Duzina de cuvinte – Mesaj sub breton

– toate duzinile duc la psi 🙂

Am recurs, aşadar,

la lumina unui lampadar

şi port pe frunte

un desiş de umbre mărunte,

drept abţibilduri care-au creionat un mesaj

sub bretonu-mi de paj.

Vreau să-l citeşti cu noduri în gât

şi cu un gust salin, urât,

de lacrimi şi de sentinţă,

de asimptote către căinţă,

urlând la discul ştirbit al lunii

printre crengi dezgolite de iarna pasiunii…