Călătoresc! Plec din locuri rase de pe pământ –
zbor de cuvânt
spre un alt parc de distracţii, spre-un carusel
vesel.
E omenesc să surpe, din când în când, cineva, câte ceva.
Undeva.
Dar vântul vuieşte la fel cum vuia, umbrele se preling cu-aceeaşi graţie –
latentă creaţie,
arcadă molatecă, lene curbată într-un nou dans,
rămăşag cu-un balans.
Din vechi se iniţiază noul, fără arbitru
la pupitru.
Arvuna promite-un câştig bun.
La drum!
Am scris în cinstea noii case
a jocurilor cu vorbe ochioase,
care-s câte-o duzină.
Avem duzini la Eddie-n vitrină. 🙂
Cioburi de chihlimbar 
…incă nu, dar or să vină, cum au venit cuvintele tale …fenomenale..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Văd că duzini sunt deja. Şi-mi plac toate!
Iar cu vitrina avem răbdare – orice început ridică probleme 🙂
ApreciazăApreciază
Călătoria printre metafore să-ţi fie îndelungată,
să nu te opreşti vreodată… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, asemenea! 🙂
Să călătorim împreună,
De la Pământ la Lună
Şi de la Lună la Pământ,
Pe aripi de cuvânt! 🙂
ApreciazăApreciază
da, e omenesc să se surpe din când în când câte cineva… ai dreptate. să ţopăim!
ApreciazăApreciază
Eu am spus „să surpe, din când în când, cineva, câte ceva”; nu să se surpe câte cineva – pentru că eu personal nu sunt de părere că s-ar fi surpat cineva.
Şi nu ştiu la cine te-ai gândit tu spunând „cineva”, dar ştiu că eu n-am spus „cineva” gândindu-mă la tine, ci la mârlanul care-a căpătat acces la butonul roşu.
ApreciazăApreciază
Iar dacă o să ţopăim, n-o s-o facem de bucurie că s-a surpat ceva, ci de bucurie că s-a putut construi altceva.
ApreciazăApreciază
Pingback: Vorbe vin şi vorbe pleacă | Cioburi de chihlimbar