Autobiografie – sau CV, dacă vă place mai mult cum sună

În clubul psi adulmec miros de vacanţă ce vrea să cuprindă şi acest sfârşit de săptămână, aşa că îmi permit să mă joc azi, de una singură, cu ultima „duzină” pusă în scenă, pe care, la vremea ei, n-am luat-o în seamă.

M-am născut – într-un mod bizar, numit alipire prin armonie – într-o scorbură de suflet. După o primă sclipire de cerc monocromatic, m-am însufleţit într-un siaj de şerpească unduire şi, cu inima înotând în lacrima mamei, care m-ar fi vrut dependentă de ea pe veşnicie şi căreia i-am dăruit o fluturare de iubire înnodată într-o batistă, am plecat să pun greutăţile vieţii pe propriile-mi cântare.

Anunțuri

11 comentarii la “Autobiografie – sau CV, dacă vă place mai mult cum sună

  1. ai intuit corect… până în luna mai, muza mea pare să se joace cu peştele pe care l-a primit de la iepuraş, aşa că lungim pauza (numai bine aş zice pentru plante de leac, traduceri, concursuri, promovări de una- alta, fiecare cu ce face… ) că tot eşti singura care a întrebat….

    Apreciază

    • Chiar m-am mirat că nu-ntreabă nimeni, că nu zice nimeni nimic…
      Pentru mine, duzina şi psi-lunelile sunt piatra de temelie a clubului – sau, poate, cheia lui de boltă; şi tot în jurul lor gravitează şi acest blog al meu 🙂
      Dar până-n mai nu mai e mult! 🙂

      Apreciază

      • eu recunosc că am experimentat. de o vreme mă întreb dacă rutina aceasta este bună… dacă momentul de a pune punct a sosit… dacă… dacă… tot felul de gânduri legate de comunitatea noastră. 🙂

        Apreciază

        • Nu ştiu dacă rutina asta e bună sau nu, dar mie îmi place.
          Ştiu, tu spui că „dincolo de cuvinte sunt oameni”, însă, pentru mine, clubul psi e clubul duzinii de cuvinte. Plăcerea jocului cu cele 12 cuvinte e pasiunea comună acestor oameni, a noastră, ea ne leagă. Mă tem că fără ea o să ne risipim…
          Cât despre comunitatea noastră… pentru mine, cei care n-au scris măcar o singură duzină, care n-au lăsat măcar o singură dată un comentariu sau un like la fiecare dintre participanţii la jocurile clubului, nu fac cu adevărat parte din comunitate, se folosesc doar de ea, o vor doar drept public pentru ei, şi-atât.

          Sigur, nu fac eu regulile şi nici nu vreau să-mi impun vreun punct de vedere. Am spus doar ce cred, ce simt.

          Apreciază

          • ştiu şi îţi mulţumesc. mă întreb însă uneori dacă aşa este, cum spui tu, cum îmi place şi mie să cred… şi am senzaţia că am pierdut răspunsurile pe drum. câteodată aşa mă simt.

            Apreciază

          • Presupun că e greu să intuim acum – cu exactitate – adevărul. Timpul o să ni-l dezvăluie, nu degeaba se zice „om trăi ş-om vedea” 🙂

            Până atunci… fă ce crezi şi ce simţi pe moment.

            Sau, ştiu eu, poate merge un sondaj în grupul de pe FB: doar cu vot, fără vorbărie. Poate-o să-ţi dai seama cine vrea să continuăm joaca aşa cum e, cine vrea s-o schimbăm şi cine vrea s-o-ntrerupem. Cred că atât ar fi de-ajuns pentru început; pe urmă, în funcţie de rezultatul votului, se poate trece la amănunte.
            Deşi… jocul poate continua şi cu mai puţini participanţi, cum a fost la început. Important e să vrei tu să-l organizezi. Pentru că, cel puţin în opinia mea, duzina e liantul clubului, iar tu eşti sufletul duzinii 🙂

            Apreciază

  2. Pingback: Într-un suflet de copil… | Poteci de dor

  3. Pingback: Între întrebare şi răspuns… o viaţă | Poteci de dor

  4. Pingback: Tot de-ale mele – arhivele lunii ianuarie 2016 | VERONICISME

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s