Cuvinte din trecut – Anghinarea

Azi o să arăt ceva (anghinarea :)) de pe blogul meu cu plante medicinale – ca să-i fac reclamă, că poate-o să reîncep într-o bună zi să mă joc cu el 🙂

.


Partea folosită:

  • frunza
Efecte:
Mod de preparare:
  • infuzie, 1 liguriţă plantă / 0,5 litri apă – porţie pentru o zi
Mod de administrare:
  • 1 cana dimineata inainte de masa, după care se sta culcat pe dreapta 20-30 minute; restul se bea inainte de masa cu 30 minute
  • cure 30 zile cu 30 zile pauza
Perioada de recoltare:
  • din martie până în mai

Alte nume sub care este cunoscută:

  • anghină
  • angină

Alte cuvinte din trecut mai găsiţi la: psi, Cita, Mitzaabiciclista, Tibi, Dictatura Justiţiei, Lolita

Cuvinte din trecut – Politică de criză

Hotărârea de Guvern nr. 654321/2008:
Datorită creşterii alarmante a numărului de pensionari în raport cu populaţia activă, precum şi insuficienţei fondurilor pentru majorarea pensiilor,
Guvernul României hotărăşte:
Art. 1.- Începând cu data de 01.01.2009 pensionarii vor avea voie să treacă pe culoarea roşie a semaforului.
Art. 2.- Dacă în termen de şase luni nu se obţin rezultatele scontate, începând cu data de 01.06.2009 trecerea pe culoarea roşie devine obligatorie .

postat iniţial aici / 11.01.2009
De trecut şi-au mai adus aminte: psi, Tibi, Vero, Cita, DictaturaJustiţiei

Cuvinte din trecut – …şi noi ne iubeam prin mansarde… (amintiri ciobite)

Îmi amintesc din ce în ce mai rar de mine – la 18 ani, şi de Gelu, şi de mansarda lui.
Nu stătea în mansardă. Era doar un “cuibuşor”. Nici nu ştiu dacă era al lui.
Cred că nici nu l-am întrebat asta – niciodată.
Gelu părea foarte important atunci – ca şi cum lumea s-ar fi sfârşit şi ar fi început cu el…
A fost doar o părere… Nu-mi pare rău după Gelu, cred că nici nu mi-a părut vreodată…
E ca şi cum nici n-ar fi existat.
E ca şi cum cândva, demult, aş fi citit o poveste – despre el şi despre mine.

postat iniţial aici/16.02.2005

Au mai scos la lumină cuvinte din trecut:psi, Cita, TIby, DictaturaJustiţiei, Vero, AltCerSenin, Incertitudini

Cuvinte din trecut – Rai şi Iad

Într-o zi, plimbându-se pe stradă, şeful unui partid politic important a fost accidentat de un camion şi a murit.
Sufletul său s-a ridicat la cer (probabil dintr-o eroare) şi iată-l faţă în faţă cu Sfântu’ Petru…
– Bine ai venit în Rai! a zis Sfântu’ Petru. Înainte de a intra, ar fi o problemă… Vezi tu, foarte rar un politician de talia ta ajunge aici şi nu prea ştim ce să facem cu tine… Dar am o idee: vei sta o zi în Iad, apoi una în Rai, şi-ţi vom permite să alegi locul unde să-ţi petreci eternitatea.
Omul a fost condus la ascensor, care a tot coborat, pană în Iad.
Uşile s-au deschis şi omul s-a trezit drept în mijlocul unui teren de golf, elegant şi verde .
Ceva mai departe se vedea un club, iar in faţă, foştii colegi de partid şi parteneri de afaceri deja decedaţi, îmbrăcaţi în haine elegante şi foarte multumiţi.
Au alergat să-l salute, l-au imbrăţişat şi au inceput să-şi amintească de timpurile bune, când se îmbogăţeau pe spinarea poporului…Au jucat cu mare plăcere o partidă de golf, apoi au cinat împreună la club, delectându-se cu manguste şi caviar ,iar noaptea- în compania unor tinerele frumoase şi libertine…
S-a întâlnit chiar cu Diavolul cel mare, care s-a dovedit a fi un tip simpatic, distractiv,care a spus glume şi a dansat.
A fost atât de bine, că nici nu şi-a dat seama când s-a făcut ora de plecare.
Toţi l-au condus la ascensor…
A tot urcat, până la poarta Paradisului unde îl aştepta Sfântu’ Petru :
– Acum e momentul să intri în Paradis!.
Omul politic (fără scrupule, bine-nţeles), a petrecut următoarele ore de pe un norişor pe altul, atingând harpa şi cântând. Cele 24 de ore au zburat, iar Sfântu’ Petru şi-a făcut apariţia:
-Ai petrecut o zi în Iad şi una în Rai, acum e momentul să alegi!
Omul s-a gândit un moment, apoi a spus:
– Raiul chiar este frumos, dar cred că m-aş simţi mai bine în Iad.
Sfântu’ Petru l-a însoţit la ascensor şi l-a coborât în infern…..
Când s-au deschis uşile, s-a trezit în mijlocul unui teren uscat, acoperit cu tot felul de mizerii.
Şi-a văzut prietenii îmbrăcaţi în zdrenţe, scotocind prin gunoaie.
Diavolul cel mare i-a ieşit în întâmpinare şi l-a bătut pe umăr…
-Nu înţeleg, – a bâiguit politicianul – ieri am fost aici şi erau femei frumoase, teren de golf, am mâncat bunătăţi şi ne-am distrat de minune…. şi… şi… acum tot ce aveţi este un teren uscat, plin de porcării… iar prietenii mei par niste amărâţi…
Diavolul cel mare i-a răspuns zâmbind:
– IERI ERAM ÎN CAMPANIE ELECTORALĂ! AZI AI VOTAT DEJA!

primit prin poşta electronică şi postat iniţial aici / 11.01.2009

Au mai scos la lumină cuvinte din trecut: psi, Tibi, Vero, Altcersenin, Cita, Grişka, Dagatha, Lotusull

Cuvinte din trecut – 1914

„Cum numim însă pe aceia cari zic c’au descoperit o singură doftorie pentru toate boalele din lume, un leac fără greş, care, de eşti nebun, te face cuminte, de-ai asurzit, te face s’auzi, în sfîrşit, orice-ai avea, pecingene, chelie, ciupituri de vărsat, degerătură, perdea la ochi, durere de măsele, tot c’o alifie te unge şi tot c’un praf te-ndoapă?
Pe un asemenea doctor l-am numi: şarlatan.
Ce să zicem acum de doftorii poporului romînesc, cari la toate neajunsurile noastre tot c’un praf te-ndoapă, cari cine ştie de ce-o fi bun?
Da-i şoseaua rea, încît se frînge caru’n drum? Libertate, egalitate şi fraternitate, şi toate vor merge bine. Dar se înmulţesc datoriile publice? Libertate, egalitate şi fraternitate dă oamenilor, şi s’or plăti. Da-i şcoala rea, da’ nu ştiu profesorii carte, da’ ţeranul sărăceşte, dar breslele dau înapoi, dar nu se face grîu, da-i boală de vite?… Libertate, egalitate şi fraternitate dă oamenilor, şi toate-or merge bine ca prin minune.
Am arătat, într’un rînd, că aceste prafuri şi alifii ale liberalilor le-am luat de ni-i acru sufletul de ele şi-i tot rău.
Or fi ele bune buruienele acestea pentru ceva, dar nu pentru ceea ce ne lipseşte tocmai nouă.”

Mihai Eminescu – Opere Complecte (Bătrînii şi tinerii, din Scrieri politice şi sociale), editura Librăria Românească, Iaşi, 1914

Alte cuvinte despre Eminescu la:  psi, tiberiuorasanu, flaviusobeada, blueriver, oanaclara, tiberiu, dictaturajustitiei, dagatha, plus alte incursiuni în trecut la: vero și cita.