Dialog despre extinderea limitelor – creditul ipotecar

EA (implorator-insistentă, parcă adresându-se unui for superior a cărui binecuvântare e imperios necesară): Mă apuc să-mi scriu primul roman fantastic şi am nevoie de părerea ta! Pentru că în sfârşit am o idee, mulţumită noii mele muze călăuzitoare – şi ştii care e muza? (Triumfătoare, după o pauză în care tac, susţinându-i privirea): Creditul ipotecar!

EU (privind-o nedumerită, nedumerită fiindcă îmi recunosc trăsăturile şi strâmbăturile, dar nu şi gesturile, nu şi hainele. Nedumerită fiindcă nu pricep cum funcţionează mintea creaturii care îmi e soră geamănă, deşi de multe ori aş prefera să-mi fie doar imagine în oglindă): Creditul ipotecar?!

EA (entuziasmându-se): Da! Ştii ce-i aia, nu?

EU: O formă de împrumut. Avantajos, aş zice. Achiziţionezi o proprietate, care va fi ipotecată în favoarea băncii creditoare. Adică nu e nevoie să posezi ceva cu care să garantezi împrumutul, îl garantezi chiar cu proprietatea cumpărată cu banii împrumutaţi. Dar de aici până la muza ta călăuzitoare…

EA: Nu e nevoie decât de un mic efort de imaginaţie. În realitate faci împrumutul ca să-ţi cumperi o casă nouă sau mai mare, ca să-ţi extinzi limitele în spaţiu. În romanul meu o să-ţi cumperi o casă a vieţii mai mare. Adică o să-ţi extinzi limitele în timp.

EU: O să cumperi timp?! De la cine?

EA: De la cine are din belşug. În romanul meu, de la APAL, Asociaţia Plantelor şi Animalelor Longevive. Adică de la broaşte ţestoase, arici de mare, balene de Groenlanda, scoici Quahog, arbori sequoia, cedri, chiparoşi, stejari şi ce-o mai fi; mai studiez problema.

EU (oftând): Bine, am înţeles ce cumperi şi de la cine. Dar cu ce cumperi şi unde şi cum faci creditul?

EA: Ai răbdare, că luăm totul prin analogie cu realitatea. Trecem în revistă tot ce ştim despre creditul ăsta. (Numără pe degete):
Unu – perioada de rambursare între 6 luni şi 35 de ani. Mi se pare OK, păstrăm şi-n poveste.
Doi – vârsta solicitantului împrumutului între 18 şi 70 de ani. Păstrăm şi asta, nu e bine să umplem lumea poveştii de copii, adolescenţi şi boşorogi. Pentru că, ştii, de exemplu, dacă ai 30 de ani şi cumperi 5 ani, nu întinereşti cu 5 ani, ci rămâi, 5 ani de-a rândul, la vârsta de 30 de ani. Aşa e legea în povestea mea! Şi de-aia-mi place să scriu poveşti – în ele eu fac legea!
Trei – trecem la bani, banii din realitate. Ca urmare a încheierii unui credit cu dobândă fixă sau variabilă, poţi primi, dacă vrei euro, între 5.000 şi 400.000, cu avans minimum 15% şi finanţare din partea băncii maximum 85%; sau, dacă preferi, ai parte de contravaloarea lor în lei, cu avans de minimum 25% şi finanţare din partea băncii de maximum 75%. Şi, fiindcă „time is money”, şi-n poveste o să cumperi timp de la APAL tot cu bani.

EU (uşor enervată): Şi ce vor face, de exemplu, scoicile Quahog cu banii?

EA (satisfăcută fiindcă are răspuns la toate): Vor fi folosiţi pentru întreţinerea rezervaţilor APAL. Şi bineînţeles că n-o să te duci direct la o rezervaţie de-aia cu banii în dinţi. În realitate, toată treaba cu creditul imobiliar se derulează prin intermediul unui broker de credite, care lucrează, evident, la o companie de brokeraj şi colaborează cu băncile creditoare, fiind plătit de ele, nu de tine. Ţie îţi dă doar sfaturi, îţi spune ce şi cum să faci că să ieşi în avantaj. E sfetnicul tău de taină, ca să vorbim ca-n poveşti, iar în povestea mea brokerii se vor numi vrăjitoare-creditoare, vor cunoaşte atât limba băncilor cât şi pe a animalelor şi te vor ajuta să-ţi extinzi, în timp, limitele vieţii…

EU (plictisită): Auzi, dacă tot ştii atât de bine cum se obţine un credit din ăsta, ce-ar fi să extinzi limitele intimităţii noastre, cumpărându-ţi o casă în care să te muţi cu tot cu muzele tale inspiratoare?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s