Calmy … despre gânduri, suflete, sfinţi şi demoni…

… în continuarea rugăciunii lansate de Matilda.

Camila strâmbă din nas şi rânji strâmb înainte de a-i vorbi ţintuindu-l cu o privire de gheaţă.

— Gândurile nu se pot ascunde cu uşurinţă de mine, dragul meu, mai ales când îşi lasă urma grea într-o minte aprinsă de furie, de disperare, de idealuri utopice, de vise de amor etern… Iar pentru suflet nu găseşti cumpărători atât de uşor. Pentru unul curat trebuie să plăteşti mai mult decât o avere, iar când apare unul oferit pe tavă, ca al tău, sfinţii năzuroşi decretează imediat că e putred şi demonii, care nu cumpără nici ei chiar orice, îl privesc la rândul lor bănuitori, li se pare o pradă dubios de uşoară. Hai, nu te mai holba la mine de parcă abia te-ai fi trezit din somn şi mulţumeşte-le sfinţilor şi demonilor tăi fiindcă am apărut eu şi Gustav în viaţa ta. O să înţelegi mai târziu de ce.


Am scris episodul 13 de pe primul fir epic al lui Calmy, asezonându-l cu cele 12 cuvinte (îngroşate mai sus) puse în joc săptămâna asta de clubul găzduit de Eddie.

Umbra omului

(în pauza pauzei mele de toamnă)

Mi-am lăsat umbra pe asfalt…

plângând

sub pomii goi de frunze….

Sau poate râdea,

gâdilată de soarele

zgârcit

al toamnei,

uitată de timp.

Umbra mea căzută din Olimp.

Ai călcat peste ea cu umbra ta

de om,

de vierme, de atom,

de ateu.

Mi-ai umbrit,

OMULE,

umbra de zeu…

Căutaţi aici umbrele altor oameni.

Duzina de cuvinte – Un soi de… geneză

anacondeierea kilometrilor vânduţi de Alma Nahe

Aderând, puţin câte puţin,

la teoria formelor fără înşelăciune

şi iubind necondiţionat

(aiurea-n tramvai!),

DOMNUL fecundează muze.

Ele zămislesc kilometri

de univers ireal.

Nomadă printre cuvinte şi stări,

DOAMNA trece kilometrajul

prin vama unei urechi

de ac miniatural

şi naşte Cele Şapte Opinii,

Cele Şapte Vlăstare

încolţite din DOIMEA lor

DIVINĂ.

  • Dacă vreţi să aflaţi Cele Şapte Opinii, căutaţi-le aici, în tabel!
  • Dac-o să găsiţi mai multe, apelaţi cu încredere la… reducerea la absurd!