E spre soare…

Pentru că ador jocurile de cuvinte!

ropot de secunde...

E spre soare, e spre soare, e spre soare

— Ce e spre soare, coană mare?

— Există o cale spre soare, fata babei, există o cale spre soare…

— Ai înnebunit, coană mare?

— Cafeaua neagră aduce nopţi albe, e asta o nebunie?

— Păi…

— Păi cafea se face în espresoare, nu? Cafeaua neagră aduce nopţi albe, adică lumină, soare… Calea cafelei e spre soare, calea cafelei trece prin espresoare!

— Vrei unexpresor de cafea, coană mare? Şi mă iei pe ocolite, aşa cum umblă de obicei soacra cu nora?

— Pe ocolite te-am luat şi atunci, când ţi-am ghicit în cafea, ţii minte? Ţii minte cum veneaţi la mine, tu şi celelalte puştoaice din bloc? Voi cumpăraţi cafeaua, eu o făceam, eu vă ghiceam viitorul… Şi nici măcar nu ştiam – nu ştiu – să ghicesc în…

Vezi articolul original 470 de cuvinte mai mult

Sandviciuri (à la hater) pentru bloggeri

Eu aştept totuşi cu interes o eventuală completare a listei de bucate 🙂

ropot de secunde...

Fiecare blog e o carte. În lumea pestriţă a blogosferei, toată suflarea scrie (chiar dacă unii au lipsit de la ceva cursuri de alfabetizare) câte o carte pe care-o redactează, o ilustrează (foarte des dând cu jula – unii cu intenţie, iar alţii confundând din prostie naivitate Internetul cu albumul bunicii) şi o tipăreşte singur.

Iar eu mă simt, brusc, sătulă de cărţile mele. Poate fiindcă sunt prea multe. Le-aş pune pe toate laolaltă, dar… neh, mi-e că li se-ncâlcesc prea tare foile-ntre ele.

Aşa că poate-aş face bine să mă retrag, măcar pentru o vreme (nu credeţi?), în lumea cărţilor adevărate.

Dar n-aş vrea să spăl putina (cum ar zice un fan brânză) fără o mică petrecere de despărţire – un bufet suedez, cu sandviciuri pentru bloggeri.

Căci, după cum probabil nu ştiţi, sandviciurile sunt mâncarea mea preferată. Şi, da, vor fi – obligatoriu – cu primul strat…

Vezi articolul original 603 cuvinte mai mult

Rugăminte…

(reblogare & anacondeiere & ordin şerpesco-pisicesc)

Nu te pune, bă,
cu Grişka, cu Grişka,
nu când e supărat,
că te ia, te ia, bă, la zgâriat,
şi nu te scapă, bă, nici mă-ta, nici tac-tu,
că nici ei n-a comentat!
Aşa că dă clic pe poză, bă, pe poză,
şi comentează bă, la el, bă,
acolo, bă, acolo, ceva,
că te-ajută şi capu’, şi mâna! 🙂

Mustăţi lungi, gheare lungi

Vezi articolul original

Lenjeria mea de pat

Acesta, dragilor, este un advertorial, cu care amicul nostru Grişka, motanul cu mustăţi şi gheare lungi, participă la un concurs.
Dacă o să-l citiţi şi o să vă placă, pisicimea sa vă roagă să-i lăsaţi apoi un comentariu pe blog şi/sau un like la această adresă.
Cu miaulţumiri anticipate din partea beneficiarului blănos, vă invit la lectură:

Mustăţi lungi, gheare lungi

După explicaţii îndelungi, date de bipezii mei într-o maunită stricată, cu mizerabil accent omenesc, am reuşit totuşi să pricep – numai şi numai fiindcă sunt un motan extrem de inteligent – ce-s alea lenjerii de pat.

Şi aşa am ajuns, mai întâi şi la-nceput, la concluzia că posed deja două, mai exact 1+1 GRATIS – a se citi unu plus una, gratis şi unu, şi una! – unde unu este ăsta:

Grişka cel blând

iar una este asta:

baiat_mare

Şi am dat să le explic, de data asta eu lor, că lenjeria unu e mult mai confortabilă decât lenjeria una, fiind, după cum se vede cu ochiul liber, mult mai… încăpătoare 🙂

Dar ei nu şi nu, cică n-am înţeles bine (păi cum să-nţeleg, dacă, în opt ani ani făr-o juma de lună, ei n-au fost în stare să-mi înveţe limba aşa cum se cuvine?), lenjeria este ceva cam…

Vezi articolul original 185 de cuvinte mai mult

Coşmarul

Mi-a venit ideea târziu, tabelul s-a închis, dar, iată, trec la un nou stil de anacondeiere – acolo unde se poate. Adică anacondeiez ce rebloghez 🙂

Pe rugul de aer încins,
sâmbure de blestem s-a aprins,
arzând boboci de floare
când a înmuiat ceara din lumânare,
scurgând-o pe morminte,
sub tălpi de războinici fără minte,
obtuzi sau doar apatici,
sau mercenari zănatici,
fiare
cu cizmele adunătoare
de pulbere grea,
praf cenuşiu de boală rea,
pecingine peste tablourile din lumea veche,
care cu verdele făcea pereche.
Dar verdele a fost cuprins de streche
când s-au scorojit visele,
când a umplut coşmarul zilele.

ropot de secunde...

Boboci de floare agonizează pe rugul de aer torid, sub sâmbure de blestem care a înmuiatceara lumânărilor uitate pe morminte stâlcite de războiniciapatici, cu tălpile îngreunate de pulbere, caricatura presărată ca o boală grea peste tablourile unei lumi odată verzi.

Aşa începe coşmarul… când fiareadunătoare de arginţi umplu gropi de gunoi cu visuri scorojite.

Aici daţi clic luni!

Vezi articolul original

Frumuseţe…

… după metoda psi, gazda tabelelor tuturor jocurilor noastre; azi are unul… o frumuseţe! (înmulţită cu numărul de participanţi).

Vreau să zic că mi-a plăcut ideea lui psi şi, NU, n-am anacondeiat-o, am copiat-o pur şi simplu. Adică am căutat şi eu cuvântul „frumuseţe” în acest blog şi, dintre articolele care-l conţineau, l-am ales pe cel mai potrivit – în viziunea mea. (E scris cu numai doi ani şi un pic în urmă, pentru o „duzină”, dar zău că uitasem de el cu desăvârşire! L-am citit, cum s-ar spune, „de nou” 🙂 )

Nu e nevoie să daţi clic pe linkul către el (dacă nu vreţi să vă convingeţi că există într-adevăr). De citit, îl puteţi citi mai jos:

Primăvara trimite vântul în tropot prin gardul de nuiele şi printre crengile de mesteacăn, şi tu îţi închipui că e o formă de sălbăticie, prin care te ameninţă întreaga natură?!

Ei bine, e vremea să-ţi schimbi viziunea, să nu mai zăreşti pretutindeni erupţii de ură. Gândeşte-te că vântul e un cântec menit să-ţi umple inima pustie, gândeşte-te că natura e blândă, că  e o mamă iubitoare, ocrotitoare a fiecărui mugur…

Priveşte jumătatea plină a paharului şi-ai să-nveţi astfel să descoperi fărâma de frumuseţe a fiecărei clipe, fie ea oricât de infimă!

 

Ca să-mi fac… două damblale

Coana Matilda are limbariţă… 😛 😀
Sper c-o să se priceapă la fel de bine şi să-l ţină pe Grişka, că n-aş vrea să mă zgârie DACĂ o să-i iau lui Pandalie luni un interviu! 😆

ropot de secunde...

În prim plan, o femeie răsfoieşte un caiet vechi.

— Ia te uită! Versurile pe care i le-am scris mătuşii Pia de ziua ei, acum 39 de ani!

O întrerupe un glas subţirel, miorlăit, şi, cu coada înălţată ca un stindard glorios, de sub scaunul ei îşi face apariţia un motan cu mutra bicoloră, recitând:

„Dar îţi promit că, dacă reuşesc
Să-mi fac cuvântul rob, precum doresc,
Şi ţie îţi ridic, cu forţa lui,
Palate, turle, temple şi statui…”

Şovăind, femeia îşi duce mâna dreaptă la frunte, parcă întrebându-se dacă e sau nu cazul să-şi facă o cruce maaare, ca să se ducă pe pustii creatura diavolească — deşi i se pare oarecum cunoscută.

— Cine eşti? întreabă, făcându-şi curaj. Grişka în travesti?

El râde — pisiceşte.

— Ei, asta-i! Motanul tău nu-i bun la… metamorfoze. Eu sunt Ilie Pandalie! Nu semăn cu… [gr]avatarul meu?

— Ooof, se…

Vezi articolul original 472 de cuvinte mai mult

Eu şi morile de vânt

ropot de secunde...

După ce-am văzut că ultimul articol premiat la SuperBlog se cheamă „Iubesc să citesc”, am încropit mesajul de mai sus cu gândul să-l pun pe Facebook[1], prin cât mai multe locuri. Însă pe urmă m-am întrebat:

Cine mă cred? Am impresia că sunt buricul pământului, că pot să schimb eu oamenii şi lumea, că le pot impune părerea mea, că-i pot trage, cu vreo forţă fabuloasă, în susul pantei pe care-au început să alunece? Hai să fim serioşi! Nu-i mai bine să-mi văd de belele mele în loc să mă bat cu morile de vânt?

(Uneori am impresia că-ncep să semăn din ce în ce mai mult cu mătuşa Pia. Ea se credea înzestrată cu un soi de drept de veto.)


[1] Oricum o s-ajungă acolo, prin intermediul acestui articol 😛

Vezi articolul original