Vorbe…



Şi-a ales drept temniţă a sufletului un soi de vis celest; şi l-a închis, pentru o stranie relaxare, într-un loc fără nicio fereastră, dincolo de lumină, mai presus de orice provocare şi de orice atingere, şi apoi a prins să se mire că nimic nu-i mai aduce mulţumire, că nici măcar n-o mai amuză, că tânjeşte chiar şi după nimicnicia lumii, că prea rar o mai simte, ca altădată, grea, în aer

A crezut că se poate rupe de trup, de ţărână…

Dar… mulţi chemaţi, puţini aleşi!

Numai motanul nebun mai desluşeşte în apă imaginea ei în haine monahale…

Şi intră în călduri, şi-o caută prin sat… căci babele zic că ea, călugăriţa renegată, s-a preschimbat în pisică… şi că el, motanul, e preotul cu care s-a iubit… şi că-ntr-o zi o s-o găsească, şi din ei doi o să se nască, bizar, o făptură bizară…



Sursele de inspiraţie:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s