Coşmarul

Mi-a venit ideea târziu, tabelul s-a închis, dar, iată, trec la un nou stil de anacondeiere – acolo unde se poate. Adică anacondeiez ce rebloghez 🙂

Pe rugul de aer încins,
sâmbure de blestem s-a aprins,
arzând boboci de floare
când a înmuiat ceara din lumânare,
scurgând-o pe morminte,
sub tălpi de războinici fără minte,
obtuzi sau doar apatici,
sau mercenari zănatici,
fiare
cu cizmele adunătoare
de pulbere grea,
praf cenuşiu de boală rea,
pecingine peste tablourile din lumea veche,
care cu verdele făcea pereche.
Dar verdele a fost cuprins de streche
când s-au scorojit visele,
când a umplut coşmarul zilele.

ropot de secunde...

Boboci de floare agonizează pe rugul de aer torid, sub sâmbure de blestem care a înmuiatceara lumânărilor uitate pe morminte stâlcite de războiniciapatici, cu tălpile îngreunate de pulbere, caricatura presărată ca o boală grea peste tablourile unei lumi odată verzi.

Aşa începe coşmarul… când fiareadunătoare de arginţi umplu gropi de gunoi cu visuri scorojite.

Aici daţi clic luni!

Vezi articolul original

Întâia floare

…

Întâia dragoste, întâia despărţire – întâiul coşmar, întâia floare ruptă din sufletul meu şi lăsată să cadă pe un mormânt…

Întâia floare putrezită pe mormântul unei iubiri, al primei mele iubiri, acum părăsit şi uitat, ca şi mireasma petalelor cândva stropite cu lacrimi…

Oh, timpule, uneori mă bucur că treci, că apa ta azvârle în uitare coşmaruri vechi şi petale veştede…

= = =    = = =    = = =

Despre „întâia floare” au mai vorbit psi şi toţi cei înscrişi în tabelul de la sfârşitul rândurilor ei.