Două duzini

.

O zână (sau o vrăjitoare), aparent nepăsătoare, cu albă bonetă, mi-a şoptit în taină, trimiţându-şi spre mine, de la mare distanţă (de prin Ardeal, de peste şapte văi şi şapte coaste de deal), freamătul de baghetă, că azi, din miez de noapte şi până ce altă noapte va goni altă seară, aste cuvinte ce par să vă sară în ochi, aici, ca nişte şiruri de negre furnici, vor fi de multe ori întrebuinţate, fără sfială, toate. Vă vor cânta cu glas virtual de păsări fermecate, dacă veţi avea curaj să urcaţi, clic cu clic, cu pas de voinic, trepte abrupte ce pornesc din castelul-tabel deschis cu cheia psi (pe care-o să-l înalţ, treptat, şi aci):

1. tibi 2. mitzaa
3. carmen pricop 4. tibidoi
5. Vero 6. duzinile mele
7. Gara pentru doi 8. La Fee
9. Dictatura Justitiei 10. Scorpio
11. dor 12. lili3d
13. cita 14. roxana
15. Dia na 16. cammely

du.
Închei aducându-mi şi eu obolul, o plagiere/oglindire a „ciotului de poveste” încropit de Vero:

Cobor de pe deal în fapt de seară, pe poteci abrupte, străbătând grăbită distanţa ce ne desparte. Ajung în sat odată cu lumina albă trimisă de lună peste aripi de păsări adormite în susurul şoptit al doinei tale de dor. Îţi pătrund în odaie fără sfială, căci nu mai suntem unul pentru altul o taină. Şi, cu gesturi aparent nepăsătoare, îmi scot fără vorbe boneta, spunându-ţi că te iubesc cu freamătul părului revărsat din căuşul ei  peste umeri.

Încă o duzină plagiată

REŢETA ÎNAVUŢIRII

  • Feriţi-vă de omenie şi de afecţiune ca dracu’ de tămâie.
  • N-aveţi ce căuta la întâlniri cu oameni cu care nu puteţi face niciun troc.
  • Sentimentele sunt preţioase numai când câştigaţi iubirea cuiva care vă poate lăsa o moştenire.
  • Comunicarea e o extensie subtilă a gândului de a vă îndeplini dorinţe ascunse cu dibăcie printre cuvinte.
  • Fiecare iubitor de avere are propria sa balanţă pe care-o urmăreşte până când acul indicator se opreşte cu certitudine la celebra afirmaţie:

*

Azi am plagiat una dintre duzinile lui Tibi.  Neplagiaţi au scăpat:

1. Vero 2. psi
3. psi 4. cita
5. tibi 6. carmen pricop
7. Max 8. Dia na
9. almanahe 10. scorpio
11. Dictatura Justitiei 12. La Fee
13. cammely 14. dor
15.  Angela

Duzina de cuvinte: Anunţ

.

Nu umblu cu tertipuri, aşa că vă ofer (cu prevedere) o informaţie – în codul ce se cheamă alfabet. Scriu literele pe pânza albă şi lucitoare a ecranului, mare, ca pentru miopi – şi-aşa cum mă pricep (n-am bani să-mi iau profesor).

Sper că această creaţie a mea (anunţul de mai sus) nu e hidoasă în alţi ochi, că o să-i acordaţi măcar acea privire îngăduitoare, amuzată, în care-nvăluiţi prima statuie de plastilină modelată de un copil, sau friptura puţintel cam arsă, pusă însă cu drag în farfurie de-o bunică puţintel cam ramolită… 🙂

Şi cu acesta vă invit la psi, să o citiţi, să-i colindaţi tabelul, şi rogu-vă să mă iertaţi dacă eu n-o să-l colind.

Vă ofer în schimb poezia în cerc, semnată de psi şi plagiată de mine, cu onorabila intenţie de a o adapta la duzina de azi:

Lumea mea e o statuie:
nu vede,
nu trece
pragurile pe care le tot desenez
cu amuzată uitare.
Lumea mea este o pânză goală
literele-şi pierd în ea codul,
niciun profesor nu-l mai ştie,
ferestrele rimelate ale ochilor miopi
nu mai dau nicio informaţie despre mine.
Vântul îmi aduce uneori
rămăşiţe lucitoare din cioburi pierdute
înecate în fumul orb,
semnul copilului
ce nu se mai întoarce.
Vântul, acest sol al inutilului
pe care mă silesc să-l alung
cu fluturări sălbatice
ale mâinii,
mă pândeşte la fiecare amurg
cu gheara-i hidoasă
înfiptă în carnea-mi,
dorindu-şi-o friptură.
Lumea mea e un cerc –
cu prevedere închis –
al tăcerii.
Am să mă întorc cândva,
fără tertipuri,
doar cu semnul de cruce
pe tâmplă.

La bună revedere, dragii mei!

Duzini de cuvinte plagiate spre/cu luare-aminte

…   …   …

Masaj psihidelic

Mâini delicate,
pe marginea
întâmplării plimbate,
murmurul coardelor
ciupite clipelor –
menestrel fără minte,
cu mândra-i coroană
de mângâieri sclipinde –
în mlaştini adunând
iubirea băltită în gând,
metamorfoza
dată în dar,
spre vis maculat
în mustul de har,
pe marmura scării
spre veşnicie,
îmbătând paşii,
ce fi-vor să vie…

…   …   …

TU… sau NU

Alunecat din cuvinte
pe mâini, iar minte
mustul clipelor de joi
maculat de tăcerea din noi
pe marginea fântânii,
stîrnind metamorfoza Lunii
din mlaştini de rânduri
şi mângâieri printre gânduri
Menestrel, strună frântă,
numai marmura cântă
de murmurul atâtor TU
mîndră, veşnic… Sau NU…

…   …   …

Statuia

Trup  în căuş de marmură vie
ce menestrel îţi zâmbeşte ţie?
Metamorfoză a petalei,  fără de sfârşit,
ce mlaştini au secat spre alb desăvârşit
spre-a răsuna murmurul pielii tale
limpede, clar, dulce, agale?
Ce mângâieri de daltă ţi-au şoptit,
în mândra tăcere când te-au înzidit?
Marginea nopţii mi-a prins privirea,
minte fluturându-ţi adâncirea
pe trup maculat de-atingeri furate
cu lacome mâini şi guri însetate
de mustul stors din frumosul iubirilor…
Ofrandă ţi-aduc plânsul amintirillor…

…   …   …

Pentru alte duzini, vizitaţi cu încredere sediul clubului psi.

Două duzini plagiate

…   …   …

Am fost în vizită la psi (şi vă invit să-mi urmaţi exemplul), dar am cruţat de data asta duzina ei şi m-am repezit la tabelul cu link-uri (pe care vă sfătuiesc să nu-l neglijaţi), unde am dat, la numărul 1,  de dor de femeie.  Apoi am urmat link-ul, am găsit o poezie şi… am plagiat-o! Iată rezultatul, intitulat „Luna-a uitat să răsară”:

Luna-a uitat să răsară.
Noaptea alunecă iar spre trecut.
Gândurile – gâturi lungi
de egrete mute
au răsărit la fel ca stelele
ce pălesc apoi în lumină.
Inimi visătoare –
corăbii pline de ecouri adânci –
nu au răspuns,
deşi le este atât de sete
de un cuvânt.
Luna-a uitat să răsară…

Apoi, fiindcă încă aveam chef de joacă, m-am dus la Tiberiu (pe care l-am bănuit c-a duzinit, deşi nu se trecuse încă în tabel). Şi am plagiat şi duzina lui, după cum urmează:

Cuvântarea celei mai bătrâne vrăjitoare în viaţă la încheierea soborului de 20 de zile al novicelor, la care a fost invitată de onoare:

Mărturisesc că, în urmă cu douăzeci de zile, n-am putut să cred că ne vom reîntoarce atât de mult în trecut. N-am crezut că ne mai putem întoarce în noaptea practicilor demonice din anii evului întunecat. N-am crezut că, din puţurile adânci ale gândirii creatoare, se va mai revărsa vraja  strigată de gâturi tinere care urlă din răsputeri cu sete, cu inimi împietrite şi cu cuvânt demolator, lepădându-se un răsărit care, în istoria noastră, s-a dovedit a fi pustiitor. N-am crezut că vocile celor care au altceva de spus pot crea astfel de vrăji mute. N-am crezut că voi, graţioase egrete, aveţi puterea unor vulturi hulpavi. Am pentru voi un singur răspuns: vă anunţ că mă voi îmbarca pe aceste corăbii cu care aţi ieşit din neant, corăbii oculte pe care ne invitaţi cu altruism.

În încheiere, vă anunţ că plec de-acasă în zori de zi, aşa că ne revedem, cu răspunsuri la eventualele comentarii şi cu vizite pe alte bloguri, de luni încolo 🙂

Duzină plagiată: Pagubă nu-i

…   …   …

Mi-am pus în gând să vă plagiez pe toţi, rând pe rând; şi-am chibzuit că s-ar cuveni să încep cu psi! 😆

Pagubă nu-i,
dac-ai plecat
din vasul meu de alabastru

Te-ai înălţat,
dulce-alunecare,
ca o eşarfă-n vânt
şi-n noaptea ca o aripă prelungă,
deşi te înlănţuisem
cu rotocoale de teluric,
mai jos de tâmplă
şi mai sus de tălpi…

M-ai lăsat bântuită,
ca o ciută, ca un vânat
de vis încercuită.

Dar pagubă nu-i,
căci mi-am ucis,
lent şi calm,
orice dor tăcut şi orice mirare…
Sunt dezlegată!!!

Mergeţi la psi ca să citiţi originalul şi nu uitaţi să vă uitaţi (sic!) şi în tabelul unde sunt înscrişi cei pe care-i voi plagia în alte sâmbete!