la ochi… O dată, încă o dată… Pe urmă îmi privesc degetele şi…

… De ce nu sunt albe, albe? Ce-i cu negreaţa asta?!

Neh, nu-i negreaţă, e rimel… Nu m-am demachiat aseară, adică azi-dimineaţă… Cui i-a ars de demachiat? În (adică după) noaptea nunţii?

Mă dau jos din pat cu mare grijă… să nu-l trezesc cumva, să nu mă vadă aşa, mânjită ca dracu’, măcar nu astăzi…

Şi chiar sunt mânjită ca dracu’, rimel prelins – smoală peste fard întins… Oglinda din baie aşa zice. Ochişorii mei… să nu-i mai recunosc – ca-n reclama pentru lapte Doina, aia din clip, o colaborare KREM (cu trupa KREM, adică – sunt năucă de-a binelea, mă bâlbâi şi-n gând) de nota 10.

Laptele Doina nu e numai în clip,  cu el mă demachiez şi eu, îl am la mine, în punga de plastic care-mi ţine loc de trusă de toaletă, trebuie să fie aici, jos, mătuşa Pia a zis că mi-a adus în garsonieră tot bagajul – şi nici nu era mult. Nu-mi rămâne decât să găsesc punga – în altă parte, că-n baie nu se vede.

Şi-mi încep căutările, tiptil, păşesc fără nici un zgomot pe covorul ruginiu. În cameră nu-i nimic…

Ba da, e, uite, pe scaun, sub rochia mea de mireasă…

Ba nu, nu e, asta-i punga cu rochiţa violet pe care vreau s-o îmbrac azi…

Poate că-i în holul de la intrare…

Ar fi putut fi… dar nu e…

S-o fi pus în bucătărie?

Puţin probabil,  dar…

Dar nu e!

Şi atunci unde e?

Probabil sus, în apartamentul mătuşilor… Probabil Pia a uitat s-o aducă, s-a gândit că mi-a adus hainele, şi cu asta basta.

Bun… Adică nu e bun. Nu e bine. Eu ce fac acum?

Mă duc până sus?

Mhm, nu e cea mai grozavă idee, pentru că:

1. Uşa de la intrarea garsonierei scârţâie, o să-mi trezească bărbatul, şi scopul e să scap de mânjeală înainte de a face el ochi;

2. Chiar dacă nu se trezeşte el, uşa apartamentului mătuşilor e probabil încuiată, trebuie să sun, trezesc pe careva de-acolo (poate pe toată lumea) şi mă-njură că le-am stricat somnul pentru un fleac ca ăsta;

3. Dacă nu mai doarme nimeni, chiar trebuie să mă vadă tot neamul aşa, mânjită ca o nebună?

Şi atunci?

Încerc cu apă şi săpun?

Mhm, am mai încercat cândva, se curăţă greu, nu se curăţă ca lumea…

Mă scarpin în cap, mă întorc în baie, mă uit în oglindă, îmi revăd ochii de sperietoare, îmi văd ceafa reflectată de oglinda dulăpiorului de pe peretele opus…

Baie, dulăpior…

Ce ţine o femeie în dulăpiorul din baie? Trebuie să fie şi ceva pentru demachiat, sau vreo cremă de faţă…

„Da’ nu-i frumos”, îmi spun, cu mâna pe dulăpior. „Ne-a pus garsoniera la dispoziţie şi eu o răsplătesc dându-i iama prin lucruri?”

„Da’ e sănătos”, îmi spun, deschizând uşa. „Şi nu iau decât un strop, doar nu-mi trebuie o tonă…”

Şi n-are Lapte Doina…

Dar are cremă Doina – nutritivă, vitaminizantă – ca şi laptele; o cremă ideală pentru faţă, o ştiu, şi-mi place grozav cum miroase…

Şi deschid cutiuţa…

Şi e neîncepută…

„Şi ce dacă e neîncepută, toanto?” o ocărăsc pe individa din oglindă, cu cearcăne de rimel sub sclipirile vag roşiatice ale părului încâlcit. „Cu atât mai bine. Până mâine seară ai tot timpul să-i cumperi alta, şi-o să fie tot neîncepută. Mai bine de-atât nici că se putea!”

Şi e bine! Arăt bine când ies din baie, cu cutiuţa de cremă în mână. Şi aud şi o bătaie în uşa de la intrare, şi vocea stridentă şi veselă a mătuşii Pia:

– Alooo, porumbeilor somnoroşi! Hai, sculareaaa! Avem îngheţată, şi-avem şi-o urgenţă.

Proaspătul meu soţ cască, se uită buimac în jur, se freacă la ochi – ai lui nu sunt murdari de rimel, lui nu i-a înnegrit nimic pielea…

„Ce bine e să fii bărbat”, mă gândesc, deschizând uşa garsonierei.

– Ce urgenţă? Ce s-a-ntâmplat? mă grăbesc s-o-ntreb pe Pia, fiindcă sunt prăpăstioasă. Prin cap îmi trece, mai întâi şi mai întâi, tot ce poate fi mai rău, scenariu cenuşiu după scenariu cenuşiu, în tonuri din ce în ce mai sumbre…

– Ei, râde ea, nimic grav. Ica a trebuit să se-ntoarcă, a rugat-o o colegă să-i ţină locul în seara asta (Ica e asistentă medicală). Colega are o urgenţă. Şi Ica a sunat abia acum, din Gara de Nord, n-a vrut să ne deranjeze mai devreme.

– Se-ntoarce Ica?! E în Gara de Nord?! spun eu, cu disperare…

– Cred că s-a urcat deja într-un taxi, răspunde mătuşa mea, privindu-mă nedumerită.

Eu îmi muşc buzele, înghit în sec, probabil că mă fac verdealbastră

– Ce-ai păţit? se sperie Pia.

– Păi, îi spun eu, întinzând palma în care ţin crema Doina, uite, îmi trebuie una nouă, să nu se supere, crezi că se supără?

Pia mă priveşte pieziş, derutată, şi eu reuşesc în sfârşit să mă adun şi-i povestesc, în două fraze, care-i „nenorocirea”.

Şi ea începe să râdă.

– Aaa, asta era! Lasă, îţi dau eu imediat o cremă nouă, alaltăieri am cumpărat trei, îmi place să am una în baie, una în bucătărie şi una în geantă. Şi oricum nu s-ar fi supărat Ica pentru atâta lucru!

Tot de la coana Matilda cetire:

  • dacă vă place, puneţi like-urile [şi] la postarea superblogată, aici;
  • mulţam fain, cu anticipaţie 🙂

De la mine cetire:

  • pentru alte duzini, mergeţi la psi;
  • dacă mai doreşte şi altcineva să guest-postească pe aici… well, be my guest, începutul a fost greu 😀
  • comentariile nu-s închise, da’ nu aşteptaţi răspunsuri de la mine, io n-am fost nici măcar dactilografă, am luat textul cu copy-paste :mrgreen:
Anunțuri

27 comentarii la “Duzina de cuvinte – Guest Post

  1. Pingback: Duzină de cuvinte trandafirii | Hipertensiv

  2. Pingback: Duzina de cuvinte- Paleta de idei colorate | Cățărătorii

  3. Pingback: Balul bobocilor « Dictatura justitiei

  4. Pingback: Culorile vieții și ale morții « Dictatura justitiei

  5. Pingback: Cu drag, pentru tine (Duzina de cuvinte 28) | BLOG D'AGATHA

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s