Un singur merit


– pentru jocul cuvintelor (110)

Îmi ţin lumânarea-n sfeşnic portabil,
Pentru că sunt curier, sunt călător,
Port în volum cuvântul inflamabil
Şi-mpart a lui culoare tuturor.

M-aplaudă unii ca pe-un semizeu,
Zic că-s destoinic, că am caracter,
Că tot ce spun e piesă de muzeu,
accesibil mi-e orice mister.

Dar nu-i matură-o astfel de părere,
Nu-i daţi un loc de cinste în panou,
Nu sunt un amalgam de giuvaere,
Un singur merit am: nu sunt un bou.

Prin creier n-am deloc de reumatism,
Ştiu că nu tot ce-i ruginiu a ruginit,
Nu-mi este teamă de nonconformism,
N-aplaud tot ce de un „guru” mi-e servit.

Anunțuri

Gând anacondeiat – trei versiuni


– originalul e aici

Toate femeile din mine au obosit

atât de mult încât s-au descălţat

şi pângăresc cu jegul călcâielor crăpate

idealurile feminităţii.

Toate femeile din mine au obosit

atât de mult încât s-au descălţat

şi au strivit sub călcâie crăpate

iluzia feminităţii.

Toate femeile din mine s-au răzvrătit

atât de mult încât poată pinteni,

sfâşiind  la fiecare pas

fragilitatea feminităţii.

Calmy… Bansarda Lordului Nopţii

– episodul 7 pe firul epic 3, în continuarea episodului scris de Matilda

Pe firmă scrie, cu litere aurite, BANSARDA.

Bineînţeles că nimeni nu ştie ce înseamnă.

Unii spun că don Alonso, zis şi Lordul Nopţii, e un tip mai… altfel, că a vrut pur şi simplu să facă paradă de originalitate, că tot de-aia a cumpărat rotonda ca s-o preschimbe într-o tavernă de basm, cu mese în jurul unei arene acoperite cu nisip aurifer.

Alţii spun că numele tavernei e, pur şi simplu, un soi de simbol ezoteric, un compromis între lumea noastră şi cea din nelipsitul cântec care se-aude când te-apropii de firmă şi din balada murmurată de fetele superbe care dansează în arenă, cu mişcări atât de suave încât goliciunea lor pare cea mai înaltă virtute.

Dar nimeni nu ştie că, în ceasul când doarme toată suflarea, Lordul Nopţii cumpără în arena aia suflete. Şi c-a aflat că un eunuc pe nume Calmy are unul de vânzare.


Textul intră şi în Jocul Cuvintelor de la acest sfârşit de săptămână.

Calmy … despre gânduri, suflete, sfinţi şi demoni…

… în continuarea rugăciunii lansate de Matilda.

Camila strâmbă din nas şi rânji strâmb înainte de a-i vorbi ţintuindu-l cu o privire de gheaţă.

— Gândurile nu se pot ascunde cu uşurinţă de mine, dragul meu, mai ales când îşi lasă urma grea într-o minte aprinsă de furie, de disperare, de idealuri utopice, de vise de amor etern… Iar pentru suflet nu găseşti cumpărători atât de uşor. Pentru unul curat trebuie să plăteşti mai mult decât o avere, iar când apare unul oferit pe tavă, ca al tău, sfinţii năzuroşi decretează imediat că e putred şi demonii, care nu cumpără nici ei chiar orice, îl privesc la rândul lor bănuitori, li se pare o pradă dubios de uşoară. Hai, nu te mai holba la mine de parcă abia te-ai fi trezit din somn şi mulţumeşte-le sfinţilor şi demonilor tăi fiindcă am apărut eu şi Gustav în viaţa ta. O să înţelegi mai târziu de ce.


Am scris episodul 13 de pe primul fir epic al lui Calmy, asezonându-l cu cele 12 cuvinte (îngroşate mai sus) puse în joc săptămâna asta de clubul găzduit de Eddie.

Invitaţie la rugăciune



Mă întreb cum mi-ar ieşi anacondeierile unor rugăciuni blogărite. Poate c-o să fac măcar o încercare. 🙂

Blog de jocuri

Salut! Venim, astăzi, cu o provocare ce ar putea să vi se pară patetică. Neobişnuită este, pentru că vă invităm să scrieţi pe blogurile voastre câte o… rugăciune.

there_is_always_hope_by_krzyho

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte rugăciunea drept o „încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă”. Despre un astfel de “contact” ar fi vorba şi-n provocarea noastră. Indiferent cum alegeţi să abordaţi acest “contact”, în versuri, cu mulţumiri sau cereri, în stilul clasic, mai în glumă sau mai în serios, ne-am bucura foarte mult să răspundeţi pozitiv invitaţiei noastre. Şi dacă veţi scrie pe această temă, vă rugăm să lăsaţi linkuri spre “rugăciunile” voastre comentând la acest articol. Vom alcătui şi updata o listă cu rugăciunile inspirate de această invitaţie. Nu există termen limită pentru această provocare – scrieţi când puteţi, când doriţi.

Ştim că nu este tocmai o provocare uşoară…

Vezi articol original 73 de cuvinte mai mult

Principii anacondeiate



Nu m-am mai ţinut de mult de aşa-numitele anacondeieri. Însă azi, având chef de joacă, mi-a venit ideea să anacondeiez „mândria şi prejudecata” Vienelei. Şi iată rezultatul:

Nu ești buricul universului şi nici măcar al pământului. Mai presus de tine sunt mulți, destul de mulți. Ca tine sunt şi mai mulți, prea mulţi.

Dar ai încredere în tine.  Mândreşte-te cu ceea ce poți, cu ceea ce faci, cu originea ta. Nu trăi imitându-i pe alţii. Fii propriul tău stăpân, stăpân pe gânduri şi pe sentimente şi, dacă nu dăunează grav existenţei tale, pe fapte. Pentru că nu se poate fără să accepţi compromisuri (eroii sunt morţi, nu uita!  😈 ), pleacă-ţi capul în faţa altuia dacă numai aşa poţi să-ţi câştigi pâinea, dar scuipă în sinea ta pe el şi pe părerea lui.

„Libertatea este necesitatea înţeleasă.”

(definiţie clasică)

Însă gândurile sunt libere (dacă ai grijă să nu-ţi spele vreo turmă de pe facebook creierii  😛 ).

Poveste fără sfârşit



Mă numesc Calmy. Am o rădăcină din care-au început să crească ramuri, ramuri, ramuri ce sorb ploaia de cuvinte (între 50 şi 150 în fiecare episod) turnate în felurite forme şi cizelate de palma oricărui zidar dornic să mă preschimbe într-un corn al abundenţei întâmplărilor stranii, într-o poveste fără sfârşit, ramificată la nesfârşit. Adăugaţi-mi aşadar fără remuşcări crenguţe noi, nu lăsaţi să se lungească niciun interval în care stau stană aşteptând să mai facă încă un blogger dovada că-i plac poveştile, că-i place joaca, că mintea sa nu ştie ce-i aia bătrâneţe, că „vinovat de prea multă imaginaţie” e un verdict pe care îl acceptă cu încântare.

ramificatii

ramurile lui Calmy azi (20.09.2016) – clic pe poză ca să puteţi apoi accesa linkurile din dreptunghiuri