Anonimatul e un adăpost. Cu ziduri groase. Eu (hm! de fapt, cine sunt eu?)
– ideile şi sufletul meu adică – sunt înăuntru. Şi numai eu deschid în acest
zid ferestre (niciodată uşi). Le deschid şi le închid după bunul meu plac.
Un blog, un jurnal public ţinut la adăpostul anonimatului, le oferă celorlalti
numai crâmpeie din sufletul meu – din sufletul unei necunoscute.
Ce vreau să spun cu asta? Poate că vreau să mă autojustific, să-ncerc să-mi
iert dorinţa asta de a mă dezvălui în faţa unui public necunoscut…
postat iniţial aici / 15.12.2004
Alte cuvinte din trecut găsiţi la Vero.
Recomandări: Vania
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.