Duzina de cuvinte – Anunţ oficial

Toate persoanele interesate de postul de şamandoc municipal care vor da un răspuns plauzibil la întrebarea de mai jos sunt aşteptate peste trei zile terestre la interviul de angajare.

Alb Astru e un tentalent voinic, în floarea vârstei, căsătorit de ceva vreme cu Casca Dor, o imaculatură tânără. Ambii sunt umanoizi, din specii compatibile. Înainte de nuntă au păstrat paradistanţa rituală şi legală. Slujba de cununie a fost o pastenie de toată frumuseţea, oficiată de Sal Petru, cel mai cunoscut pionegru de pe Cedruga, a patra planetă din sistemul solar Convrig. Sal a reuşit să-i aranjeze pe nuntaşi alcătuind elicerc perfect, şi au rămas aşa preţ de un minutacut, timp în care mirii au luat, după datină, câte o îmbucătură de cuscal frământat în suc de amolenţă şi câte o sorbitură de snurcus vechi de cincizeci de ani cedrugeni. Iar în lunacuta de miere au stat într-un hotel de lux de pe culmea celui mai înalt suspinten. Toate celelalte cupluri care şi-au petrecut acolo prima noapte comună şi au respectat cu sfinţenie toate tradiţiile, aşa cum au făcut Alb şi Casca, sunt extrem de fertile. Însă ei doi încă nu au urmaşi.
Intuiţi care este cauza?

Stimaţi candidaţi, nu uitaţi să treceţi pe la psi şi să urmăriţi link-urile din tabelul pe care-l veţi descoperi. S-ar putea să vă fie de mare folos!!!

===   ===   ===
Recomandări: Vania, Zina