Cadou

– pentru duzina de cuvinte şi provocarea de luni:

Te rog să-mi faci cadou un gând
dintr-o revistă cu vise-n cuvânt,
ca să mi-l ducă-o privire-n memorie,
să se lipească de timp, de istorie;
un gând răspuns la o întrebare,
inel de slove într-o scrisoare,
veste-poveste despre-o canapea
şi despre oameni iubind dragostea.

 

Şi vă invit să treceţi în revistă şi linkurile către tot ceea ce s-a scris pentru o duzină şi, respectiv, pentru o provocare de la începuturile jocurilor.

 

Puritatea în iubire

(psi-luneală)

Ei bine, am descoperit această puritate. Daaa!!!

Am descoperit-o la… peşti 😛 Ea depune icre, el depune lapţi. În afara corpului. Adică fără păcat trupesc! Iubire pură, ca apa limpede de izvor!

Alte păreri pe aceeaşi temă au astăzi: scorpio, psi şi toţi cei înscrişi în tabelul lui psi.

Şapte duzini şi un îndemn

prima

.
Mă ţii prizonier în orice anotimp – într-al prieteniei, într-al iubirii suave, într-al pasiunii oarbe…

Hipnotică, făptura ta, uneori chip fără trup, alteori trup ce-mi prinde privirea, nelâsându-i răgaz să se înalţe către chip, dansează, în fiecare dimineaţă, pe fiecare rază de soare… şi mă urmează apoi, ceas de ceas – pecete pusă de destin peste întreaga-mi viaţă…

În seri târzii de vară, te văd pe cer, purtând în păr grădini de stele…

Şi cad involuntar în genunchi, copleşit de parfumul fiinţei tale, când te apropii ca să mi te dai în dar, stăpână a luminii mele…

________________________________

a doua

Seri după seri, cutreier grădini ale unui anotimp uitat – dar involuntar al fiecărui ceas în care se-adâncesc genunchi de destin prizonier, eliberat, într-un chip sau altul, de dimineaţa hipnotică…

________________________________

a treia

Seri, dar grădini,

dimineaţă hipnotică,

chip prizonier,

genunchi involuntar,

anotimp,

ceas,

destin

…

________________________________

a patra

Ce anotimp mi te-a dat în dar,

hipnotică floare, chip de cleştar?

În ce dimineaţă m-am trezit,

prizonier al unui ceas fericit?

Oare din ce grădini te-a cules

(involuntar, sau fiindc-a ales

stând seri de-a rândul în genunchi )

ăst destin ce ne leagă, mănunchi?

________________________________

a cincea

Prin grădini, de dimineaţă,

Stă o babă şugubeaţă,

Care ţine pe genunchi

Seri legate într-un mănunchi,

După ce le-a adunat

Ceas cu ceas, pe înnoptat.

O priveşti, involuntar,

Cum bea rouă din pahar,

Sau, în anotimp mai rece,

Ţurţuri cum pe buze-şi trece.

E blajină, chip zbârcit,

De destin înţelepţit,

Dar râde, hipnotică,

– Cotoroanţă mitică –

Şi te face prizonier,

Cu un hohot pişicher.

________________________________

a şasea

Ceas involuntar,

Ce chip dai în dar.

În grădini uitate,

În seri fermecate?

Anotimp străin,

În genunchi, senin,

Ia-ţi al tău destin:

Prizonier de ceaţă,

Rob de dimineaţă,

Hipnotică viaţă…

________________________________

a şaptea

M-am întors. Revin mereu în acest anotimp. Da, mereu, adică în fiecare an. Odată pe an. Echinocţiul mă ţine prizonier şi mă eliberează în fiecare primăvară hipnotică. Sunt liber să cad în genunchi în faţa verdelui ei crud, să mă minunez în chip şi fel de fiecare ceas al horbotei de floare de pe pomii tineri, să visez pasiuni răscolitoare în seri cu aromă de pământ reavăn, să mă îmbăt de cântecul fiecărei grădini la sărbătoarea învierii vegetale, să sorb apa vie a norilor în fiecare dimineaţă ploioasă, să mă întreb cine sunt, cel fel de destin am primit în dar, să ridic involuntar din umeri, încercând zadarnic să mă scutur de povara neştiinţei… Dar nu-i aşa că nici voi nu ştiţi răspunsul? Nu-i aşa?!

________________________________

________________________________

Nu ştiu să scriu aşa ca ei, nu-mi iese-n nici-un anotimp, hipnotică e slova lor, parcă venind din larg de timp… Involuntar stau în genunchi în ceas târziu din multe seri şi mă gândesc că ei ştiu vraja de dimineaţă a lui ieri, că prizonier le e cuvântul şi îl plantează în grădini spre-a da în dar frumoasa-i floare pentru prieteni şi străini, c-au un destin care îi leagă de vers şi de metaforă, ştiu în ce chip se face vinul de vorbe într-o amforă… Şi vă îndemn să îi citiţi, să-i savuraţi pe îndelete, cu câte-un clic pe-aceste nume să-i invitaţi să vă desfete: psi, alma nahe, scorpio, dor, vavaly, lili3d, tiberiu, lafee, abisurile, dia na, roxana, dictatura justiţiei, some words, silving, max.

Poşta electronică – 34 – Evadarea

Ce credeţi, tipul ăsta vrea să evadeze?
Şi, dacă vrea, o să reuşescă?

.

Despre evadări au mai scris azi, pe lângă psi:

1.	tibi	2.	La Fee
3.	cita	4.	incognito
5.	carmen pricop	6.	Dictatura Justitiei
7.	Scorpio	8.	dor
9.	Gabriela Ilies	10.	tibidoi
11.	mitzaa	12.	lili3d
13.	Vero	14.	carmen pricop

.

Iar eu vă anunţ c-o să evadez din blog. Pentru o lună, pentru mai mult, pentru mai puţin… Nu ştiu. Ştiu doar c-o să mă-ntorc, cum m-am mai întors şi-n alte dăţi! 🙂

carmen pricop

Două duzini plagiate

…   …   …

Am fost în vizită la psi (şi vă invit să-mi urmaţi exemplul), dar am cruţat de data asta duzina ei şi m-am repezit la tabelul cu link-uri (pe care vă sfătuiesc să nu-l neglijaţi), unde am dat, la numărul 1,  de dor de femeie.  Apoi am urmat link-ul, am găsit o poezie şi… am plagiat-o! Iată rezultatul, intitulat „Luna-a uitat să răsară”:

Luna-a uitat să răsară.
Noaptea alunecă iar spre trecut.
Gândurile – gâturi lungi
de egrete mute –
au răsărit la fel ca stelele
ce pălesc apoi în lumină.
Inimi visătoare –
corăbii pline de ecouri adânci –
nu au răspuns,
deşi le este atât de sete
de un cuvânt.
Luna-a uitat să răsară…

Apoi, fiindcă încă aveam chef de joacă, m-am dus la Tiberiu (pe care l-am bănuit c-a duzinit, deşi nu se trecuse încă în tabel). Şi am plagiat şi duzina lui, după cum urmează:

Cuvântarea celei mai bătrâne vrăjitoare în viaţă la încheierea soborului de 20 de zile al novicelor, la care a fost invitată de onoare:

Mărturisesc că, în urmă cu douăzeci de zile, n-am putut să cred că ne vom reîntoarce atât de mult în trecut. N-am crezut că ne mai putem întoarce în noaptea practicilor demonice din anii evului întunecat. N-am crezut că, din puţurile adânci ale gândirii creatoare, se va mai revărsa vraja  strigată de gâturi tinere care urlă din răsputeri cu sete, cu inimi împietrite şi cu cuvânt demolator, lepădându-se un răsărit care, în istoria noastră, s-a dovedit a fi pustiitor. N-am crezut că vocile celor care au altceva de spus pot crea astfel de vrăji mute. N-am crezut că voi, graţioase egrete, aveţi puterea unor vulturi hulpavi. Am pentru voi un singur răspuns: vă anunţ că mă voi îmbarca pe aceste corăbii cu care aţi ieşit din neant, corăbii oculte pe care ne invitaţi cu altruism.

În încheiere, vă anunţ că plec de-acasă în zori de zi, aşa că ne revedem, cu răspunsuri la eventualele comentarii şi cu vizite pe alte bloguri, de luni încolo 🙂

Duzină plagiată: Pagubă nu-i

…   …   …

Mi-am pus în gând să vă plagiez pe toţi, rând pe rând; şi-am chibzuit că s-ar cuveni să încep cu psi! 😆

Pagubă nu-i,
dac-ai plecat
din vasul meu de alabastru…

Te-ai înălţat,
dulce-alunecare,
ca o eşarfă-n vânt
şi-n noaptea ca o aripă prelungă,
deşi te înlănţuisem
cu rotocoale de teluric,
mai jos de tâmplă
şi mai sus de tălpi…

M-ai lăsat bântuită,
ca o ciută, ca un vânat
de vis încercuită.

Dar pagubă nu-i,
căci mi-am ucis,
lent şi calm,
orice dor tăcut şi orice mirare…
Sunt dezlegată!!!

Mergeţi la psi ca să citiţi originalul şi nu uitaţi să vă uitaţi (sic!) şi în tabelul unde sunt înscrişi cei pe care-i voi plagia în alte sâmbete!

Întâia floare

…

Întâia dragoste, întâia despărţire – întâiul coşmar, întâia floare ruptă din sufletul meu şi lăsată să cadă pe un mormânt…

Întâia floare putrezită pe mormântul unei iubiri, al primei mele iubiri, acum părăsit şi uitat, ca şi mireasma petalelor cândva stropite cu lacrimi…

Oh, timpule, uneori mă bucur că treci, că apa ta azvârle în uitare coşmaruri vechi şi petale veştede…

= = =    = = =    = = =

Despre „întâia floare” au mai vorbit psi şi toţi cei înscrişi în tabelul de la sfârşitul rândurilor ei.

Cuvinte din trecut – …şi noi ne iubeam prin mansarde… (amintiri ciobite)

Îmi amintesc din ce în ce mai rar de mine – la 18 ani, şi de Gelu, şi de mansarda lui.
Nu stătea în mansardă. Era doar un “cuibuşor”. Nici nu ştiu dacă era al lui.
Cred că nici nu l-am întrebat asta – niciodată.
Gelu părea foarte important atunci – ca şi cum lumea s-ar fi sfârşit şi ar fi început cu el…
A fost doar o părere… Nu-mi pare rău după Gelu, cred că nici nu mi-a părut vreodată…
E ca şi cum nici n-ar fi existat.
E ca şi cum cândva, demult, aş fi citit o poveste – despre el şi despre mine.

postat iniţial aici/16.02.2005

Au mai scos la lumină cuvinte din trecut:psi, Cita, TIby, DictaturaJustiţiei, Vero, AltCerSenin, Incertitudini