Amintirea mamei

# joc de doisprezece [cuvinte impuse] #

Un silnic dor mă cheamă, mamă,
Către-un izvor fără prihană.
Mi-e gândul fluture în zbor.
Ca un erou nepieritor,
Străbate anotimpuri multe,
Vecin  cu vrute şi nevrute.
Mirare nu-i că n-am uitat
Că-s ceaşcă-n care ai turnat
Tot ce e de folos în lume
Transmis din vorbele străbune.
Plastic eram, plastic topit;
Cu dragoste l-ai întărit,
Şurub după şurub ai pus
Spre nu se da cuvântu-ţi dus.
Însă mi-ai dat şi dezlegare
Să merg pe propriile picioare.
Bărbatul meu îţi mulţumeşte
C-ai zămislit ce azi iubeşte. ☺❤

Ce repede trece timpul!!!

---

---

Din link în link

---

---

Găsită într-un comentariu, înşiruirea „gingășie, frumusețe a sufletului, rafinament” mi-a adus aminte că am scris nu cu foarte mult timp în urmă un articolaş cu trei catrene văduvite de rimă, pornind de la alte scrieri, către care veţi găsi linkuri la faţa locului.

Baba mea este…

…cred că e de-o vârstă cu mine. Numai că ea nu se zbârceşte şi nu încărunţeşte.

Ea se prăfuieşte.

S-a prăfuit şi a mucegăit, uitată într-un cotlon, împreună cu cele cincizeci şi două de surate ale sale. Dar ea, a mea, a păţit-o cel mai urât. Ea, care mă reprezenta pe vremuri, când încerca mătuşă-mea să-l întrezărească, în ceaţa viitorului, pe craiul care avea s-ajungă la mine pe drum de seară. Ea, dama de roşu.

Am găsit-o ruptă în două şi lipită cu o bandă îngălbenită de scotch, conturată de negrul murdăriei pe margini. I-am schimbat bandajul, jupuind-o puţin pe alocuri şi fără să reuşesc să îndepărtez pe deplin conturile negre ale celui vechi. Rezultatul e… relativ jalnic.

Poezie naivă

---

---

Aici am locuit cândva –
pe când altfel mă chema –
şi acum pot iar intra.
Tra-la-la, la-la, la-la.

La mulţi ani, domnu’ blogu’!

Retrospectivă: LIBERTATEA pe blogul meu

Clic pe poze dacă vreţi să citiţi articolele în original.

Despre libertate au mai scris şi alţii; şi şi-au luat libertatea de a se înscrie în tabelul lui Eddie.

Autobiografie – sau CV, dacă vă place mai mult cum sună

În clubul psi adulmec miros de vacanţă ce vrea să cuprindă şi acest sfârşit de săptămână, aşa că îmi permit să mă joc azi, de una singură, cu ultima „duzină” pusă în scenă, pe care, la vremea ei, n-am luat-o în seamă.

M-am născut – într-un mod bizar, numit alipire prin armonie – într-o scorbură de suflet. După o primă sclipire de cerc monocromatic, m-am însufleţit într-un siaj de şerpească unduire şi, cu inima înotând în lacrima mamei, care m-ar fi vrut dependentă de ea pe veşnicie şi căreia i-am dăruit o fluturare de iubire înnodată într-o batistă, am plecat să pun greutăţile vieţii pe propriile-mi cântare.

Frumuseţe…

… după metoda psi, gazda tabelelor tuturor jocurilor noastre; azi are unul… o frumuseţe! (înmulţită cu numărul de participanţi).

Vreau să zic că mi-a plăcut ideea lui psi şi, NU, n-am anacondeiat-o, am copiat-o pur şi simplu. Adică am căutat şi eu cuvântul „frumuseţe” în acest blog şi, dintre articolele care-l conţineau, l-am ales pe cel mai potrivit – în viziunea mea. (E scris cu numai doi ani şi un pic în urmă, pentru o „duzină”, dar zău că uitasem de el cu desăvârşire! L-am citit, cum s-ar spune, „de nou” 🙂 )

Nu e nevoie să daţi clic pe linkul către el (dacă nu vreţi să vă convingeţi că există într-adevăr). De citit, îl puteţi citi mai jos:

Primăvara trimite vântul în tropot prin gardul de nuiele şi printre crengile de mesteacăn, şi tu îţi închipui că e o formă de sălbăticie, prin care te ameninţă întreaga natură?!

Ei bine, e vremea să-ţi schimbi viziunea, să nu mai zăreşti pretutindeni erupţii de ură. Gândeşte-te că vântul e un cântec menit să-ţi umple inima pustie, gândeşte-te că natura e blândă, că  e o mamă iubitoare, ocrotitoare a fiecărui mugur…

Priveşte jumătatea plină a paharului şi-ai să-nveţi astfel să descoperi fărâma de frumuseţe a fiecărei clipe, fie ea oricât de infimă!

 

Ţi-aduci aminte?

Coana Matilda într-o ipostază romantică 🙂