Vorbe…



Şi-a ales drept temniţă a sufletului un soi de vis celest; şi l-a închis, pentru o stranie relaxare, într-un loc fără nicio fereastră, dincolo de lumină, mai presus de orice provocare şi de orice atingere, şi apoi a prins să se mire că nimic nu-i mai aduce mulţumire, că nici măcar n-o mai amuză, că tânjeşte chiar şi după nimicnicia lumii, că prea rar o mai simte, ca altădată, grea, în aer

A crezut că se poate rupe de trup, de ţărână…

Dar… mulţi chemaţi, puţini aleşi!

Numai motanul nebun mai desluşeşte în apă imaginea ei în haine monahale…

Şi intră în călduri, şi-o caută prin sat… căci babele zic că ea, călugăriţa renegată, s-a preschimbat în pisică… şi că el, motanul, e preotul cu care s-a iubit… şi că-ntr-o zi o s-o găsească, şi din ei doi o să se nască, bizar, o făptură bizară…



Sursele de inspiraţie:

Anunțuri

Calmy… Bansarda Lordului Nopţii

– episodul 7 pe firul epic 3, în continuarea episodului scris de Matilda

Pe firmă scrie, cu litere aurite, BANSARDA.

Bineînţeles că nimeni nu ştie ce înseamnă.

Unii spun că don Alonso, zis şi Lordul Nopţii, e un tip mai… altfel, că a vrut pur şi simplu să facă paradă de originalitate, că tot de-aia a cumpărat rotonda ca s-o preschimbe într-o tavernă de basm, cu mese în jurul unei arene acoperite cu nisip aurifer.

Alţii spun că numele tavernei e, pur şi simplu, un soi de simbol ezoteric, un compromis între lumea noastră şi cea din nelipsitul cântec care se-aude când te-apropii de firmă şi din balada murmurată de fetele superbe care dansează în arenă, cu mişcări atât de suave încât goliciunea lor pare cea mai înaltă virtute.

Dar nimeni nu ştie că, în ceasul când doarme toată suflarea, Lordul Nopţii cumpără în arena aia suflete. Şi c-a aflat că un eunuc pe nume Calmy are unul de vânzare.


Textul intră şi în Jocul Cuvintelor de la acest sfârşit de săptămână.

Calmy … despre gânduri, suflete, sfinţi şi demoni…

… în continuarea rugăciunii lansate de Matilda.

Camila strâmbă din nas şi rânji strâmb înainte de a-i vorbi ţintuindu-l cu o privire de gheaţă.

— Gândurile nu se pot ascunde cu uşurinţă de mine, dragul meu, mai ales când îşi lasă urma grea într-o minte aprinsă de furie, de disperare, de idealuri utopice, de vise de amor etern… Iar pentru suflet nu găseşti cumpărători atât de uşor. Pentru unul curat trebuie să plăteşti mai mult decât o avere, iar când apare unul oferit pe tavă, ca al tău, sfinţii năzuroşi decretează imediat că e putred şi demonii, care nu cumpără nici ei chiar orice, îl privesc la rândul lor bănuitori, li se pare o pradă dubios de uşoară. Hai, nu te mai holba la mine de parcă abia te-ai fi trezit din somn şi mulţumeşte-le sfinţilor şi demonilor tăi fiindcă am apărut eu şi Gustav în viaţa ta. O să înţelegi mai târziu de ce.


Am scris episodul 13 de pe primul fir epic al lui Calmy, asezonându-l cu cele 12 cuvinte (îngroşate mai sus) puse în joc săptămâna asta de clubul găzduit de Eddie.

Poveste fără sfârşit



Mă numesc Calmy. Am o rădăcină din care-au început să crească ramuri, ramuri, ramuri ce sorb ploaia de cuvinte (între 50 şi 150 în fiecare episod) turnate în felurite forme şi cizelate de palma oricărui zidar dornic să mă preschimbe într-un corn al abundenţei întâmplărilor stranii, într-o poveste fără sfârşit, ramificată la nesfârşit. Adăugaţi-mi aşadar fără remuşcări crenguţe noi, nu lăsaţi să se lungească niciun interval în care stau stană aşteptând să mai facă încă un blogger dovada că-i plac poveştile, că-i place joaca, că mintea sa nu ştie ce-i aia bătrâneţe, că „vinovat de prea multă imaginaţie” e un verdict pe care îl acceptă cu încântare.

ramificatii

ramurile lui Calmy azi (20.09.2016) – clic pe poză ca să puteţi apoi accesa linkurile din dreptunghiuri

Încurcatele căi ale Domnului



Sunt o şerpoaică băgăcioasă, de aceea m-am gândit să mă încurc şi eu printre firele plasei lui Calmy, şerpuind cum mă duce capul, şi să-ncurc prin plasă şi cuvinele din duzină. 😛

Şi am trecut de la gând la faptă: am ales primul fir epic şi am continuat ce-a scris Matilda. Rezultatul se poate citi mai jos.

— Dragul meu, rânji Carmina, apăsând pe cuvinte aşa cum împlântă un războinic înfuriat o sabie, căile Domnului sunt încurcate, pline de pietriş colţuros şi de glod, ca-n epoca medievală, nimeni n-are destule abilităţi ca să le străbată în etape dinainte planificate, ajungând mereu la destinaţie, exact în celula dorită a spaţio-timpului, pricepi? Nu ţi-o pot demonstra cu argumente logice după standardele omeneşti, dar intuieşti, sper, că am dreptate, aşa cum intuieşti probabil şi că nu e uşor să câştigi dragostea frumoasei brunete din poza de pe noptiera ta…

— „Căile Domnului”, repetă Calmy, cu jale în glas. Vorbeşti ca tata…

— Ca tata popa, se miorlăi Gustav, frecându-se de piciorul lui Calmy.

Tânărul tresări violent şi se îndepărtă de motanul negru.

— Ptiu, drace, ăsta chiar vorbeşte! Din ce felie de iad sau de coşmar aţi venit amândoi? Cine sunteţi de fapt şi ce aveţi cu mine? De ce tocmai cu mine?

Oricine doreşte poate continua povestea, de oriunde doreşte (aşa cum scrie aici.)


Povestea are o continuare: „convergenţă în rugăciune„.

Duzină de cuvinte (inventate) cu Anacondelescu

matildă lăţoasă

Îl cunoaşteţi pe Mayat Anacondelescu? Cel din Vieneland?

E un tip simpatic, între două vârste, încă suplu. De fapt, n-are burtă deloc. Şi nici chelie. Cred că de la suzanax i se trage. Are pile la farmacie, îl ia şi fără reţetă, şi la preţ redus, prinde mereu câte o promoţie. Probabil fiindcă e matildar, ca şi farmacista. Oameni nebuni, pe cuvântul meu! Eu n-aş mai ţine nici în ruptul capului în casă o matildă! E un animal atât de veroce! Da, recunosc, am făcut o încercare, dar n-am rezistat decât o lună! Mi se spusese că toate cartimesc, dar cred că a mea, una din aia lăţoasă, întrecea măsura, mesteca aproape în fiecare zi câte un cotor de carte! Noroc c-am aflat că pot s-o danaesc. Aşa se spune la noi, în Adrianamo, când faci troc – de la „-mi-l mie, na-ţi-l ţie”. Am schimbat-o pe un griskalet. Unul blând, simpatic, durduliu. L-am luat de la un citator adicherishan, şi se ştie că toţi adicherishanii îşi răsfaţă animalele. Şi matilda mea era răsfăţată şi dolofană, exact aşa cum le place citatorilor.

griskalet

De fapt, nu ştiu de ce le plac citatorilor matildele. Cred că e deformaţie profesională, pentru că…

Ei, nu contează, să ne întoarcem la Anacondelescu. Despre el era vorba, deşi… Dacă tot nu-l cunoaşteţi…

Mai bine daţi un clic aici şi căutaţi ceva mai interesant în tabelele lui Eddie.

Poveste dragă

– trei catrene şi-o misivă –

♥ ♥ ♥

Poveste, dragă poveste,

Ştii de unde izvorăşte

Gândul ce te-a zămislit?

Dintr-un dor neîmplinit!

♥ ♥ ♥

Draga mea poveste dragă

Te-am trăit o vară-n întreagă,

Prin poiene, prin unghere…

Rodul tău azi ţâţă-mi cere!

♥ ♥ ♥

Are mama o poveste…

Dragă-i e, şi-o străjuieşte,

O ascunde de bărbat,

O trăieşte de-i plecat…

♥ ♥ ♥

M-am gândit să-ţi scriu, poveste dragă, ca să ştii că te-aştept. Fac pregătiri pentru tine. Îţi văd castelele, munţii, apele, pădurile şi livezile. Îţi văd prinţii şi prinţesele, împăraţii şi preoţii, zânele şi vrăjitoarele, zmeii-paraleii, animalele ce ştiu a grăi omeneşte… Pot înfăţişa totul de-a fir a păr, pot descrie toate personajele cu lux de amănunte, îţi pot spune cum se numesc, pe cine iubesc, pe cine urăsc… Ceea ce-mi lipseşte eşti chiar tu, firul care leagă tot ce-am înşiruit. Haide, vino la mine, ghem, scul sau jurubiţă… Ba ai putea veni chiar şi în chip de caier, cunosc mai multe tocătoare miorlăite, dispuse să-mi dea o gheară de ajutor… Numai să vii, să vii odată! Ce zici? Poate luna viitoare…?

♥ ♥ ♥

Pentru alte poveşti dragi mergeţi la psi, şi apoi mai departe, pe firul linkurilor din tabelul pe care-o să-l descoperiţi.