Duzina de cuvinte: Vacanţă de curcosaur



Un curcosaur pleacă prin vacanţe

plin de exasperanţe

şi-nsoţit de un dezmâţ veinelar

iubitor de pahar şi şucar,

asigurmand şi iarnarcotic,

dar nicidecum psihotic.

Se urc-amândoi într-un olimpotab

condus de-un psiriduş slab,

unde-agaţă o iubilură

aţâţător de rea de gură,

şi de bună de caneluridă,

corolarma şi apatridă.

Şi-odat-ajunşi la destinaţie,

iau un văztuneric în locaţie

şi-o fac lată şi lungă,

pentr-un an să le-ajungă.


Găsiţi alte duzini în tabelul lui psi.

Te plac aşa cum eşti

.

S-ar părea că, ori de câte ori deschizi gura să-ţi spui cu sinceritate părerea, sau ori de de câte ori ţi-o scrii pe câte undeva, la vedere, cu aceeaşi sinceritate, rişti să superi pe câte cineva. De aceea am să ridic de acum înainte osanale ipocriziei, o să le-aduc laude tuturor cunoscuţilor mei, inclusiv celor pe care nu-i ştiu decât din lumea virtuală a Internetului, şi o să le spun tuturor, privindu-i galeş în ochi, sau, după caz, sorbindu-le din ochi slovele ajunse pe monitorul meu: ÎMI PLACI AŞA CUM EŞTI.

Cu aceasta, vă invit să căutaţi şi alte psi-luneli în tradiţionalul tabel al clubului psi şi vă anunţ că intru în tradiţionala mea vacanţă de toamnă.

La bună revedere, dragii mei!

Duzina de cuvinte: Anunţ

.

Nu umblu cu tertipuri, aşa că vă ofer (cu prevedere) o informaţie – în codul ce se cheamă alfabet. Scriu literele pe pânza albă şi lucitoare a ecranului, mare, ca pentru miopi – şi-aşa cum mă pricep (n-am bani să-mi iau profesor).

Sper că această creaţie a mea (anunţul de mai sus) nu e hidoasă în alţi ochi, că o să-i acordaţi măcar acea privire îngăduitoare, amuzată, în care-nvăluiţi prima statuie de plastilină modelată de un copil, sau friptura puţintel cam arsă, pusă însă cu drag în farfurie de-o bunică puţintel cam ramolită… 🙂

Şi cu acesta vă invit la psi, să o citiţi, să-i colindaţi tabelul, şi rogu-vă să mă iertaţi dacă eu n-o să-l colind.

Vă ofer în schimb poezia în cerc, semnată de psi şi plagiată de mine, cu onorabila intenţie de a o adapta la duzina de azi:

Lumea mea e o statuie:
nu vede,
nu trece
pragurile pe care le tot desenez
cu amuzată uitare.
Lumea mea este o pânză goală
literele-şi pierd în ea codul,
niciun profesor nu-l mai ştie,
ferestrele rimelate ale ochilor miopi
nu mai dau nicio informaţie despre mine.
Vântul îmi aduce uneori
rămăşiţe lucitoare din cioburi pierdute
înecate în fumul orb,
semnul copilului
ce nu se mai întoarce.
Vântul, acest sol al inutilului
pe care mă silesc să-l alung
cu fluturări sălbatice
ale mâinii,
mă pândeşte la fiecare amurg
cu gheara-i hidoasă
înfiptă în carnea-mi,
dorindu-şi-o friptură.
Lumea mea e un cerc –
cu prevedere închis –
al tăcerii.
Am să mă întorc cândva,
fără tertipuri,
doar cu semnul de cruce
pe tâmplă.

La bună revedere, dragii mei!