Am îmbătrînit şi m-am îngrăşat. Şi am devenit pudică. Nici măcar nu mă mai uit
dezbrăcată în oglindă. De fapt, mă uit din ce în ce mai rar în oglindă! Cred că
e modul meu de a mă ascunde cu capul în nisip!
feb.
6
2012
- Comentariu
- Republicare
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Cioburi de chihlimbar 
Pingback: Cuvinte din trecut – Privind în oglindă | VERONICISME
Pingback: Privind in oglinda « Tiberiuorasanu's Blog
Pingback: Provocarea-Privind in oglinda « Cataratorii
Pingback: Privind în OgLIndă « Almanahe's Weblog
Norocul meu, eu când m-am născut eram grasă deja, nu prea ştiu cum e să fii slab…aşa că mi-am pus oglinzi peste tot, căci nu mai pot după mine! :))
ApreciazăApreciază
Mda, dar când e mai veche de-o jumătate de veac, grăsimea începe să fie dezgustătoare – sau cel puţin aşa pare aia din oglinda mea 😆
ApreciazăApreciază
he, he… ce struţism! 😀 sună tare cunoscut, am crescut într-o casă fără oglinzi, deşi cântarul mă iubeşte.
ApreciazăApreciază
Şi pe mine m-a iubit cântarul, dar numai până pe la vreo 45 de ani 😦
ApreciazăApreciază
aoleu! păi înseamnă că nici eu nu mai am mult! 😦
ApreciazăApreciază
Din fericire nu exista nici o regula in privinta asta. Eu cred ca nu depinde decat de… materialul clientului 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Privind în oglindă « Dictatura justitiei
Pingback: Privind in oglinda « Abisuri
Ha ha ha , fii linistita, nu esti singura!
ApreciazăApreciază
Oh, mi-a mai venit inima la loc! 😆
ApreciazăApreciază
Pingback: Calm « Ioan Usca