… înţelepţită de plasma din soare 😛
Pe cine păstrezi printre prieteni? Pe cel care te laudă necondiţionat, de parcă ai fi un adevărat luceafăr răsărit dintr-un popor de excepţie? Sau pe cel care-ţi atrage atenţia, subliniindu-ţi fiecare greşeală? De pe urma cui ai de pierdut şi de pe urma cui ai de câştigat? Cine-ţi dă aripi, cel care te critică, mânându-te către mai bine, sau cel care te pune în beci, la conservat în actuala-ţi stare, până la adânci bătrâneţe? Cel care te aplaudă, spunându-ţi că totul e minunat şi trebuie păstrat, sau cel care-ţi atrage atenţia că te poţi prinde într-un joc al schimbării în bine?
Acestea fiind zise, vă invit să studiaţi tabelul duzinarilor de azi şi recad în plăcuta-mi somnolenţă de sub soarele ultimelor zile ale verii.
Cioburi de chihlimbar 
Conteaza mult felul in care esti criticat. Cand critica nu este constructiva, o vorba aruncata la intamplare te poate tranti la pamant. Doar cei care iti vor cu adevarat binele te vor critica fara sa te raneasca.
ApreciazăApreciază
Eu am de obicei nevoie să fiu rănită, altminteri nu mă sinchisesc 😛
Îmi vin în fire abia când mă adun de pe jos şi mă scutur de praf
Da’ poate sunt o excepţie.
ApreciazăApreciază
îi prefer pe aceia care mă ceartă. de departe… pupatul condurilor îmi provoacă iritaţii pe coadă! 😉
ApreciazăApreciază
Şi mie, pe coada mea de şerpoaică 😀
ApreciazăApreciază
pastreaza-i pe amandoi si ia ce e mai bun de la fiecare 🙂
ApreciazăApreciază
Crezi că de la ăla care nu ştie decât să mă laude am ceva bun de luat? 🙂
ApreciazăApreciază
Dacă tot veni vorba de critică, corect este „adânci bătrâneți”. Te puteai „scoate” dacă ai fi folosit singularul și pentru „adânci”.
„. … până spre-adâncă bătrânețe”, de exemplu. 😉
ApreciazăApreciază
Mie mi-a rămas în cap formula din poveşti, unde se foloseşte sub această fomă (vezi în http://dexonline.ro/definitie/b%C4%83tr%C3%A2ne%C5%A3e, ultima definiţie). Şi, chiar dacă n-o fi corectă, mie-mi place grozav cum sună, o consider un soi de licenţă poetică 🙂
Dar îţi mulţumesc că mi-ai atras atenţia, o să mai studiez problema.
ApreciazăApreciază
În regulă atunci. Dar mi-ai „gâdilat” aspectul critic al existenței și-a trebuit să mi-l exercit. 😆
ApreciazăApreciază
E în ordine, eşti pe calea cea bună! 😆
ApreciazăApreciază
Recunosc ca nu sunt adepta prieteniilor de tip :eu iti spun verde in fata ce cred, daca nu iti place nu am ce-ti face! Uneori cred ca trebuie sa te uiti atent in ochii celui ce sta in fata ta si sa gandesti inainte sa vorbesti. Sinceritatea nu inseamna duritate, lipsa sensibilitatii nu cred ca da mai multa greutatea adevarurilor spuse. Adevarul tau poate sa nu fie adevarul meu si atunci de ce sa fii agresiv ? Un prieten va dori sa te ajute nu sa te descurajeze si sa te critice la tot pasul. Inainte nu mergi doar daca esti criticat ci si daca esti sustinut pe drumul ales, de increderea prietenilor. Echilibrul trebuie pastrat chiar si in prietenie.
ApreciazăApreciază
Bineinţeles că echilibrul e întotdeauna necesar.
Eu [m-]am întrebat cine e adevăratul prieten, cel care critică sau cel care laudă oricum, ca să facă plăcere.
ApreciazăApreciază
Mixăm! Și din, și din…asta când se cere rațional ce păstrăm și ce aruncăm. Că, de regulă, prietenia n-are nimic de-a face cu calculul…cel puțin, nu din punctul meu de vedere.
ApreciazăApreciază
Zice-se că înţeleptul alege întotdeauna calea de mijloc.
Oricum, întrebarea mea era retorică, inspirată de nişte comentarii peste care-am dat ieri şi care mi-au dat ideea să ies puţintel din somnolenţa mea şerpească de vară…
ApreciazăApreciază
Pingback: Nu pot cuprinde cu mintea | Iubesc Viaţa
Eu prețuiesc oamenii care mă îndreaptă prin propriul lor exemplu de corectitudine, generozitate și înțelepciune, prin modestia lor, toate manifestate cu naturalețe, fără ostentație, întâi de ei înșiși. Rar am încredere în complimente pentru că rar sunt mulțumită de mine.
ApreciazăApreciază
La asta subscriu din toata inima!
ApreciazăApreciază