… pentru colecţia iniţiată de Zina şi îmbogăţită în fiecare zi de luni
Categorie Versuri
Cântec de lebădă realistă
(cu duzina de cuvinte alese de Eddie)
Lebăda visează
că se găinăţează
pe o hârtie de ziar
murdar,
ţinută de praful greu pe mal,
ca miracol adus de-un val,
în amurg, cu obişnuita-i gălăgie
îmbâcsită de nostalgie,
căci stânca în care făcea cioc-cioc
n-a avut noroc,
a dinamitat-o un escroc,
un fondator de sectă de oameni de paie,
pentru care toate sunt flasce, n-au coaie;
în schiţa lor de vis,
spirala e relief interzis,
se ţin de culmi şi de-abis la distanţă,
turnând în cuvinte banale
siropoase poveşti ideale,
moralizatoare, stereotipe,
făcând bunul simţ să scuipe, să ţipe.
Din link în link
Găsită într-un comentariu, înşiruirea „gingășie, frumusețe a sufletului, rafinament” mi-a adus aminte că am scris nu cu foarte mult timp în urmă un articolaş cu trei catrene văduvite de rimă, pornind de la alte scrieri, către care veţi găsi linkuri la faţa locului.
Un singur merit
– pentru jocul cuvintelor (110)
Îmi ţin lumânarea-n sfeşnic portabil,
Pentru că sunt curier, sunt călător,
Port în volum cuvântul inflamabil
Şi-mpart a lui culoare tuturor.
M-aplaudă unii ca pe-un semizeu,
Zic că-s destoinic, că am caracter,
Că tot ce spun e piesă de muzeu,
Că accesibil mi-e orice mister.
Dar nu-i matură-o astfel de părere,
Nu-i daţi un loc de cinste în panou,
Nu sunt un amalgam de giuvaere,
Un singur merit am: nu sunt un bou.
Prin creier n-am deloc de reumatism,
Ştiu că nu tot ce-i ruginiu a ruginit,
Nu-mi este teamă de nonconformism,
N-aplaud tot ce de un „guru” mi-e servit.
Gând anacondeiat – trei versiuni
– originalul e aici
Toate femeile din mine au obosit
atât de mult încât s-au descălţat
şi pângăresc cu jegul călcâielor crăpate
idealurile feminităţii.
Toate femeile din mine au obosit
atât de mult încât s-au descălţat
şi au strivit sub călcâie crăpate
iluzia feminităţii.
Toate femeile din mine s-au răzvrătit
atât de mult încât poată pinteni,
sfâşiind la fiecare pas
fragilitatea feminităţii.
Risipire
Te risipeşti mereu prin mine,
Te ştiu acolo, dar te pierd,
Deşi-mi ţii gândurile pline,
N-am vorbe ca să te dezmierd…
Da, ştiu, ce-am spus nu sună logic.
Şi mintea mea e risipită!
Însă, de-a dreptul patologic,
Rimele sunt o grea ispită.
Hanul de la răscruce
Hanul este la răscruce,
nu ştie-ncotro s-apuce:
Să-şi conducă oştile?
Să-şi iubească soaţele?
Sau să bea pe săturate,
să uite de toţi şi toate?
Taina
De pe noul blog:
Umblat-ai prin alb ocean de zăpadă,
Din ger păstrat-ai ţurţuri în barbă,
Şi sătul eşti de vânt şi polei?
Loc lângă sobă-ţi găsesc, dacă vrei.
Ştiu, nu îţi place mămăliga cu lapte,
Dar am pentru tine castane coapte.
Şi ceai de prune ţi-aduc – un pic;
L-am fiert chiar eu, în alambic,
Ca tata, când era cârciumar
Puţin mai jos de cercul polar.
Ceai fiert şi răsfiert, ca s-adune grade,
Precum se cere, precum se cade…
Dintre băuturi e, zău, a mai faină,
Le-o spun tuturor, nu e o taină.
Taina e despre inima mea.
Nici beată nu spun cât loc ai în ea!
Mărturisirea mea s-a învârtit în jurul unei duzini de cuvinte pe care-au mai plimbat-o pe taste şi alţii; îi găsiţi pe toţi aici. Cât despre alambic - l-am împrumutat de aici.
Deschide-le poarta
Motto:
„Om bun, deschide-ne poarta,
Dă-ne o coajă şi nu ne goni,
Şi-n schimb îţi vom alunga tristeţea…”
— Dan Andrei Aldea – Om bun
„A bone to the dog is not charity. Charity is the bone shared with the dog, when you are just as hungry as the dog.”
— Jack London
Li-s ochii trişti, li-s paşii trişti, când pribegesc, încet, sfrijiţi,
Lihniţi de foame, rebegiţi, dar şi de… dragoste lihniţi.
Şi totuşi unii îi iubesc, şi totuşi poarta le-o deschid,
Şi rând pe rând îi tot primesc, ca să nu le mai fie frig.
Dar iarna-i grea, şi lemnele nu cresc ca iarba-n bătătură,
Şi-o gură-n plus e-o gură-n plus, chiar de nu vrea numai friptură.
— Eu sunt sărac, precum vă par; dar am iubire,-un infinit!
Aşa am strâns şaizeci şi cinci, netulburat i-am găzduit.
Nu, nu, nu sunt copil naiv, şi nici n-am arcă, nici vapor,
Vezi articolul original 284 de cuvinte mai mult
Sărbători fericite!
Moşu’ s-a-mbătat puţin.
Nasu-i roş de frig şi vin.
Însă drumul nu-l greşeşte,
Fiindcă renu-l nimereşte;
Pe coarnele-i ramificate
Sunt toate-adresele notate.
Şi, chiar de-i bietul chior de somn,
Mai sunt şi stele, ce nu dorm
Şi sania călăuzesc,
Şi-urările le-nşiruiesc:
Să aveţi Crăciun ochios
C-ospăţu’ ăl mai delicios!
Iar în Anul Nou norocu’
Să vă-ntâmpine-n tot locu’!
Şi-orice clipă să vă fie
Un prilej de bucurie
La anu’ şi la mulţi ani –
Toţi cu mulţi bani!
Cioburi de chihlimbar 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.