Ia să vedem, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, eu în cât timp pot să scriu un articol – articol, articolas drăgălaş, cu vorbărie pe imaş – de cel puţin 300 (trei sute) de cuvinte?
Singur, ar trebui sî mă gândesc mai întâi despre ce să-l scriu, nu?
Păi da – sigur că da! (Întrebarea a fost retorică.)
Am putea să depăn nişte amintiri – din copilărie (fragedă sau nu), din tinereţe, din mansarde…
Apropo, vă plac mansardele? Mie da. Chiar foarte mult, serios!
Dar să nu divagăm, eram la capitolul amintiri… Mda, dar oare, dragii mei cititori, chiar v-ar interesa amintirile mele? Sau poate ar trebui să fie nişte amintiri inventate. ca să-mi iasă aşa, mai picante, ca să nu zic mai deocheate… 😛
Da, sigur, am şi amintiri autentice picante şi deocheate. Dar de ce-aş vrea să le fac publice? Ţin la intimitatea mea, că de-aia şi scriu aici sub pseudonim, dar unii ştiu cine e în spatele pseudonimului… Aşa că, neh, amintirile mele picante, deocheate, decoltate, sunt de ţinut numai pentru mine. 😛
Bun, dar, dacă nu sunt amintiri, ce să fie? Vreun articol ca ăsta, pentru „jocul cuvintelor„? Nu, că n-am acum chef să-mi încreţesc mintea ca să bag cuvinte impuse printre falduri, sau ca să scriu despre imagini, de pildă, ca asta?
Imaginea asta , care e, de fapt, un tablou, adică o pânză pe care-a pus culoare un pictor, când n-a avut destui bani ca să stea picior peste picior la cafenea şi s-a mulţumit să stea acasă, în picioare lângă şevalet, trăgând în piept fum doar dintr-un singur trabuc, al lui, şi făcând artă pentru artă, adică încremenind în culoare o impresie, un zâmbet mascat, un turn… Ar fi putut să pună şi un pod, dar nu mai era loc… Sigur, sub pod ar fi încăput şi un spion…
Dar nu, trebuie să mă spioneze nimeni. Vă spun chiar eu că am scris articolul ăsta (de 324 de cuvinte) în 35 de minute, necesare pentru tot tacâmul. 🙂
Cioburi de chihlimbar 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.