Cuvinte din trecut – 1914

„Cum numim însă pe aceia cari zic c’au descoperit o singură doftorie pentru toate boalele din lume, un leac fără greş, care, de eşti nebun, te face cuminte, de-ai asurzit, te face s’auzi, în sfîrşit, orice-ai avea, pecingene, chelie, ciupituri de vărsat, degerătură, perdea la ochi, durere de măsele, tot c’o alifie te unge şi tot c’un praf te-ndoapă?
Pe un asemenea doctor l-am numi: şarlatan.
Ce să zicem acum de doftorii poporului romînesc, cari la toate neajunsurile noastre tot c’un praf te-ndoapă, cari cine ştie de ce-o fi bun?
Da-i şoseaua rea, încît se frînge caru’n drum? Libertate, egalitate şi fraternitate, şi toate vor merge bine. Dar se înmulţesc datoriile publice? Libertate, egalitate şi fraternitate dă oamenilor, şi s’or plăti. Da-i şcoala rea, da’ nu ştiu profesorii carte, da’ ţeranul sărăceşte, dar breslele dau înapoi, dar nu se face grîu, da-i boală de vite?… Libertate, egalitate şi fraternitate dă oamenilor, şi toate-or merge bine ca prin minune.
Am arătat, într’un rînd, că aceste prafuri şi alifii ale liberalilor le-am luat de ni-i acru sufletul de ele şi-i tot rău.
Or fi ele bune buruienele acestea pentru ceva, dar nu pentru ceea ce ne lipseşte tocmai nouă.”

Mihai Eminescu – Opere Complecte (Bătrînii şi tinerii, din Scrieri politice şi sociale), editura Librăria Românească, Iaşi, 1914

Alte cuvinte despre Eminescu la:  psi, tiberiuorasanu, flaviusobeada, blueriver, oanaclara, tiberiu, dictaturajustitiei, dagatha, plus alte incursiuni în trecut la: vero și cita.