Unsprezece pisici au mare nevoie de ajutor

VERONICISME

V-am mai vorbit, aici, despre moştenirea noastră: casă bună de băgat în reparaţii capitale, soacră, câine bătrâior, 11 pisici (4 mari şi 7 mici).

Recent, lucrurile s-au schimbat – s-a agravat starea soacrei.

Nu, nu e pe moarte. E doar mai puţin mobilă, are nevoie de cineva puternic şi priceput care s-o poată sălta, spăla, schimba. N-avem bani pentru azil sau pentru plata unui ajutor, dar am găsit o rudă de departe – şi vecină de aproape – cu experienţă şi apetenţă pentru casă.

Prin urmare, îi lăsăm pe mână soacra, casa, câinele şi pisicile – pentru care nuare o apetenţă deosebită. Am stabilit c-o să le hrănească (o să avem grijă şi noi s-aducem daruri comestibile pentru ele când vom vizita soacra) şi-o să le lase în camera soacrei şi în pod, la căldura hornului. E o viaţă ceva mai bună decât a unei pisici maidaneze/tomberoneze –…

Vezi articol original 728 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Dincolo de cuvinte



Dincolo de cuvinte e poarta unui imens palat al gândurilor adunate la un bal după altul, de dincolo de timp

Dincolo de cuvinte se întinde o alee către grădina unde cântă sufletul, neobosit menestrel şi sfetnic adesea nechibzuit al închipuitului baron din fiecare dintre noi…

Dincolo de cuvintele de mai sus, care nu vor face niciodată epocă, stau clişee şi platitudini servite adesea de subconştient sub masca unei exprimări poetice de duzină. Nu mă intrigă faptul că n-am scornit altceva, mai bun de înscris în tabele lui Eddie, ci doar faptul că am scris ca să mă aflu-n treabă.

O fi grav, domnule doctor?

Care doctor?

Niciunul. Întrebarea e retorică. 😛

Tot retoric mă întreb de ce alţii nu şi-o pun niciodată. :mrgreen: 😈

Când intri într-un joc, respectă-i regulile!



Indiferent dacă sunteţi nou sau vechi în joc şi indiferent dacă pentru duzina de cuvinte scrieţi de minune, de duzină sau de-i vine omului să sară de pe punte în cea mai adâncă bulboană de pe râu, respectaţi regulile impuse de mama/tatăl jocului, adică, în primul rând, nu uitaţi (sau nu vă faceţi, în repetate rânduri, că aţi uitat), de la mână pân’ la… taste, să puneţi acoperământ gros pe cele 12 cuvinte cu care jonglaţi. Îngroşaţi-le, fiindcă un text din care sar în ochi mănunchiuri de litere „grase” sau aldine e icoana jocului în cauză, îi e parfum specific, drag celor care ştiu ce-i aia iubire de cuvinte.

Zis-am acestea eu, şerpoaica moralizatoare, pe un ton poate nu atât de blajin cum ar fi trebuit, dar… cred că e întotdeauna nevoie de cineva care să spună:

CÂND INTRI ÎNTR-UN JOC, RESPECTĂ-I REGULILE!

Cântec de lebădă realistă

(cu duzina de cuvinte alese de Eddie)

Lebăda visează
că se găinăţează
pe o hârtie de ziar
murdar,
ţinută de praful greu pe mal,
ca miracol adus de-un val,
în amurg, cu obişnuita-i gălăgie
îmbâcsită de nostalgie,
căci stânca în care făcea cioc-cioc
n-a avut noroc,
a dinamitat-o un escroc,
un fondator de sectă de oameni de paie,
pentru care toate sunt flasce, n-au coaie;
în schiţa lor de vis,
spirala e relief interzis,
se ţin de culmi şi de-abis la distanţă,
turnând în cuvinte banale
siropoase poveşti ideale,
moralizatoare, stereotipe,
făcând bunul simţ să scuipe, să ţipe.

Versuri de duzină cu duzină

(cu duzina de cuvinte alese de Eddie)

Compun cu respect şi consideraţie
– Mai greu e s-adaug claritate şi graţie.

Sunt totuşi un scrib cu resurse variate
Şi râd sănătos când am soare în toate.
Am şi colegi invidioşi, dar nu-mi pasă,
Pentru că port o armură… vânjoasă,
Iar vorbele-mi zboară ca din ţeavă de tun.
Mă-njuri? Te înjur mai spumos, sunt mai bun!

Pe scurt, funcţionarea mi-e mulţumitoare.
Nu-i fac nicidecum vreo modificare!

Poşta electronică – 47 – Explicaţie



Vremea este mohorâtă într-un orăşel din Irlanda. Plouă şi toate străzile sunt goale. Vremurile nu sunt nici ele mai bune şi lumea trăieşte de pe-o zi pe alta.

Într-o astfel de zi, în orăşel apare un turist german care se opreşte la un hotel, îi spune proprietarului că ar dori să înnopteze acolo, dar vrea să vadă mai întâi camerele, şi depune drept gaj o bancnotă de 100 de Euro.

Oooo… Proprietarul îi dă cheile câtorva camere.

1. Imediat ce începe neamtul să urce scările, hotelierul ia bancnota, fuge la măcelar şi-şi plăteşte datoria.
2. Măcelarul ia cei 100 de Euro, fuge în celălalt capăt al străzii şi-l plăteşte pe ţăran.
3. Tăranul ia bancnota şi-şi achită datoria la depozitul asociaţiei ţărăneşti din orăşel.
4. Angajatul ia banii, aleargă la cârciumă si isi achită consumaţiile servite pe credit.
5. Cârciumarul ia cei 100 de Euro şi-l dă prostituatei de la bar, pentru că şi ea a avut zile grele, după ce a oferit plăceri pe credit.
6. Femeia fuge la hotel şi isi plăteşte datoria la camera cu cei 100 de Euro.
7. Hotelierul aşează bancnota pe tejgheaua de la recepţie, moment în care apare germanul, cere gajul înapoi, pentru că nu i-a plăcut nici o cameră din cele la care a avut chei, şi părăseşte orăşelul.

ASADAR:
– Nimeni nu a produs nimic.
– Nimeni nu a câştigat nimic.
– Toţi participanţii au scăpat de datorii şi privesc din nou cu optimism spre viitor.

Tocmai aţi aflat cum funcţionează pachetul salvator al U.E.

Din link în link



Găsită într-un comentariu, înşiruirea „gingășie, frumusețe a sufletului, rafinament” mi-a adus aminte că am scris nu cu foarte mult timp în urmă un articolaş cu trei catrene văduvite de rimă, pornind de la alte scrieri, către care veţi găsi linkuri la faţa locului.

Similitudine



Citat din „Pe aripile vântului„:

Captură de ecran, cu comentarii de astăzi:

 


COMPLETARE (2 aprilie 2017)

Mai adaug un citat (variaţiune pe aceeaşi temă) din „Pe aripile vântului”, pentru a înscrie mâine acest articol în jocul citatelor favorite, dirijat de Zina.

Excentricitate în alb-roşu



PREFAŢĂ

Mi-am pus mărţişor în piept, măi…!

O excentricitate cu şnur alb-roşu – nu doar din partea mea, o să vedeţi. 🙂

PROLOG

Suntem împreună de relativ mulţi ani şi legătura noastră a fost de la început dincolo de gesturile formale (flori, mărţişoare, cadouri). Cred că mi-a dat, de când ne ştim, vreo două mărţişoare, ultima dată acum vreo treizeci de ani.

PRIMA PARTE

Ieri m-am trezit, ca de obicei, după plecarea lui la serviciu, m-am spălat, am mâncat, m-am foit şi m-am sucit, apoi m-am hotărât să mă aşez în faţa laptopului şi abia atunci am văzut, pe laptop, un mărţişor peste un bilet. (Şervetul pe tavă şi răvaşul pe şervet, ca la conacul Coanei Chiriţa.)

Hopa! mi-am zis, aducându-mi aminte ce spunea mama:

„Cu bărbatu’ şi cu copilu’ să nu te lauzi niciodată, că nu se ştie când te fac de ruşine.”

Ce dacă mi se pare mie că ne înţelegem perfect, poate şi-a găsit una mai tânără şi-mi lasă un mărţişor la despărţire!

Dar nu, nu era un bilet de despărţire, doar o urare  din patru versuri, încheiată cu „să ne-aducă numai bine”.

ne aducă [primăvara] bine amândurora, sigur, dar asta nu înseamnă musai că trebuie s-o petrecem împreună. :mrgreen:

La telefon n-a răspuns.

Nesemnificativ, mi-am spus, ştiind că, la serviciu, nu umblă întotdeauna cu telefonul în buzunar. Şi, oricum, nebuno, oamenii care-şi părăsesc casa iau măcar o valiză şi ceva mai mulţi bani, sau cardul bancar, nu? 😉

Nebuna din oglindă a scos  limba la mine. Sau eu la ea, nu contează.

Mi-am văzut de treabă şi am mai sunat peste vreo oră.

— Mulţumesc pentru mărţişor. Da’ ce-ai păţit?

A râs.

— Nimic. A trecut pe lângă nişte tarabe, l-am văzut şi mi-a plăcut.

— Nu mă aşteptam. Mi-ai făcut o surpriză.

A râs iar.

— Păi vezi? Dacă ţi-aş fi dat mărţişor în fiecare an, unde ar mai fi fost surpriza? 😛

PARTEA A DOUA

Tot ieri, seara:

— Dacă-mi dai câte un mărţişor din treizeci în treizeci de ani, să presupun că asta a fost ultimul?

— Poate-o mai duc treizeci de ani, dacă mă ţine prostata.

— Trebuie să mă ţină şi pe mine.

Iar a râs.

— Prostata?!

— Nu, pământul.

Cum ar arăta un mărţişor pe pământul unui mormânt? m-am întrebat, dar am păstrat ideea pentru mine. (Oricum i-am spus că io vreau la crematoriu.)

EPILOG

Ştiţi care e cea mai frumoasă poveste de dragoste din toate timpurile?

A lui Filemon şi Baucis.

5 întrebări



Interesant jocul propus de Lotus, dar participanţii, adică o parte dintre ei… Una vrea să salveze planeta, altul se confundă pe sine însuşi cu Tatăl atotştiutor…

Oamenii ăştia chiar nu mai ştiu ce-i aia joacă, zău aşa!

Eu, dacă e de joacă, mă gândesc la joc. Adică, dacă aş putea să-i pun cinci întrebări unei inteligenţe autotştiutoare şi sincere, astea ar fi:

  1. Care vor fi, săptămâna viitoare, numerele câştigătoare la 6 din 49?
  2. Dar peste două săptămâni?
  3. Dar peste trei săptămâni?
  4. Dar peste patru?
  5. Dar peste cinci?