Şerpoaice, prietenie, joc



Şerpoaicele n-au prieteni, nu-i aşa?

În fine, poate că lucrurile nu stau obligatoriu astfel. Cu alte cuvinte, poate nu e universal valabil, e un fapt propriu numai şerpoaicelor acre, moralizatoare

Dar, între noi fie vorba, ce e prietenia?

Susţinere oferită de cineva care îţi cunoaşte lumea interioară şi te acceptă, cu ea cu tot, fără rezerve?

Echivalent al unui refugiu în vremuri grele şi al unui zaiafet în vremuri bune?

Proiect de comuniune experimental paşnică, sau chiar afectuoasă, cu lupii din alţi oameni?

M-aş mai strofoca să născocesc şi alte definiţii, dar aveţi noroc, tocmai mi s-au terminat cele 12 cuvinte lansate de a 187-a ediţie a unui joc atins de sindromul lipsei de participare.

Reclame

Poşta electronică – 49 – Coincidenţă



Ieri am citit, pe blogul Renatei Carageani, un articol referitor, printre altele, la Henri de Toulouse Lautrec, iar azi am primit pe mail cele de mai jos, ca prezentare Power Point (în format pps).

Dacă doriţi, puteţi vedea prezentarea aici, sub formă de clip video; din păcate, nu am putut prelua şi fundalul sonor (e o melodie care-mi pare foarte cunoscută, însă o afonă ca mine nu vă poate spune şi cum se numeşte).

Continuă lectura

Darul iubirii



Aş putea vă ofer un basm, înşiruind şoaptă după şoaptă pe-o rază de lună, ca să dau strălucire, de pildă, unei lacrimogene şi siropoase poveşti de iubire, gen pasiunea unei schioare care, după o întâmplătoare atingere, gen coliziune pe pârtie, simte zilnic o chemare către un alt suflet de om, ce nu-i este decât prieten ocazional, dornic să-şi pună pe cap doar o şapcă, o pălărie, chiar şi o cuşmă, dar în niciun caz pirostriile.

Însă darul iubirii mele pentru puţinii mei cititori e altul: o invitaţie la Jocul Cuvintelor, în care mă înscriu de două ori cu acelaşi articolaş (pe care tocmai l-aţi citit), căci ştiţi cum se spune: „decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost”.

Peste poate



Tot omul mai minte când şi când. Aşa găseşte el cu cale. Pentru asta nu există vindecare.

Diplomatul o face cu vorbe bune, privindu-te în ochii şi oferindu-ţi cel mai plăcut surâs din lume, scriitorul încropeşte minciuni ce se bucură uneori de o atât de mare căutare încât ajung bestselleruri, ghinionistul e prins cu ocaua mică şi devine fiul ploii, silit să-şi poarte o viaţă tinicheaua legată de coadă…

Dar unele minciuni sunt, cum s-ar zice, peste putinţă… De aceea nu mi se poate cere mie să dau acum cu gura tastatura despre inocenţa sufletului! Am uitat de mult cum e când posezi aşa ceva, iar copiii şi necuvântătoarele nu-mi pot descrie trăirile lor.

Vorbe…



Şi-a ales drept temniţă a sufletului un soi de vis celest; şi l-a închis, pentru o stranie relaxare, într-un loc fără nicio fereastră, dincolo de lumină, mai presus de orice provocare şi de orice atingere, şi apoi a prins să se mire că nimic nu-i mai aduce mulţumire, că nici măcar n-o mai amuză, că tânjeşte chiar şi după nimicnicia lumii, că prea rar o mai simte, ca altădată, grea, în aer

A crezut că se poate rupe de trup, de ţărână…

Dar… mulţi chemaţi, puţini aleşi!

Numai motanul nebun mai desluşeşte în apă imaginea ei în haine monahale…

Şi intră în călduri, şi-o caută prin sat… căci babele zic că ea, călugăriţa renegată, s-a preschimbat în pisică… şi că el, motanul, e preotul cu care s-a iubit… şi că-ntr-o zi o s-o găsească, şi din ei doi o să se nască, bizar, o făptură bizară…



Sursele de inspiraţie:

Dincolo de cuvinte



Dincolo de cuvinte e poarta unui imens palat al gândurilor adunate la un bal după altul, de dincolo de timp

Dincolo de cuvinte se întinde o alee către grădina unde cântă sufletul, neobosit menestrel şi sfetnic adesea nechibzuit al închipuitului baron din fiecare dintre noi…

Dincolo de cuvintele de mai sus, care nu vor face niciodată epocă, stau clişee şi platitudini servite adesea de subconştient sub masca unei exprimări poetice de duzină. Nu mă intrigă faptul că n-am scornit altceva, mai bun de înscris în tabele lui Eddie, ci doar faptul că am scris ca să mă aflu-n treabă.

O fi grav, domnule doctor?

Care doctor?

Niciunul. Întrebarea e retorică. 😛

Tot retoric mă întreb de ce alţii nu şi-o pun niciodată. :mrgreen: 😈

Când intri într-un joc, respectă-i regulile!



Indiferent dacă sunteţi nou sau vechi în joc şi indiferent dacă pentru duzina de cuvinte scrieţi de minune, de duzină sau de-i vine omului să sară de pe punte în cea mai adâncă bulboană de pe râu, respectaţi regulile impuse de mama/tatăl jocului, adică, în primul rând, nu uitaţi (sau nu vă faceţi, în repetate rânduri, că aţi uitat), de la mână pân’ la… taste, să puneţi acoperământ gros pe cele 12 cuvinte cu care jonglaţi. Îngroşaţi-le, fiindcă un text din care sar în ochi mănunchiuri de litere „grase” sau aldine e icoana jocului în cauză, îi e parfum specific, drag celor care ştiu ce-i aia iubire de cuvinte.

Zis-am acestea eu, şerpoaica moralizatoare, pe un ton poate nu atât de blajin cum ar fi trebuit, dar… cred că e întotdeauna nevoie de cineva care să spună:

CÂND INTRI ÎNTR-UN JOC, RESPECTĂ-I REGULILE!