Unsprezece pisici au mare nevoie de ajutor

VERONICISME

V-am mai vorbit, aici, despre moştenirea noastră: casă bună de băgat în reparaţii capitale, soacră, câine bătrâior, 11 pisici (4 mari şi 7 mici).

Recent, lucrurile s-au schimbat – s-a agravat starea soacrei.

Nu, nu e pe moarte. E doar mai puţin mobilă, are nevoie de cineva puternic şi priceput care s-o poată sălta, spăla, schimba. N-avem bani pentru azil sau pentru plata unui ajutor, dar am găsit o rudă de departe – şi vecină de aproape – cu experienţă şi apetenţă pentru casă.

Prin urmare, îi lăsăm pe mână soacra, casa, câinele şi pisicile – pentru care nuare o apetenţă deosebită. Am stabilit c-o să le hrănească (o să avem grijă şi noi s-aducem daruri comestibile pentru ele când vom vizita soacra) şi-o să le lase în camera soacrei şi în pod, la căldura hornului. E o viaţă ceva mai bună decât a unei pisici maidaneze/tomberoneze –…

Vezi articol original 728 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Dincolo de cuvinte



Dincolo de cuvinte e poarta unui imens palat al gândurilor adunate la un bal după altul, de dincolo de timp

Dincolo de cuvinte se întinde o alee către grădina unde cântă sufletul, neobosit menestrel şi sfetnic adesea nechibzuit al închipuitului baron din fiecare dintre noi…

Dincolo de cuvintele de mai sus, care nu vor face niciodată epocă, stau clişee şi platitudini servite adesea de subconştient sub masca unei exprimări poetice de duzină. Nu mă intrigă faptul că n-am scornit altceva, mai bun de înscris în tabele lui Eddie, ci doar faptul că am scris ca să mă aflu-n treabă.

O fi grav, domnule doctor?

Care doctor?

Niciunul. Întrebarea e retorică. 😛

Tot retoric mă întreb de ce alţii nu şi-o pun niciodată. :mrgreen: 😈

Când intri într-un joc, respectă-i regulile!



Indiferent dacă sunteţi nou sau vechi în joc şi indiferent dacă pentru duzina de cuvinte scrieţi de minune, de duzină sau de-i vine omului să sară de pe punte în cea mai adâncă bulboană de pe râu, respectaţi regulile impuse de mama/tatăl jocului, adică, în primul rând, nu uitaţi (sau nu vă faceţi, în repetate rânduri, că aţi uitat), de la mână pân’ la… taste, să puneţi acoperământ gros pe cele 12 cuvinte cu care jonglaţi. Îngroşaţi-le, fiindcă un text din care sar în ochi mănunchiuri de litere „grase” sau aldine e icoana jocului în cauză, îi e parfum specific, drag celor care ştiu ce-i aia iubire de cuvinte.

Zis-am acestea eu, şerpoaica moralizatoare, pe un ton poate nu atât de blajin cum ar fi trebuit, dar… cred că e întotdeauna nevoie de cineva care să spună:

CÂND INTRI ÎNTR-UN JOC, RESPECTĂ-I REGULILE!

Cântec de lebădă realistă

(cu duzina de cuvinte alese de Eddie)

Lebăda visează
că se găinăţează
pe o hârtie de ziar
murdar,
ţinută de praful greu pe mal,
ca miracol adus de-un val,
în amurg, cu obişnuita-i gălăgie
îmbâcsită de nostalgie,
căci stânca în care făcea cioc-cioc
n-a avut noroc,
a dinamitat-o un escroc,
un fondator de sectă de oameni de paie,
pentru care toate sunt flasce, n-au coaie;
în schiţa lor de vis,
spirala e relief interzis,
se ţin de culmi şi de-abis la distanţă,
turnând în cuvinte banale
siropoase poveşti ideale,
moralizatoare, stereotipe,
făcând bunul simţ să scuipe, să ţipe.

Versuri de duzină cu duzină

(cu duzina de cuvinte alese de Eddie)

Compun cu respect şi consideraţie
– Mai greu e s-adaug claritate şi graţie.

Sunt totuşi un scrib cu resurse variate
Şi râd sănătos când am soare în toate.
Am şi colegi invidioşi, dar nu-mi pasă,
Pentru că port o armură… vânjoasă,
Iar vorbele-mi zboară ca din ţeavă de tun.
Mă-njuri? Te înjur mai spumos, sunt mai bun!

Pe scurt, funcţionarea mi-e mulţumitoare.
Nu-i fac nicidecum vreo modificare!

Un singur merit


– pentru jocul cuvintelor (110)

Îmi ţin lumânarea-n sfeşnic portabil,
Pentru că sunt curier, sunt călător,
Port în volum cuvântul inflamabil
Şi-mpart a lui culoare tuturor.

M-aplaudă unii ca pe-un semizeu,
Zic că-s destoinic, că am caracter,
Că tot ce spun e piesă de muzeu,
accesibil mi-e orice mister.

Dar nu-i matură-o astfel de părere,
Nu-i daţi un loc de cinste în panou,
Nu sunt un amalgam de giuvaere,
Un singur merit am: nu sunt un bou.

Prin creier n-am deloc de reumatism,
Ştiu că nu tot ce-i ruginiu a ruginit,
Nu-mi este teamă de nonconformism,
N-aplaud tot ce de un „guru” mi-e servit.

Calmy… Bansarda Lordului Nopţii

– episodul 7 pe firul epic 3, în continuarea episodului scris de Matilda

Pe firmă scrie, cu litere aurite, BANSARDA.

Bineînţeles că nimeni nu ştie ce înseamnă.

Unii spun că don Alonso, zis şi Lordul Nopţii, e un tip mai… altfel, că a vrut pur şi simplu să facă paradă de originalitate, că tot de-aia a cumpărat rotonda ca s-o preschimbe într-o tavernă de basm, cu mese în jurul unei arene acoperite cu nisip aurifer.

Alţii spun că numele tavernei e, pur şi simplu, un soi de simbol ezoteric, un compromis între lumea noastră şi cea din nelipsitul cântec care se-aude când te-apropii de firmă şi din balada murmurată de fetele superbe care dansează în arenă, cu mişcări atât de suave încât goliciunea lor pare cea mai înaltă virtute.

Dar nimeni nu ştie că, în ceasul când doarme toată suflarea, Lordul Nopţii cumpără în arena aia suflete. Şi c-a aflat că un eunuc pe nume Calmy are unul de vânzare.


Textul intră şi în Jocul Cuvintelor de la acest sfârşit de săptămână.

Calmy … despre gânduri, suflete, sfinţi şi demoni…

… în continuarea rugăciunii lansate de Matilda.

Camila strâmbă din nas şi rânji strâmb înainte de a-i vorbi ţintuindu-l cu o privire de gheaţă.

— Gândurile nu se pot ascunde cu uşurinţă de mine, dragul meu, mai ales când îşi lasă urma grea într-o minte aprinsă de furie, de disperare, de idealuri utopice, de vise de amor etern… Iar pentru suflet nu găseşti cumpărători atât de uşor. Pentru unul curat trebuie să plăteşti mai mult decât o avere, iar când apare unul oferit pe tavă, ca al tău, sfinţii năzuroşi decretează imediat că e putred şi demonii, care nu cumpără nici ei chiar orice, îl privesc la rândul lor bănuitori, li se pare o pradă dubios de uşoară. Hai, nu te mai holba la mine de parcă abia te-ai fi trezit din somn şi mulţumeşte-le sfinţilor şi demonilor tăi fiindcă am apărut eu şi Gustav în viaţa ta. O să înţelegi mai târziu de ce.


Am scris episodul 13 de pe primul fir epic al lui Calmy, asezonându-l cu cele 12 cuvinte (îngroşate mai sus) puse în joc săptămâna asta de clubul găzduit de Eddie.

Poveste fără sfârşit



Mă numesc Calmy. Am o rădăcină din care-au început să crească ramuri, ramuri, ramuri ce sorb ploaia de cuvinte (între 50 şi 150 în fiecare episod) turnate în felurite forme şi cizelate de palma oricărui zidar dornic să mă preschimbe într-un corn al abundenţei întâmplărilor stranii, într-o poveste fără sfârşit, ramificată la nesfârşit. Adăugaţi-mi aşadar fără remuşcări crenguţe noi, nu lăsaţi să se lungească niciun interval în care stau stană aşteptând să mai facă încă un blogger dovada că-i plac poveştile, că-i place joaca, că mintea sa nu ştie ce-i aia bătrâneţe, că „vinovat de prea multă imaginaţie” e un verdict pe care îl acceptă cu încântare.

ramificatii

ramurile lui Calmy azi (20.09.2016) – clic pe poză ca să puteţi apoi accesa linkurile din dreptunghiuri

Încurcatele căi ale Domnului



Sunt o şerpoaică băgăcioasă, de aceea m-am gândit să mă încurc şi eu printre firele plasei lui Calmy, şerpuind cum mă duce capul, şi să-ncurc prin plasă şi cuvinele din duzină. 😛

Şi am trecut de la gând la faptă: am ales primul fir epic şi am continuat ce-a scris Matilda. Rezultatul se poate citi mai jos.

— Dragul meu, rânji Carmina, apăsând pe cuvinte aşa cum împlântă un războinic înfuriat o sabie, căile Domnului sunt încurcate, pline de pietriş colţuros şi de glod, ca-n epoca medievală, nimeni n-are destule abilităţi ca să le străbată în etape dinainte planificate, ajungând mereu la destinaţie, exact în celula dorită a spaţio-timpului, pricepi? Nu ţi-o pot demonstra cu argumente logice după standardele omeneşti, dar intuieşti, sper, că am dreptate, aşa cum intuieşti probabil şi că nu e uşor să câştigi dragostea frumoasei brunete din poza de pe noptiera ta…

— „Căile Domnului”, repetă Calmy, cu jale în glas. Vorbeşti ca tata…

— Ca tata popa, se miorlăi Gustav, frecându-se de piciorul lui Calmy.

Tânărul tresări violent şi se îndepărtă de motanul negru.

— Ptiu, drace, ăsta chiar vorbeşte! Din ce felie de iad sau de coşmar aţi venit amândoi? Cine sunteţi de fapt şi ce aveţi cu mine? De ce tocmai cu mine?

Oricine doreşte poate continua povestea, de oriunde doreşte (aşa cum scrie aici.)


Povestea are o continuare: „convergenţă în rugăciune„.