Glasul unei imagini

imaginea inspiratoare, preluată de la Age of Burning Times – via psi


M-ai prins, m-ai prins în luciu de oglindă
Şi crezi că mă păstrezi, captivă, ca pe o pildă,
Imaginându-ţi, cu-a ta minte slabă,
Că m-ai îngenuncheat cumva, degrabă,
C-adânc mă plec pentru că sunt umilă,
Fiindcă de libertatea mea mi-e silă…

O, cum te-nşeli! Mi-e zbuciumul adânc,
Dar nu mă trage, greu, către pământ…
Eu trag, din glie, ca şi din lucirea
În care mă-nveşmântă oglindirea,
O sevă care-mi dă curaj, şi-un dor
Nebun de libertate şi de zbor!

Duzină anacondeiată

sau NIMENI NU LE IA ANACONELOR DUZINA DE LA GURĂ!

Onorabila soţie ştia din experienţă că bărbatul său construise, din ceea ce trecea drept bunătatea lui înnăscută, o suprafaţă sferică, un loc geometric nu tocmai abstract, cu efecte psihice ce se voiau dureroase. Îi alesese drept centru plexul ei solar, ca să trimită într-acolo, ecou după ecou, reverberaţia fiecărui pas greşit pe care ştiau amândoi că îl făcuse, îl făcea sau avea de gând să-l facă ea. Aşa şi numai aşa lua el atitudine. Coloratura furiei nu-i stăpânea niciodată obrajii, care îi reflectau în schimb zâmbetul luminat de superioritatea înţelegerii şi a îngăduinţei, crezând că astfel îi hărăzea ei chinul remuşcărilor.

Numai că ea îşi lua libertatea de a i se cuibări la piept, susurându-i la ureche:

– Eşti supărat?

– N…nuu, bâiguia el, şi conturul vinovăţiei ei, din ce în ce mai incert, se mistuia în focul îmbrăţişării.

Iată ce duzinari i s-au mai alăturat azi lui psi:

1. La Fee 2. tibi 1
3. tibi 2 4. Vero – anacondeiata zilei 😛
5. cita 6. dor
7. Dunia 8. Dictatura Justitiei
9. Andreotti 10. cammely
11. Scorpio
13. Max 14. vavaly
15. incognito 16. dagatha