– autoarea originalului şi gazda tabelului duzinarilor: psi
E un tablou vechi – nu, nu chiar de acum o sută de ani; mă mint spunându-mi că l-am uitat, dar visele mă plimbă pe aleea cu cioturi de castani cu umbre prea scurte, alunecând către nefiinţă în amiaza de pârjol a unui alt anotimp; mă mint spunându-mi că am uitat trupul gol al lacrimilor – minuscule lacuri de sticlă sărată – eviscerat de timp.
A fost ieri, sau a fost numai un narcotic năvod de amăgiri – rochiţa cu volane albăstrui fluturând în dans de leagăn sub o creangă de corcoduş, efervescenţa zorilor într-un luminiş de zâmbet…
Îmi spun că n-ar fi trebuit să plec, că ar fi trebuit să-i dau destinului un ultimatum, ca să mă ţină captiv în clipa când încă îţi mai întindeai mâna către mine…
Cioburi de chihlimbar 
că mi-era dor de anacondeierile tale! 😀 şi parcă sună mai frumos la tine… :)))
ApreciazăApreciază
Păi ştii cum e: mâncarea gătită de altul pare mai gustoasă, cafeaua altuia miroase mai frumos… 😆
ApreciazăApreciază
Citind textul mi-am amintit că o mână de cuvinte poate trezi multe gânduri frumoase și cel puțin un zâmbet. De la „trupul gol al lacrimilor – minuscule lacuri de sticlă sărată – eviscerat de timp.” a trebuit să reiau lectura ca să aud din nou cât de bine sună. 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc 🙂
Dar recunosc că meritul e în foaaarte mare măsură al lui psi – am plecat de la textul ei, i-am preluat, în mare parte, ideea şi stilul.
Şi mai e şi duzina de cuvinte – ca să le aduni pe toate într-un text scurt şi coerent, e musai să apelezi la metafore 🙂
ApreciazăApreciază