Peste poate



Tot omul mai minte când şi când. Aşa găseşte el cu cale. Pentru asta nu există vindecare.

Diplomatul o face cu vorbe bune, privindu-te în ochii şi oferindu-ţi cel mai plăcut surâs din lume, scriitorul încropeşte minciuni ce se bucură uneori de o atât de mare căutare încât ajung bestselleruri, ghinionistul e prins cu ocaua mică şi devine fiul ploii, silit să-şi poarte o viaţă tinicheaua legată de coadă…

Dar unele minciuni sunt, cum s-ar zice, peste putinţă… De aceea nu mi se poate cere mie să dau acum cu gura tastatura despre inocenţa sufletului! Am uitat de mult cum e când posezi aşa ceva, iar copiii şi necuvântătoarele nu-mi pot descrie trăirile lor.

8 comentarii la “Peste poate

    • Mulţumesc, asemenea, Suzana dragă!

      Am „uitat de mult”, adică din fragedă copilărie. 🙂
      Cred că, odată ce ajungi să-ţi propui, cât se poate de conştient, să amâni o cât de măruntă faptă care nu e pe placul părinţilor pentru un moment când nu te pot vedea, inocenţa sufletului e pierdută. Ai făcut, cu dreptul şi cu brio, primul pas către lumea ipocrită a adulţilor.

      Apreciază

  1. Nu ma prea pricep la psihologia copilareasca, dar observand putin lumea nepoatei noastre, as fi tentata sa spun ca o minte de copil incearca sa faca fata nestiutelor lumii in felul sau personal, incercand sa se impace si pe sine si nici sa nu-si supere parintii.
    Nu stiu daca sufletelul sau este chiar in primejdie, atata timp cat actiunea este cumva instinctuala. 🙂 Ce zici de aceasta indulcire de cuvinte? 😀

    … Gata! Am terminat panseul! 😀

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.