tavalug, scama, botine, sistem, foarfeca, tip, bilete, intuneric, operare, capac, comun, ziar, presiune
Acestea, de mai sus, sunt cuvintele (12+1, adică unul în plus, spre binele comun al cuvântătorilor jucăuşi, amatori de schimbări). Dacă vreţi să vă jucaţi cu noi, le luaţi frumuşel şi le inseraţi într-un articol de pe blogul personal, exact aşa cum sunt ele, nu le declinaţi şi nu le conjugaţi, singurele variaţiuni permise sunt cele care rezultă prin adăugarea diacriticelor; de exemplu:
Ţip degeaba la un tip care stă cu nasul în ziar – pesemne n-are bani de-un smartphone, de-aia umblă cu hârţoage desuete.
După ce-aţi inclus toate cuvintele în articol, le bolduiţi/îngroşaţi pe ele şi treceţi adresa lui (a articolului) la Eddie în tabel.
Şi gata, ăsta e modul de operare.
Iar la joc puteţi participa oricând, chiar şi după întoarcerea de la plimbarea protestatară, unde se militează pentru schimbarea sistemului.
Apropo, cum se numeşte sistemul pe care vreţi să-l schimbaţi? Şi cum se numeşte noul sistem, cu care vreţi să-l înlocuiţi? Că presupun – sper – că vreţi să puneţi ceva în loc după ce se dă Corupţia jos. Numai că asta, Corupţia (a naibii Corupţie, o fi fiind şi ea satanistă, mai ştii? – că-i place rockul, fraţi bigoţi, ne-a tot zdruncinat pe toţi, plus că banu’/şpaga e ochiu’ dracului) nu cedează sub aşa-numita presiune a străzii, nu vrea să demisioneze. Mulţimea care scandează alea-alea-alea în întuneric (iluminatul stradal nu se pune la socoteală, că nu se face cu lumânări cumpărate de la pangar) nu e un tăvălug destul de imaculat ca s-o pună pe fugă instantaneu. Numita Corupţie nu demisionează nici măcar dacă-i promiteţi c-o spitalizaţi (pentru dezintoxicare, că nu-i uşor să renunţe la drogul puterii, nu scapă de el cu un bobârnac, ca de-o nenorocită de scamă) în viitoarea catedrală şi/sau în toate cele n-şpe mii de biserici construite de-a lungul veacurilor şi de-a latul plaiurilor strămoşeşti; a fost unu’ care le dărăma, da’ – ghinion! – l-au împuşcat părinţii voştri, ocazie cu care au scăpat şi de alte alea după care oftaţi voi (printre altele, nema religie în şcoli).
Oricum, coana Corupţia e tare năzuroasă dacă nu-i convine nici măcar o spitalizare la mănăstirile din nordul Moldovei, unde-ar putea face, de exemplu, niscai terapie cu albastru de Voroneţ, cu siguranţă mai eficace decât ăla de metilen. 😛 Sau poate-ar tenta-o spitalizarea într-o sinagogă, ori în vreo moschee? (Că ar trebui să aibă şi ele dreptul să fie transformate în spitale, nu? Presupun că renunţăm la discriminări.) Ei, spun prostii, în moschee Corupţia ar trebui să intre fără botine, şi ei îi put picioarele, şi duhoarea ne-ar pune probabil tuturor capac.
În fine, scuze, m-am îndepărtat de la subiect, era vorba despre jocul ăsta, cu duzina, nu despre alea-alea-alea, dar n-am de gând să iau foarfeca autocenzurii ca să scap ce tot ce-am spus în plus. Ţin la cuvintele mele, deşi aici le ofer gratis. Nici n-ar avea rost să le vând, că doar nu-s bilete de papagal!
Sau or fi fiind?
Cert este doar că am avut intenţia să fac din ele un minipamflet. Aştept să-mi spuneţi dacă mi-a reuşit cât de cât sau mai deloc.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.