Baba mea este…

…cred că e de-o vârstă cu mine. Numai că ea nu se zbârceşte şi nu încărunţeşte.

Ea se prăfuieşte.

S-a prăfuit şi a mucegăit, uitată într-un cotlon, împreună cu cele cincizeci şi două de surate ale sale. Dar ea, a mea, a păţit-o cel mai urât. Ea, care mă reprezenta pe vremuri, când încerca mătuşă-mea să-l întrezărească, în ceaţa viitorului, pe craiul care avea s-ajungă la mine pe drum de seară. Ea, dama de roşu.

Am găsit-o ruptă în două şi lipită cu o bandă îngălbenită de scotch, conturată de negrul murdăriei pe margini. I-am schimbat bandajul, jupuind-o puţin pe alocuri şi fără să reuşesc să îndepărtez pe deplin conturile negre ale celui vechi. Rezultatul e… relativ jalnic. Continuă lectura

Cititori şi întrebări

 

„Voi vă cunoaşteţi cititorii?” ne întreabă Vienela.

Eu nu [prea] mi-i cunosc. 🙂

Dar uneori mă întreb dacă mă citeşte iubitul meu din tinereţe. Ultimul. Căruia nu i-a mai urmat decât actualul meu soţ. Şi pe care l-am văzut ultima oară în gara din Constanţa, când m-a urcat în tren, după vreo două săptămâni petrecute împreună în apartamentul mamei soţului unei colege (comune) de facultate.

Şi nu e prea sigur dacă m-a părăsit el sau l-am părăsit eu. Poate că mai degrabă eu, dar, având în vedere câte aveam să-i reproşez, e… discutabil. Însă despre asta poate-o să scriu altă dată.

Acum voiam să zic că ştiu că m-a găsit pe FB. Mi-a lăsat like-uri la vreo trei postări publice. Eu nu i-am lăsat lui. Fiindcă n-are decât vreo două postări publice vechi. 😛

Autobiografie – sau CV, dacă vă place mai mult cum sună

În clubul psi adulmec miros de vacanţă ce vrea să cuprindă şi acest sfârşit de săptămână, aşa că îmi permit să mă joc azi, de una singură, cu ultima „duzină” pusă în scenă, pe care, la vremea ei, n-am luat-o în seamă.

M-am născut – într-un mod bizar, numit alipire prin armonie – într-o scorbură de suflet. După o primă sclipire de cerc monocromatic, m-am însufleţit într-un siaj de şerpească unduire şi, cu inima înotând în lacrima mamei, care m-ar fi vrut dependentă de ea pe veşnicie şi căreia i-am dăruit o fluturare de iubire înnodată într-o batistă, am plecat să pun greutăţile vieţii pe propriile-mi cântare.

Frumuseţe…

… după metoda psi, gazda tabelelor tuturor jocurilor noastre; azi are unul… o frumuseţe! (înmulţită cu numărul de participanţi).

Vreau să zic că mi-a plăcut ideea lui psi şi, NU, n-am anacondeiat-o, am copiat-o pur şi simplu. Adică am căutat şi eu cuvântul „frumuseţe” în acest blog şi, dintre articolele care-l conţineau, l-am ales pe cel mai potrivit – în viziunea mea. (E scris cu numai doi ani şi un pic în urmă, pentru o „duzină”, dar zău că uitasem de el cu desăvârşire! L-am citit, cum s-ar spune, „de nou” 🙂 )

Nu e nevoie să daţi clic pe linkul către el (dacă nu vreţi să vă convingeţi că există într-adevăr). De citit, îl puteţi citi mai jos:

Primăvara trimite vântul în tropot prin gardul de nuiele şi printre crengile de mesteacăn, şi tu îţi închipui că e o formă de sălbăticie, prin care te ameninţă întreaga natură?!

Ei bine, e vremea să-ţi schimbi viziunea, să nu mai zăreşti pretutindeni erupţii de ură. Gândeşte-te că vântul e un cântec menit să-ţi umple inima pustie, gândeşte-te că natura e blândă, că  e o mamă iubitoare, ocrotitoare a fiecărui mugur…

Priveşte jumătatea plină a paharului şi-ai să-nveţi astfel să descoperi fărâma de frumuseţe a fiecărei clipe, fie ea oricât de infimă!

 

2012 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2012 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

600 people reached the top of Mt. Everest in 2012. This blog got about 5,300 views in 2012. If every person who reached the top of Mt. Everest viewed this blog, it would have taken 9 years to get that many views.

Click aici pentru a vedea raportul complet.

Cuvinte din trecut – Ciob de autojustificare

Anonimatul e un adăpost. Cu ziduri groase. Eu (hm! de fapt, cine sunt eu?)
– ideile şi sufletul meu adică – sunt înăuntru. Şi numai eu deschid în acest
zid ferestre (niciodată uşi). Le deschid şi le închid după bunul meu plac.

Un blog, un jurnal public ţinut la adăpostul anonimatului, le oferă celorlalti
numai crâmpeie din sufletul meu – din sufletul unei necunoscute.

Ce vreau să spun cu asta? Poate că vreau să mă autojustific, să-ncerc să-mi
iert dorinţa asta de a mă dezvălui în faţa unui public necunoscut…

postat iniţial aici / 15.12.2004

Alte cuvinte din trecut găsiţi la Vero.

Recomandări: Vania