Duzină dubioasă cu el – cu „L”, adică



Am găsit aici o ciornă veche. Aşa se chema: „ciornă”. Ciornă pentru „duzina de cuvinte” din 25 august 2012.

Am citit-o şi m-am întrebat ce e cu textul:

  • îmi aparţine? (Nu, stilul nu pare să fie al meu.)
  • e al altcuiva şi-l copiasem ca să-l anacondeiez? (Poate, fiindcă al doilea paragraf e, cu siguranţă, anacondeierea primului. Şi pentru ceea ce urmează mi-a fost pesemne lene să continui cu anacondeiatul – sau mi-a pierit cheful/inspiraţia.)

Pornind de la dată, m-am dus pe blogul lui Scorpio şi am avut noroc: am găsit acolo linkuri către articolele tuturor (sper) celorlalţi participanţi la joaca de atunci:

psicarmen pricopalmanahedordefemeiedictaturajustitiei, DragosVeroanacondelejoravirusverbalistibialtcersenin.

Le-am recitit – în mare grabă, recunosc. Şi nu pot decât să presupun că textul a fost luat de pe blogul „dor de femeie” (la linkul de acum patru ani n-am mai găsit nimic).

Of! De ce vă ştergeţi blogurile, fraţilor? :mrgreen: Da, sigur, sunt ale voastre şi puteţi face cu ele ce vreţi, dar uneori e păcat să se piardă…

Redau oricum totul mai jos, ca să existe totuşi undeva – dar, dacă asta deranjează, am să şterg, fireşte.

Departe de larma orașului putred, valuri neobosite își caută limanuri. Și le mângâie lacom cu degete răsfirate, agățate în nisipuri fierbinți. Mi-e dor. De copite de cai tremurând. Și de licurici răsucindu-și lumina în nopți limpezi și reci. De sunetul ierbii, de cântecul ploii, de umbre, de nori. De livada cu parfum de femeie.

În larma putreziciunii citadine, limanuri obosite aşteaptă valuri. Le sparg lacom cu degete ascuţite, arse de nisipuri fierbinți. Mi-e dor. Nu de copite de cai morţi. De licurici lepădând lumini limpezi în nopţi reci. De iarba cântecului ploii, de norii umbrelor. De femeia cu parfum de livadă.

Mi se face dor de zborul latent. Cu pasul ușor către lumi care cer ca aici să pară dincolo. Și cu oglinzi ce devin cioburi, ca un puzzle veșnic neterminat din care va lipsi mereu o piesă. O căutăm aiurea când de fapt ea e adânc scrijelită în fiecare din noi.

Mi-am ascuns lacrima într-o floare de colț, să o am ca licoare pentru sufletu-mi adormit atunci când zeii își vor fi întors din nou fața de la noi, muritorii. Și, ascunsă-n culcușul lacustru, pândesc undele zâmbind languros vreunei sirene rătăcite, îmbrăcate în frunze de nuferi.

Da…e atât de liniște…

COMPLETARE:

Misterul a fost rezolvat cu ajutorul lui Drugwash. (MULŢUMESC!) Textul pe care nu l-am terminat de anacondeiat e luat de aici.

Anunțuri

22 comentarii la “Duzină dubioasă cu el – cu „L”, adică

  1. Pingback: După aproape patru ani… | Cioburi de chihlimbar

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s