Categorie Diverse
Încercare
Ce spui tu aici, măi dragă?
Ia să facem o-ncercare,
să vedem dacă primeşti
vreun ping, vreo atenţionare. 😛
O legendă, vă rog!
Totul a început cu poza mea de profil feisbukist, pentru care am împrumutat azi o sabie.
Pe urmă am pus poza în caleidoscop.
Şi-am învârtit-o şi-am răsucit-o, până am scos şi un scut.
Şi-a mai ieşit, ca produs secundar, şi-o jivină stranie.
Aş zice că am material pentru o legendă, nu? Dar deocamdată n-am timp s-o scriu. Nu e nimeni tentat să încerce (poate Vienela?), până scot eu varianta mea?
Dialog despre extinderea limitelor – creditul ipotecar
EA (implorator-insistentă, parcă adresându-se unui for superior a cărui binecuvântare e imperios necesară): Mă apuc să-mi scriu primul roman fantastic şi am nevoie de părerea ta! Pentru că în sfârşit am o idee, mulţumită noii mele muze călăuzitoare – şi ştii care e muza? (Triumfătoare, după o pauză în care tac, susţinându-i privirea): Creditul ipotecar!
EU (privind-o nedumerită, nedumerită fiindcă îmi recunosc trăsăturile şi strâmbăturile, dar nu şi gesturile, nu şi hainele. Nedumerită fiindcă nu pricep cum funcţionează mintea creaturii care îmi e soră geamănă, deşi de multe ori aş prefera să-mi fie doar imagine în oglindă): Creditul ipotecar?!
EA (entuziasmându-se): Da! Ştii ce-i aia, nu?
EU: O formă de împrumut. Avantajos, aş zice. Achiziţionezi o proprietate, care va fi ipotecată în favoarea băncii creditoare. Adică nu e nevoie să posezi ceva cu care să garantezi împrumutul, îl garantezi chiar cu proprietatea cumpărată cu banii împrumutaţi. Dar de aici până la muza ta călăuzitoare…
EA: Nu e nevoie decât de un mic efort de imaginaţie. În realitate faci împrumutul ca să-ţi cumperi o casă nouă sau mai mare, ca să-ţi extinzi limitele în spaţiu. În romanul meu o să-ţi cumperi o casă a vieţii mai mare. Adică o să-ţi extinzi limitele în timp.
EU: O să cumperi timp?! De la cine?
EA: De la cine are din belşug. În romanul meu, de la APAL, Asociaţia Plantelor şi Animalelor Longevive. Adică de la broaşte ţestoase, arici de mare, balene de Groenlanda, scoici Quahog, arbori sequoia, cedri, chiparoşi, stejari şi ce-o mai fi; mai studiez problema.
EU (oftând): Bine, am înţeles ce cumperi şi de la cine. Dar cu ce cumperi şi unde şi cum faci creditul?
EA: Ai răbdare, că luăm totul prin analogie cu realitatea. Trecem în revistă tot ce ştim despre creditul ăsta. (Numără pe degete):
Unu – perioada de rambursare între 6 luni şi 35 de ani. Mi se pare OK, păstrăm şi-n poveste.
Doi – vârsta solicitantului împrumutului între 18 şi 70 de ani. Păstrăm şi asta, nu e bine să umplem lumea poveştii de copii, adolescenţi şi boşorogi. Pentru că, ştii, de exemplu, dacă ai 30 de ani şi cumperi 5 ani, nu întinereşti cu 5 ani, ci rămâi, 5 ani de-a rândul, la vârsta de 30 de ani. Aşa e legea în povestea mea! Şi de-aia-mi place să scriu poveşti – în ele eu fac legea!
Trei – trecem la bani, banii din realitate. Ca urmare a încheierii unui credit cu dobândă fixă sau variabilă, poţi primi, dacă vrei euro, între 5.000 şi 400.000, cu avans minimum 15% şi finanţare din partea băncii maximum 85%; sau, dacă preferi, ai parte de contravaloarea lor în lei, cu avans de minimum 25% şi finanţare din partea băncii de maximum 75%. Şi, fiindcă „time is money”, şi-n poveste o să cumperi timp de la APAL tot cu bani.
EU (uşor enervată): Şi ce vor face, de exemplu, scoicile Quahog cu banii?
EA (satisfăcută fiindcă are răspuns la toate): Vor fi folosiţi pentru întreţinerea rezervaţilor APAL. Şi bineînţeles că n-o să te duci direct la o rezervaţie de-aia cu banii în dinţi. În realitate, toată treaba cu creditul imobiliar se derulează prin intermediul unui broker de credite, care lucrează, evident, la o companie de brokeraj şi colaborează cu băncile creditoare, fiind plătit de ele, nu de tine. 
Ţie îţi dă doar sfaturi, îţi spune ce şi cum să faci că să ieşi în avantaj. E sfetnicul tău de taină, ca să vorbim ca-n poveşti, iar în povestea mea brokerii se vor numi vrăjitoare-creditoare, vor cunoaşte atât limba băncilor cât şi pe a animalelor şi te vor ajuta să-ţi extinzi, în timp, limitele vieţii…
EU (plictisită): Auzi, dacă tot ştii atât de bine cum se obţine un credit din ăsta, ce-ar fi să extinzi limitele intimităţii noastre, cumpărându-ţi o casă în care să te muţi cu tot cu muzele tale inspiratoare?
Un surâs în noapte
Rănit, s-a ascuns
Duzina cu 13 cuvinte
tavalug, scama, botine, sistem, foarfeca, tip, bilete, intuneric, operare, capac, comun, ziar, presiune
Acestea, de mai sus, sunt cuvintele (12+1, adică unul în plus, spre binele comun al cuvântătorilor jucăuşi, amatori de schimbări). Dacă vreţi să vă jucaţi cu noi, le luaţi frumuşel şi le inseraţi într-un articol de pe blogul personal, exact aşa cum sunt ele, nu le declinaţi şi nu le conjugaţi, singurele variaţiuni permise sunt cele care rezultă prin adăugarea diacriticelor; de exemplu:
Ţip degeaba la un tip care stă cu nasul în ziar – pesemne n-are bani de-un smartphone, de-aia umblă cu hârţoage desuete.
După ce-aţi inclus toate cuvintele în articol, le bolduiţi/îngroşaţi pe ele şi treceţi adresa lui (a articolului) la Eddie în tabel.
Şi gata, ăsta e modul de operare.
Iar la joc puteţi participa oricând, chiar şi după întoarcerea de la plimbarea protestatară, unde se militează pentru schimbarea sistemului.
Apropo, cum se numeşte sistemul pe care vreţi să-l schimbaţi? Şi cum se numeşte noul sistem, cu care vreţi să-l înlocuiţi? Că presupun – sper – că vreţi să puneţi ceva în loc după ce se dă Corupţia jos. Numai că asta, Corupţia (a naibii Corupţie, o fi fiind şi ea satanistă, mai ştii? – că-i place rockul, fraţi bigoţi, ne-a tot zdruncinat pe toţi, plus că banu’/şpaga e ochiu’ dracului) nu cedează sub aşa-numita presiune a străzii, nu vrea să demisioneze. Mulţimea care scandează alea-alea-alea în întuneric (iluminatul stradal nu se pune la socoteală, că nu se face cu lumânări cumpărate de la pangar) nu e un tăvălug destul de imaculat ca s-o pună pe fugă instantaneu. Numita Corupţie nu demisionează nici măcar dacă-i promiteţi c-o spitalizaţi (pentru dezintoxicare, că nu-i uşor să renunţe la drogul puterii, nu scapă de el cu un bobârnac, ca de-o nenorocită de scamă) în viitoarea catedrală şi/sau în toate cele n-şpe mii de biserici construite de-a lungul veacurilor şi de-a latul plaiurilor strămoşeşti; a fost unu’ care le dărăma, da’ – ghinion! – l-au împuşcat părinţii voştri, ocazie cu care au scăpat şi de alte alea după care oftaţi voi (printre altele, nema religie în şcoli).
Oricum, coana Corupţia e tare năzuroasă dacă nu-i convine nici măcar o spitalizare la mănăstirile din nordul Moldovei, unde-ar putea face, de exemplu, niscai terapie cu albastru de Voroneţ, cu siguranţă mai eficace decât ăla de metilen. 😛 Sau poate-ar tenta-o spitalizarea într-o sinagogă, ori în vreo moschee? (Că ar trebui să aibă şi ele dreptul să fie transformate în spitale, nu? Presupun că renunţăm la discriminări.) Ei, spun prostii, în moschee Corupţia ar trebui să intre fără botine, şi ei îi put picioarele, şi duhoarea ne-ar pune probabil tuturor capac.
În fine, scuze, m-am îndepărtat de la subiect, era vorba despre jocul ăsta, cu duzina, nu despre alea-alea-alea, dar n-am de gând să iau foarfeca autocenzurii ca să scap ce tot ce-am spus în plus. Ţin la cuvintele mele, deşi aici le ofer gratis. Nici n-ar avea rost să le vând, că doar nu-s bilete de papagal!
Sau or fi fiind? 
Cert este doar că am avut intenţia să fac din ele un minipamflet. Aştept să-mi spuneţi dacă mi-a reuşit cât de cât sau mai deloc.
Un soi de guest post – cu lapte dulce
Cred că mama a folosit, ca să fiu eu o bebeluşă sătulă şi fericită, o pompă de sân. Cred că n-am înţeles greşit şi că exista aşa ceva şi pe vremea aia – că existau măcar pompele manuale, fiindcă m-am născut totuşi în a doua jumătate a secolului al douăzecilea! Dar nici sora mea, care e cu un an mai bătrână ca mine, nu îşi mai aduce aminte niciun fel de amănunte. Însă ne-am amintit amândouă de asta fiindcă ea e, de relativ puţină vreme, bunică, iar fiica ei, încântată la culme de noile sale jucării (fetiţa mâncăcioasă şi somnoroasă – şi deja alintată – ca o pisicuţă şi pompa Spectra), vrea să strige undeva:
„Lume, lume, i-auziţi ce am a spune!”
Ca s-o ajut, tot ce-am putut face a fost să-i pun la dispoziţie blogul meu. Prin urmare, n-o să puteţi auzi ce are a spune, dar o să puteţi citi. Mai jos:
Mi-am cumpărat pompă. Nu de bicicletă, de sân. Aşa m-au sfătuit toate colegele de serviciu ajunse mămici înaintea mea. Am luat una de la Spectra. Cred că numele vă sună cunoscut, e vorba de unul dintre cele mai renumite şi mai utilizate branduri de pompe de sân din Statele Unite ale Americii şi din Australia. Şi, aţi ghicit, din fericire a ajuns şi pe piaţa românească. Ne oferă, mie şi tuturor celorlalte mame care alăptează, o gamă variată de pompe electrice duble, cu ajutorul cărora putem extrage, pentru micile noastre comori lacome, cât mai mult lapte în cât mai scurt timp.
Îmi place cum arată pompa! Şi fetiţei mele îi râd ochii când o zăreşte!
Şi, cu mult mai mult decât atât, sunt încântată fiindcă nu-mi provoacă niciun fel de durere. De asta mi-a fost grozav de frică, la prima folosire aproape că tremuram de spaimă, dar de o spaimă care s-a dovedit total neîntemeiată. Pompa mea (am ales modelul 9+, pentru mămici dinamice, cu serviciu şi cu multe alte treburi, plus hobby-uri) are viteza de extragere reglabilă (pentru durere zero şi randament maxim). Există aşa numitul control al presiunii (ultimul tip, ales de mine, are 5 niveluri[1] de masaj şi 10 niveluri de presiune). E o pompă foarte uşoară şi foarte silenţioasă – adun lăptic pentru mica mea prinţesă fără să-i tulbur în acest timp somnul. Ce mai, e un vis!
V-aş povesti mai multe, dar mă cheamă datoria! E ora de pompare. Pentru mai multe detalii, intraţi pe site-ul firmei!
[1] În acest caz, forma corectă a pluralului e „niveluri”, nu „nivele”. „Nivele” este forma de plural corectă doar pentru „nivelă” = „nume dat mai multor unelte, instrumente, dispozitive care servesc la determinarea liniei (sau a poziției, a suprafețelor) orizontale sau cu care se măsoară pe teren diferențele de înălțime dintre două sau mai multe puncte de pe suprafața terestră”. DEX-ul mi-e martor! 🙂
După sărbători
Deschide-le poarta
Motto:
„Om bun, deschide-ne poarta,
Dă-ne o coajă şi nu ne goni,
Şi-n schimb îţi vom alunga tristeţea…”
— Dan Andrei Aldea – Om bun
„A bone to the dog is not charity. Charity is the bone shared with the dog, when you are just as hungry as the dog.”
— Jack London
Li-s ochii trişti, li-s paşii trişti, când pribegesc, încet, sfrijiţi,
Lihniţi de foame, rebegiţi, dar şi de… dragoste lihniţi.
Şi totuşi unii îi iubesc, şi totuşi poarta le-o deschid,
Şi rând pe rând îi tot primesc, ca să nu le mai fie frig.
Dar iarna-i grea, şi lemnele nu cresc ca iarba-n bătătură,
Şi-o gură-n plus e-o gură-n plus, chiar de nu vrea numai friptură.
— Eu sunt sărac, precum vă par; dar am iubire,-un infinit!
Aşa am strâns şaizeci şi cinci, netulburat i-am găzduit.
Nu, nu, nu sunt copil naiv, şi nici n-am arcă, nici vapor,
Vezi articolul original 284 de cuvinte mai mult
O părere
Nu le găsesc absolut nicio scuză celor care ucid în numele unei religii, dar sunt întru totul de acord cu opiniile redate mai jos:
Cioburi de chihlimbar 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.