Glasul unei imagini

imaginea inspiratoare, preluată de la Age of Burning Times – via psi


M-ai prins, m-ai prins în luciu de oglindă
Şi crezi că mă păstrezi, captivă, ca pe o pildă,
Imaginându-ţi, cu-a ta minte slabă,
Că m-ai îngenuncheat cumva, degrabă,
C-adânc mă plec pentru că sunt umilă,
Fiindcă de libertatea mea mi-e silă…

O, cum te-nşeli! Mi-e zbuciumul adânc,
Dar nu mă trage, greu, către pământ…
Eu trag, din glie, ca şi din lucirea
În care mă-nveşmântă oglindirea,
O sevă care-mi dă curaj, şi-un dor
Nebun de libertate şi de zbor!

Poşta electronică – 23 – Aproape, departe

Dragi mei,

Vreme de două sau trei luni voi fi DEPARTE – şi APROAPE absentă de pe Internet. Poate că voi mai citi câte ceva, dar mă-ndoiesc că voi avea timp să scriu.

Postez de pe acum, ca să fiu sigură că programarea nu dă greş, şi am rugat pe cineva să mă treacă în tabelul de la life in pictures, ca şi în tabelul lui psi. Pe blogul ei şi pe ale celor înscrişi în tabelul despre care vă spuneam veţi putea citi, sunt convinsă, poveşti şi poezii (pe tema „aproape, departe„) care vă vor merge la suflet.

Închei cu speranţa că ne vom regăsi cu bine şi, fiindcă n-am câini şi pisici, cu certitudinea că, la întoarcere, nu voi avea surprize de genul celor pe care le puteţi contempla mai jos 😆

Poşta electronică – 20 – Frânghii şi noduri

Sunt altfel de frânghii şi altfel de noduri. Cred că nu seamănă cu acelea despre care v-au vorbit psi şi toţi cei pe care-i veţi descoperi în tabelul său. Şi mai cred că oricare dintre ei poate scrie poveşti despre oricare dintre imaginile pe care le vedeţi aici (şi care merg şi la life in pictures).

= = =      = = =      = = =
Recomandări: Vania, Zina

Poşta electronică – 19 – Clepsidrame fantasichinezice

Eu v-am arătat clepsidrame fantasichinezice (sper că o vedeţi şi pe cea mare, şi pe cea mică, pierdută în ceaţă). Cred că psi şi toţi cei pe care-i veţi descoperi în tabelul ei au preferat să vă vorbească despre ele.

Clepsidrama merge şi la life in pictures.

= = =      = = =      = = =
Recomandări: Vania, Zina

Poşta electronică – 12 – Obsesie

Participare la life in pictures

Această prezentare necesită JavaScript.

Eu am vorbit despre obsesie în imagini. Cred că psi şi toţi cei pe care-i veţi descoperi în tabelul ei au preferat s-o facă în cuvinte.

= = =      = = =      = = =
Recomandări: Vania

Poşta electronică – 10 – Prietenie

Participare la life in pictures

Această prezentare necesită JavaScript.

Eu am vorbit despre prietenie în imagini. Cred că psi şi toţi cei pe care-i veţi descoperi în tabelul ei au preferat s-o facă în cuvinte.