(poveste de adormit „duzinarii”)
Fruntea plecând, lăsăm iubirea uitată,
Primind în schimb stăpânirea-ţi, străine.
Primim şi truda, câtă ne e dată,
Robind pe-ăst pământ pentru tine.
Vrei aur? Ţi-aducem, smulgându-l din stâncă.
Vin oamenii noştri la tine cu ambră…
Îţi ţesem mătăsuri în noaptea adâncă,
În straiele noastre umile, de stambă.
Cu Zeul ai multe relaţii ciudate,
Orice îţi permite Divinul, oricând.
Piroanele tale, în inimi curate,
Ucid orice vis, orice dor, orice cânt.
Dar ne rămâne totuşi un muc de lumânare:
Speranţa care arde mocnit în suflet trist;
Nimic n-o poate stinge, oricât de mult ne doare.
Păstrăm în ea seninul, un ciob de ametist.
* * *
Au mai duzinit, ca de obicei, psi et comp.:
1. | vantdetoamna | 2. | Some Words |
3. | Vero 1 | 4. | Vero 2 |
5. | Scorpio | 6. | Gabriela |
7. | carmen pricop | 8. | alma nahe |
9. | vavaly | aici sunt eu, modestă, la nota 10 😛 😆 | |
11. | tibi | 12. | lili3d |
13. | cammely | 14. | roxana |
15. | dictatura justiţiei |
.
Pingback: Duzina de cuvinte – Ce vrem? | Tiberiuorasanu's Blog
cat de frumos si de coerent s au legat cuvintele astea. si cat de bine se potrivesc cu abia trecuta sarbatoare. frumoase versuri , frumoasa ticluire.
ApreciazăApreciază
Mulţumesc.
ApreciazăApreciază
Cum ametistul este vioriu
speranţa supravieţuieşte
până în ceasul cel târziu
când soarele pe cer descreşte.
De-aceea se spune despre ea
că moare-ntotdeauna ultima.
ApreciazăApreciază
Foarte frumos spus!
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte – Înclinare | innerspacejournal
Reblogged this on gandvis.
ApreciazăApreciază
Mulţam fain!
ApreciazăApreciază
Pingback: Ca sting | Alma Nahe
Eu sforăi dejaaa! 😆 Ai sperat, ai căpătat! Da’ de ce voiai să adormim, anacondă?
ApreciazăApreciază
Poveste de adormit duzinarii e un alt fel de a spune poveste de adormit copiii, adică minciuni gogonate 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte- Un om de treaba | Fata din vis
Cu speranța putem aprinde visuri… mai departe.
ApreciazăApreciază
Da, speranţa = amnarul viselor!
ApreciazăApreciază
Ciobul de ametist e singura noastră bogăție.
ApreciazăApreciază
Da, cam asta e ideea poeziei.
ApreciazăApreciază
Pingback: Chiulul și cancerul sau disputa dintre adevăr și minciună « Dictatura justitiei
Seninul din suflet ne duce departe
Chiar şi atunci cand umerii-s grei,
Poveri fără număr purtăm fără şoapte,
Dar liberi rămânem, căci credem în El!
Frumoase versuri au prins viaţă cu cele douăsprezece cuvinte!
ApreciazăApreciază
Şi comentariul tău e cel puţin la fel de frumos!
ApreciazăApreciază
M-au inspirat versurile tale.
ApreciazăApreciază
Mă bucur, îmi place ce-a ieşit 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Truda iubirii | calatorprintaramea
şi nicio plagiere? măi, măăăi!
ApreciazăApreciază
Am greşit. Îmi cer iertare 😆
ApreciazăApreciază