Excentricitate în alb-roşu



PREFAŢĂ

Mi-am pus mărţişor în piept, măi…!

O excentricitate cu şnur alb-roşu – nu doar din partea mea, o să vedeţi. 🙂

PROLOG

Suntem împreună de relativ mulţi ani şi legătura noastră a fost de la început dincolo de gesturile formale (flori, mărţişoare, cadouri). Cred că mi-a dat, de când ne ştim, vreo două mărţişoare, ultima dată acum vreo treizeci de ani.

PRIMA PARTE

Ieri m-am trezit, ca de obicei, după plecarea lui la serviciu, m-am spălat, am mâncat, m-am foit şi m-am sucit, apoi m-am hotărât să mă aşez în faţa laptopului şi abia atunci am văzut, pe laptop, un mărţişor peste un bilet. (Şervetul pe tavă şi răvaşul pe şervet, ca la conacul Coanei Chiriţa.)

Hopa! mi-am zis, aducându-mi aminte ce spunea mama:

„Cu bărbatu’ şi cu copilu’ să nu te lauzi niciodată, că nu se ştie când te fac de ruşine.”

Ce dacă mi se pare mie că ne înţelegem perfect, poate şi-a găsit una mai tânără şi-mi lasă un mărţişor la despărţire!

Dar nu, nu era un bilet de despărţire, doar o urare  din patru versuri, încheiată cu „să ne-aducă numai bine”.

ne aducă [primăvara] bine amândurora, sigur, dar asta nu înseamnă musai că trebuie s-o petrecem împreună. :mrgreen:

La telefon n-a răspuns.

Nesemnificativ, mi-am spus, ştiind că, la serviciu, nu umblă întotdeauna cu telefonul în buzunar. Şi, oricum, nebuno, oamenii care-şi părăsesc casa iau măcar o valiză şi ceva mai mulţi bani, sau cardul bancar, nu? 😉

Nebuna din oglindă a scos  limba la mine. Sau eu la ea, nu contează.

Mi-am văzut de treabă şi am mai sunat peste vreo oră.

— Mulţumesc pentru mărţişor. Da’ ce-ai păţit?

A râs.

— Nimic. A trecut pe lângă nişte tarabe, l-am văzut şi mi-a plăcut.

— Nu mă aşteptam. Mi-ai făcut o surpriză.

A râs iar.

— Păi vezi? Dacă ţi-aş fi dat mărţişor în fiecare an, unde ar mai fi fost surpriza? 😛

PARTEA A DOUA

Tot ieri, seara:

— Dacă-mi dai câte un mărţişor din treizeci în treizeci de ani, să presupun că asta a fost ultimul?

— Poate-o mai duc treizeci de ani, dacă mă ţine prostata.

— Trebuie să mă ţină şi pe mine.

Iar a râs.

— Prostata?!

— Nu, pământul.

Cum ar arăta un mărţişor pe pământul unui mormânt? m-am întrebat, dar am păstrat ideea pentru mine. (Oricum i-am spus că io vreau la crematoriu.)

EPILOG

Ştiţi care e cea mai frumoasă poveste de dragoste din toate timpurile?

A lui Filemon şi Baucis.

Poşta electronică – 23 – Aproape, departe

Dragi mei,

Vreme de două sau trei luni voi fi DEPARTE – şi APROAPE absentă de pe Internet. Poate că voi mai citi câte ceva, dar mă-ndoiesc că voi avea timp să scriu.

Postez de pe acum, ca să fiu sigură că programarea nu dă greş, şi am rugat pe cineva să mă treacă în tabelul de la life in pictures, ca şi în tabelul lui psi. Pe blogul ei şi pe ale celor înscrişi în tabelul despre care vă spuneam veţi putea citi, sunt convinsă, poveşti şi poezii (pe tema „aproape, departe„) care vă vor merge la suflet.

Închei cu speranţa că ne vom regăsi cu bine şi, fiindcă n-am câini şi pisici, cu certitudinea că, la întoarcere, nu voi avea surprize de genul celor pe care le puteţi contempla mai jos 😆