Duzină anacondeiată

– autoarea originalului şi gazda tabelului duzinarilor: psi

E un tablou vechi – nu, nu chiar de acum o sută de ani; mă mint spunându-mi că l-am uitat, dar visele mă plimbă pe aleea cu cioturi de castani cu umbre prea scurte, alunecând către nefiinţă în amiaza de pârjol a unui alt anotimp; mă mint spunându-mi că am uitat trupul gol al lacrimilor – minuscule lacuri de sticlă sărată – eviscerat de timp.

A fost ieri, sau a fost numai un narcotic năvod de amăgiri – rochiţa cu volane albăstrui fluturând în dans de leagăn sub o creangă de corcoduş, efervescenţa zorilor într-un luminiş de zâmbet…

Îmi spun că n-ar fi trebuit să plec, că ar fi trebuit să-i dau destinului un ultimatum, ca să mă ţină captiv în clipa când încă îţi mai întindeai mâna către mine…