Categorie provocările de luni

dec. 11 2017

Darul iubirii

Aş putea vă ofer un basm, înşiruind şoaptă după şoaptă pe-o rază de lună, ca să dau strălucire, de pildă, unei lacrimogene şi siropoase poveşti de iubire, gen pasiunea unei schioare care, după o întâmplătoare atingere, gen coliziune pe pârtie, simte zilnic o chemare către un alt suflet de om, ce nu-i este decât prieten ocazional, dornic să-şi pună pe cap doar o şapcă, o pălărie, chiar şi o cuşmă, dar în niciun caz pirostriile.

Însă darul iubirii mele pentru puţinii mei cititori e altul: o invitaţie la Jocul Cuvintelor, în care mă înscriu de două ori cu acelaşi articolaş (pe care tocmai l-aţi citit), căci ştiţi cum se spune: „decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost”.

nov. 19 2017

Peste poate

Tot omul mai minte când şi când. Aşa găseşte el cu cale. Pentru asta nu există vindecare.

Diplomatul o face cu vorbe bune, privindu-te în ochii şi oferindu-ţi cel mai plăcut surâs din lume, scriitorul încropeşte minciuni ce se bucură uneori de o atât de mare căutare încât ajung bestselleruri, ghinionistul e prins cu ocaua mică şi devine fiul ploii, silit să-şi poarte o viaţă tinicheaua legată de coadă…

Dar unele minciuni sunt, cum s-ar zice, peste putinţă… De aceea nu mi se poate cere mie să dau acum cu gura tastatura despre inocenţa sufletului! Am uitat de mult cum e când posezi aşa ceva, iar copiii şi necuvântătoarele nu-mi pot descrie trăirile lor.

sept. 3 2017

Dincolo de cuvinte

Dincolo de cuvinte e poarta unui imens palat al gândurilor adunate la un bal după altul, de dincolo de timp…

Dincolo de cuvinte se întinde o alee către grădina unde cântă sufletul, neobosit menestrel şi sfetnic adesea nechibzuit al închipuitului baron din fiecare dintre noi…

Dincolo de cuvintele de mai sus, care nu vor face niciodată epocă, stau clişee şi platitudini servite adesea de subconştient sub masca unei exprimări poetice de duzină. Nu mă intrigă faptul că n-am scornit altceva, mai bun de înscris în tabele lui Eddie, ci doar faptul că am scris ca să mă aflu-n treabă.

O fi grav, domnule doctor?

Care doctor?

Niciunul. Întrebarea e retorică. 😛

Tot retoric mă întreb de ce alţii nu şi-o pun niciodată. :mrgreen: 😈

iun. 15 2017

Cântec de lebădă realistă

(cu duzina de cuvinte alese de Eddie)

Lebăda visează
că se găinăţează
pe o hârtie de ziar
murdar,
ţinută de praful greu pe mal,
ca miracol adus de-un val,
în amurg, cu obişnuita-i gălăgie
îmbâcsită de nostalgie,
căci stânca în care făcea cioc-cioc
n-a avut noroc,
a dinamitat-o un escroc,
un fondator de sectă de oameni de paie,
pentru care toate sunt flasce, n-au coaie;
în schiţa lor de vis,
spirala e relief interzis,
se ţin de culmi şi de-abis la distanţă,
turnând în cuvinte banale
siropoase poveşti ideale,
moralizatoare, stereotipe,
făcând bunul simţ să scuipe, să ţipe.

mart. 2 2017

Excentricitate în alb-roşu

PREFAŢĂ

Mi-am pus mărţişor în piept, măi…!

O excentricitate cu şnur alb-roşu – nu doar din partea mea, o să vedeţi. 🙂

PROLOG

Suntem împreună de relativ mulţi ani şi legătura noastră a fost de la început dincolo de gesturile formale (flori, mărţişoare, cadouri). Cred că mi-a dat, de când ne ştim, vreo două mărţişoare, ultima dată acum vreo treizeci de ani.

PRIMA PARTE

Ieri m-am trezit, ca de obicei, după plecarea lui la serviciu, m-am spălat, am mâncat, m-am foit şi m-am sucit, apoi m-am hotărât să mă aşez în faţa laptopului şi abia atunci am văzut, pe laptop, un mărţişor peste un bilet. (Şervetul pe tavă şi răvaşul pe şervet, ca la conacul Coanei Chiriţa.)

Hopa! mi-am zis, aducându-mi aminte ce spunea mama:

„Cu bărbatu’ şi cu copilu’ să nu te lauzi niciodată, că nu se ştie când te fac de ruşine.”

Ce dacă mi se pare mie că ne înţelegem perfect, poate şi-a găsit una mai tânără şi-mi lasă un mărţişor la despărţire!

Dar nu, nu era un bilet de despărţire, doar o urare  din patru versuri, încheiată cu „să ne-aducă numai bine”.

Să ne aducă [primăvara] bine amândurora, sigur, dar asta nu înseamnă musai că trebuie s-o petrecem împreună. :mrgreen:

La telefon n-a răspuns.

Nesemnificativ, mi-am spus, ştiind că, la serviciu, nu umblă întotdeauna cu telefonul în buzunar. Şi, oricum, nebuno, oamenii care-şi părăsesc casa iau măcar o valiză şi ceva mai mulţi bani, sau cardul bancar, nu? 😉

Nebuna din oglindă a scos  limba la mine. Sau eu la ea, nu contează.

Mi-am văzut de treabă şi am mai sunat peste vreo oră.

— Mulţumesc pentru mărţişor. Da’ ce-ai păţit?

A râs.

— Nimic. A trecut pe lângă nişte tarabe, l-am văzut şi mi-a plăcut.

— Nu mă aşteptam. Mi-ai făcut o surpriză.

A râs iar.

— Păi vezi? Dacă ţi-aş fi dat mărţişor în fiecare an, unde ar mai fi fost surpriza? 😛

PARTEA A DOUA

Tot ieri, seara:

— Dacă-mi dai câte un mărţişor din treizeci în treizeci de ani, să presupun că asta a fost ultimul?

— Poate-o mai duc treizeci de ani, dacă mă ţine prostata.

— Trebuie să mă ţină şi pe mine.

Iar a râs.

— Prostata?!

— Nu, pământul.

Cum ar arăta un mărţişor pe pământul unui mormânt? m-am întrebat, dar am păstrat ideea pentru mine. (Oricum i-am spus că io vreau la crematoriu.)

EPILOG

Ştiţi care e cea mai frumoasă poveste de dragoste din toate timpurile?

A lui Filemon şi Baucis.

oct. 26 2016

Calmy… Bansarda Lordului Nopţii

– episodul 7 pe firul epic 3, în continuarea episodului scris de Matilda

Pe firmă scrie, cu litere aurite, BANSARDA.

Bineînţeles că nimeni nu ştie ce înseamnă.

Unii spun că don Alonso, zis şi Lordul Nopţii, e un tip mai… altfel, că a vrut pur şi simplu să facă paradă de originalitate, că tot de-aia a cumpărat rotonda ca s-o preschimbe într-o tavernă de basm, cu mese în jurul unei arene acoperite cu nisip aurifer.

Alţii spun că numele tavernei e, pur şi simplu, un soi de simbol ezoteric, un compromis între lumea noastră şi cea din nelipsitul cântec care se-aude când te-apropii de firmă şi din balada murmurată de fetele superbe care dansează în arenă, cu mişcări atât de suave încât goliciunea lor pare cea mai înaltă virtute.

Dar nimeni nu ştie că, în ceasul când doarme toată suflarea, Lordul Nopţii cumpără în arena aia suflete. Şi c-a aflat că un eunuc pe nume Calmy are unul de vânzare.

Textul intră şi în Jocul Cuvintelor de la acest sfârşit de săptămână.

sept. 20 2016

Poveste fără sfârşit

Mă numesc Calmy. Am o rădăcină din care-au început să crească ramuri, ramuri, ramuri ce sorb ploaia de cuvinte (între 50 şi 150 în fiecare episod) turnate în felurite forme şi cizelate de palma oricărui zidar dornic să mă preschimbe într-un corn al abundenţei întâmplărilor stranii, într-o poveste fără sfârşit, ramificată la nesfârşit. Adăugaţi-mi aşadar fără remuşcări crenguţe noi, nu lăsaţi să se lungească niciun interval în care stau stană aşteptând să mai facă încă un blogger dovada că-i plac poveştile, că-i place joaca, că mintea sa nu ştie ce-i aia bătrâneţe, că „vinovat de prea multă imaginaţie” e un verdict pe care îl acceptă cu încântare.

ramificatii

ramurile lui Calmy azi (20.09.2016) – clic pe poză ca să puteţi apoi accesa linkurile din dreptunghiuri