Interviu psiriduş – anacondeiat şi amalgamat

„Victimele” anacondeierii: aproape tot ce-am găsit prin tabelul lui psi.

 

Ne cunoaştem dintr-o carte pierdută printre multe alte tomuri din bibliotecă, din fericire cu miezul încă negustat de şoareci… (Cel puţin de la 316 până la 346 inclusiv, toate paginile sunt intacte.)

Şi probabil că-n urmă cu vreo sută de ani l-aş fi fugărit cu mătura ori de câte ori i-aş fi văzut pe mustăţi urme de smântână!

Însă acum ştim amândoi să smântânim cuvintele, să scoatem din ele untul, iaurtul şi frişca, ne înţelegem – ca orice alt mamifer cu orice altă reptilă – şi rezonăm suficient de mult încât să vă prezint, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, un interviu psiriduş cu…

 

1. Cum te numeşti?

Da’ scurtă memorie mai ai, şerpoaico! Ai şi uitat cui îi pui întrebări? Sunt eu, şeful menajeriei cu pandalii…

2. Câţi ani ai?

Mulţi şi puţini… Ca tehnician-proiectant sunt pensionar, ca motan sunt matusalemic, ca personaj literar sunt încă la grădiniţă şi mă visez nemuritor…

3. Cu ce eşti îmbrăcat acum (trei piese vestimentare)?

Blană naturală, adiere de vânt şi dogoare de soare.

4. Film preferat?

Pisicile aristocrate.

5. Carte preferată?

Motanul încălţat – pentru că fii mei denaturaţi mă scot în zăpadă cu perniţele goale, de-ngheţ până la rădăcina ghearelor…

6. Actor preferat?

Alma Nahe în rolul Jorei.

7. Melodie preferată?

Scăunel cu trei picioare.

8. Un cuvânt care te descrie?

Pandalie.

9. Dacă n-ai fi un personaj literar, cine-ai prefera să fii şi de ce?

Motanul Grişka. Fiindcă are tot timpul mâncare la discreţie, în timp ce eu răguşesc la uşa frigiderului – când nu mă-nchide idiotu’ de Fane în maşina de spălat. Noroc că e atât de tâmpit încât nu ştie s-o pornească! Şi noroc că-s prea mare ca să mă-ndese în cuptoru’ cu microunde!

10. Cum te-ai acomodat cu gândul vieţii în altă piele?

Nu n-am acomodat cu gândul, doar cu pielea… Mai ales fiindcă-i îmblănită, şi eu am fost friguros dintotdeauna.

11. Care sunt, după părerea ta, lucrurile care îi ţin pe oameni aproape un timp cât mai îndelungat?

Ochii dracului – sub formă de monede, bancnote şi carduri.

12. Ce este mai greu, să dai un interviu, sau să iei un interviu?

Nu mi-am pus problema, dar fiu-meu Fane (Idiotu, zis şi Şmenaru) îmi şopteşte că întotdeauna e mai uşor să iei.

13. Există subiecte pe care nu le-ai aborda niciodată?

Da. Înfiinţarea unei asociaţii de protecţie a şoarecilor.

14. Care sunt sursele tale de inspiraţie când vine vorba de scris?

Tărtăcuţa tuşei Vero, sau, după caz, căpăţâna coanei Matilda.

15. Blogul este un dialog virtual între cel ce scrie şi cititorii săi. Nu le vedem ochii şi nu putem sã apreciem sinceritatea. Timpul ne-o va spune. Ce crezi că este mai greu: s-aştepţi un comentariu la cele scrise sau să stai faţă în faţă cu cititorii la un cenaclu literar?

Dacă pot aştepta comentariile fără să mă mişc din faţa uşii frigiderului, le prefer. Dar aş vrea să văd mutrele membrilor unui cenaclu faţă în faţă cu mutra mea bicoloră – când o să-ncep să-mi lecturez poeziile din tinereţe!

16. Ce-ai lua (3 obiecte, cel mult) cu tine, dacă ar fi să locuieşti pe o insulă?

Două frigidere pline şi pe Neaga (cu toate cele 3 picioare bine încleiate)!

17. Eşti vesel, activ, vorbăreţ. Scrii, citeşti, „stropeşti” florile din apartament, fugăreşti pisicuţele altora şi fugi de căţeii lor, şi numai tu ştii câte altele mai faci! Te simţi împlinit?

În exces! M-am îngrăşat cu 2 (două) kilograme – dezastruos pentru un motan de talie medie!

18. Defineşte moartea. Cât mai comic. Hai, că ştii că ţin la glume.

Aţipeala finală. Din care nici foamea nu te mai scoală!

19. Dacă ai fi în faţa unui oracol care îţi poate răspunde la orice întrebare, dar doar la una singură, care ar fi aceea?

De ce nu pot să exist în realitate?

20. Pentru că tu nu mi-ai răspuns ca lumea la prima întrebare, te rog să-mi spui câteva  lucruri despre tine. Şi nu oricum, ci exact ca la duzină, integrând în text următoarele douăsprezece cuvinte alese de mine: pisică, joacă, ironie, călătorie, alte, răceală, frumos, cititor, picioare, privilegii, labirint, întrebări.

Povestea mea, „Revelion cu scăunel şi pisică” e un loc de joacă al cuvântului, un labirint-palimpsest în care ideile ţopăie printre cele trei picioare ale unui scăunel – ca şoarecii pe masă când pisica nu-i acasă. Eu sunt omul-motan plecat într-o călătorie printre întrebări despre sfârşituri, privilegii şi alte alea, tivită cu ironie şi sarcasm (sau cel puţin asta s-a dorit să se găsească pe-acolo), cu mai puţină răceală decât s-ar fi dorit şi cu visul că măcar un singur cititor o să exclame, la sfârşit: „Ce frumos!”

Oricum, s-ar părea că pisicilor le place! Am pe blogul meu fotografii doveditoare!

 

21. Dăruieşte-le un gând celor care ne citesc.

Dacă nu mi-aţi înţeles toate răspunsurile, îmi pare rău, dar, spre ghinionul vostru, singura soluţie e să-mi citiţi povestea! 😛 😆